Primele cărţi despre Napoleon au fost scrise de un dascăl din Braşov. Învăţăturile lui Nicola Nicolau către elevii vremii
0
Comoara de la Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului ascunde un bogat fond de carte veche. Printre numeroasele valori ale culturii naţionale şi universale există şi primele cărţi referitoare la Napoleon Bonaparte. Acestea au fost tipărite la Buda, singura tipografie la care se accepta românilor transilvăneni să tipărească cărţi, după ce la 1700 tiparniţa din Şcheii Braşovului a fost interzisă.
Nicola Nicolau, dascălul din Şchei, şi Lazăr Alexiu, epitropul bisericii din Şchei, sunt autorii primelor cărţi despre Napoleon Bonaparte.
„Întâmplările răsboiului franţozilor şi întoarcerea lor de la Moscva ş.c.l.” a fost tipărită la Buda, în 1814 ,,tălmăcită de pre nemţie de un iubitoriu de neamul românesc şi cu cheltuiala dumnealui Alexie Lazaru, date în tipariu, la Buda, în crăiasca tipografie a Universitatei Ungureşti, 1814”.
„Semne de biruinţă” a văzut lumina tiparului tot la Buda, în 1815. „Vrednica de pomenire biruinţă, ce în vremea noastră s-au făcut sau Piramida cea din tunuri, în marea cetate Moskva; Înălţarea cinstitei Cruci în cetatea Drezda în ziua naşterei Măriei Sale Alexandru I, împăratul a toată Rossia; Lucrurile lui Napoleon în Rossia; Cum au vorbit craiul din Neapol cu împărătescul Rusescul Aişef General Miloradovici. Acum întâiu pre Românie prefăcută şi tipărită dimpreună cu chipul Piramidei, la Buda, în crăiasca tipografie a Universitatei Ungariei. 1815”.
Şi, nu în ultimul rând, Nicola Nicolau a scris „Napoleon Bonaparte, ce au fost şi ce este”, tipărită tot la Buda, în 1815 ,,o întocmită arătare despre viaţa şi faptele lui, dinpreună cu bătaia ce s-au întămplat la luarea Parisului, pănă la ducerea lui în insula Elba. La Buda, în crăiasca tipografie a Universitatei Ungariei, 1815”.
„Cu uşurinţă se poate remarca faptul că aceste cărţi se tipăreau când încă Napoleaon trăia şi spera să-şi refacă autoritatea internaţională, pregătind ultimul său război”, se spune directorul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului, preot profesor dr. Vasile Oltean.
„Dascălii de aur” ai românilor din Şchei
Nicola Nicolau (1794-1854) face parte dintr-o veche familie de cărturari şi negustori din Şcheii Braşovului, care „prin vasta reţea comercială, întreţinută apoi prin legăturile familiei cu aproape întreaga obşte braşoveană şi numeroasele personalităţi, care s-au ridicat din sânul ei, a constituit unul din cei mai activi factori în dezvoltarea şi progresul vieţii româneşti”, după cum scriu Mihai Bordeianu şi Petru Vladcovschi în lucrarea „Învăţământul românesc în date”.
Alexie Lazăr este mai puţin cunoscut. Îl aflăm ca epitrop la Biserica ,,Sf. Nicolae” din Şcheii Braşovului şi în această calitate în anul 1792 pe ,,Catastiful pentru rânduiala dascălilor” copiază într-o impecabilă grafie ,,Diploma lui Leopold al II-lea din anul 1791”, precum şi ,,Suplexul” înaintat împăratului de către ardeleni. El era propietar de vii în Ţara Românească şi face parte din rândul ,,negustorilor cu hrisov”, care beneficiază de scutirile acordate de domnii munteni. Începând cu anul 1751 apare printre gocimanii bisericii Sf. Nicolae din Şchei, îndeplinind această funcţie până spre sfârşitul deceniului şapte. Încă din tinereţe, la 1723 este printre semnatarii legământului de păstrare a legii strămoşeşti. În 1735 figurează pe ,,lista neagră” a Magistratului, alături de protopopii Radu Tempea şi Eustatie Grid şi ,,eroul” Şcheiului, Ilie Birt.
Un document de la Prima Şocală Românească face vorbire despre „Protocolul şedinţelor pentru alegerea dascălilor pe anul şcolar 1829” (doc. 1145/1828), care confirmă pentru „şcoala” (n. n. clasa) a II-a unde era dascăl Nicola Nicolau, obligaţia „a învăţa după instrucţia noo ce i se va da… după sistemul cel nou în limba românească, grecească şi nemţească şi a scrie cu slove latineşti”. Se foloseau litere latine în grafie cu mai bine de o jumătate de veac de oficializare a alfabetului latin prin Legea Cuza (1862), fapt confirmat şi de scrisoarea protopopului Florea Baran din 1724, aflată în expoziţia muzeului.
Obligaţiile unui dascăl la 1800
Contractul de angajare, a lui Nicola Nicolau din 1829, prevedea, între altele, «a învăţa pruncii ce i vom încredinţa în şcoală după sistemul cel nou în trei limbi, adică româneşte, nemţeşte şi greceşte, după Instrucţia d-to, 1-ma ianuarie 1829, cu 23 de ponturi, care s-au dat de dumnealui inspectorul şcolar, Nicolae Cepescu». I se atrage atenţia că «poate pregăti privat numai copiii ce vor fi umblători şi în şcoală … iar la şase luni de zile are să-şi dea examen despre sporiul şi învăţătura pruncilor» (doc. 1146/829).
Avea să fie numit în 1830 director al şcolii întemeiate de Dinicu Golescu în Ţara Românească. Între anii în care acesta funcţiona la şcoala lui Golescu, fiul este consemnat ca dascăl în Şchei. Probabil că sub influenţa lui Dinicu Golescu, Nicola Nicolau a scris, în acelaşi an al angajării la Goleşti, «Învăţături şi îndemnuri». În această carte se adresează «Cinstiţilor lăcuitori ai Ţării Româneşti şi mie şi fraţi»,solicitând părinţilor să-şi trimită copiii la şcoală «spre deşteptarea minţii şi îmbunătăţirea lor», ca sa fie «îndulciţi cu dulceaţa învăţăturilor şi ştiinţelor». Autorul considera că obligaţia părinţilor este «de a se îngriji de buna creştere şi norocirea fiilor», care depinde, înainte de toate de «înfiinţarea de şcoli», aşa cum a făcut Dinicu Golescu. Trebuie să remarcăm în conţinutul «învăţăturilor» multe din ideile pe care le va lansa şi George Bariţiu, prin «Disertaţia» sa, lansată braşovenilor cu ocazia înfiinţării şcolii comerciale în anul 1834”, precizează Vasile Oltean.
Autorul unei dintre primele geografii ale împrăţiilor şi crăiilor
La Braşov, Nicola Nicolau alcătuieşte „Calendariu, ce slujeşte pe 100 ani, dat în tipariu la Buda, în crăiasca tipografie a Ungrovlahiei, 1814”. Lucrarea cuprinde, în cele aproape 200 de pagini: „1. Hronologhia; 2. Cele 12 lini ale anului; 3. Pashalia pe 100 de ani întocmită; 4. Arătare despre schimbarea şi plinirea lumii; 5. Cursul postelor în deschilinate ţări şi la sfârşit încă şi alte mai multe de lipsă lucruri”.
Scrierea conţine şi pagini de medicină veterinară populară sub titlul „Doftie împotriva a vreo câteva boli, ce lesne şi adeseori se pot întâmpla cailor, boilor şi oilor”.
În acelaşi an, tot „acum întâiu româneşte”, editează valorosul manual şcolar ,,Geografia sau scrierea pământului”, „întocmită după orânduiala cea mai noo, aşezată pentru 4 părţi ale pământului, adecă: Europa, Asia, Africa, America, cu tot cuprinsul lor”. Conform celor scrise în primele pagini, lucrarea s-a realizat „cu toată cheltuiala lui Nicola Nicolau din Braşov, s-au tipărit la Buda în crăiasa tipografie a Ungrovlahiei, 1814”.
În prefaţa adresată cititorilor, Nicola Nicolau remarca importanţa cărţilor de acest fel şi munca de dascăl la catedra: „Precum lumina aşa prea frumos luminează după a sa nemărginită putere… aşa prea frumos lucru iaste şi vreadnic de duhul omului, a cunoaşte pământul acesta, pre carele lăcuiesc muritorii oameni. Ba nu cu adevărat puţină desfătare simte omul întru inima sa, când ţinuturile împărăţiilor şi crăiilor cele mai de departe, cetăţile, oraşele cele vestite, ţările şi neamurile cele de deosebite obiceaiuri vreadnice de pomenire, prin singura scrisoarea şi le pune înainte fără a avea de lipsa pentru multă cheltuială şi cumplite primejdii să ajungă pre acolo, a le privi cu ochii. Ba încă cu neputinţa e a vedea cineva toată lumea. Dar, prin asemenea Geografie ni se împărtăşeşte noao ştiinţă şi obiceiurile a toatei lumei, după cum tuturor neamurilor celor poliite se facu primită şi bine plăcută. Numai noi, românii, care ne tragem de la cel mai slăvit neam al romanilor, până la aceste vremi, de o ştiinţă aşa scumpă şi nepreţuită, tocma eram lipsiţi. Nădăjduiam şi alte cărţi vrednice a se tipări în limba românească, spre literatura acestei limbi şi spre un mijloc folos acestui nation. Un iubitoriu de neamul romanesc”.
Ultimele două file ale exemplarului de la Academie, spre deosebire de exemplarele din Şchei cuprind şi numele „Cinstiţilor prenumeraţi pentru această carte”, deci abonaţii, care, surprinzător, se ridica la cifra de 1477 de persoane, din care 460 în Moldova, 486 în Ţara Românească şi 501 în Transilvania, deci o circulaţie a cărţii în tot spaţiul românesc.
„Întrucât autorul nu menţionează izvorul folosit, putem considera, dat fiind identitatea de conţinut, că Nicola Nicolau a folosit Geografia lui Amfilohie Hotiniul, din 1795, adoptată după cea a francezului Claude Buffier. Pentru datele contemporane lui se foloseşte de propriile investigaţii, făcute cu prilejul numeroaselor sale călătorii în interes de negoţ. După 2 ani, ca urmare a numeroaselor solicitări, Nicola Nicolau editează o altă lucrare geografică: Descoperirea Americii, care, aşa cum explica foaia de titlu este «o carte foarte folositoare, alcătuită de Ioann Hanirih Kampe, acum întâiu, de un iubitoriu de neamul românesc, pre românie tălmăcită şi dată afară la lumină. Tom I, cu patru figuri, cu toată cheltuiala lui Nicola Nicolau din Braşov, dată în tipariu la Buda, în crăiasca tipografie a Universităţii din Pesta, 1816 ». Constând din 199 pagini şi 9 file nepaginate, volumul păstrează pe ultimele pagini din nou lista prenumeraţiilor, precedată de un epilog al autorului «Aceste istorii neobicinuit fiind a se tipări pre limba românească – scria autorul – nice toţi oamenii din acest naţion au ştire, cum, când şi în ce chip s-au aflat acest mai înainte necunoscut pământ şi parte noao a lumei, am socotit că ar fi sper stricăciune a împărtăşi pre acest naţion cu asemenea inştiiţări… Nu sunt de tot încredinţat –recunoştea în continuare Nicola Nicolau – dacă asemenea tălmăciri pe limba românescă vor fi bine primite şi plăcute la acest naţion al nostru, fiind neobicinuit cu aceste, dar tot oareşcare nădejde având pentru râvna şi dragostea care răneşte sufletul mieu spre acest naţion, nu mă leneveiu a face o proba cu aceasta istorie»”, ne dezvăluie directorul Primei Şcoli Româneşti.
Şi proba lui Nicola Nicolau s-a dovedit de mare necesitate căci, ulterior, după modelul său s-au scris numeroase asemenea geografii.
De mare popularitate în epocă s-a bucurat o altă carte a lui, intitulată «Plutarh nou sau, pe scurt, scrierea vieţilor celor mai vestiţi bărbaţi şi muieri a toate neamurile din cele mai vechi vremi, până în vremile noastre», care, după aprecierea autorului, «în limba franţuzească de Petru Blaihard (Blanchard) data afară, iar acum întâiu pentru naţia românescă, pre romanie tălmăcită şi dată la lumină».
După ce pe foaia de titlu declara că închina cartea lui Chesarie al Râmnicului, cunoscutul traducător al «Mineielor» în limba română, în «Cuvântul înainte», Nicola Nicolau evidenţiază necesitatea unei asemenea cărţi: « Folosul unei adunări ca acestea –scria el – e de a-l trece cu vederea: năravuri, lucruri şi socotinţe a multor aleşi oameni de toată starea, se pune nouă înainte şi privind noi înlăuntru fiinţei şi a tuturor stărilor, va fi pentru ştiinţa istoriei cea mai bună, înainte gătire şi ne va povăţui către cărarea cea dreaptă a înţelepciunii vieţii cei de acuma. Fieştecare bărbat, cu asemenea folos tânărul şi bătrânul negustorul şi meşterul, filosoful şi diplomatul, la toate prescripţiile se vor zăbovi, ceale vrednice mostre va arăta şi deodată îi va învăţa, de care greşale şi căi cu deadinsul să depărteze».
Lucrarea conţine biografiile unor oameni celebrii ca Gheorghe Castriotul, Michelangelo, Bayhard, Gutenberg, Copernic, Carol cel Mare ş. a. Autorul întocmeşte note polemice sau explicative, ca aceea privitoare la originea română a Huniazilor, folosindu-se de argumentele lui Petru Maior. Alteori redactează pagini de critică socială, în care înfierează linguşirea curtenilor care «orbeşte» pe stăpânitor. În felul acesta, cartea, prin conţinutul ei, devine „o pildă arătată nouă, ca, cu fierbinte dragoste, după măsura puterii noastre, să păşim a folosi patriei¨.
Datorită contribuţiei sale culturale, Nicola Nicolau este ales membru permanent al „Societăţii filosoficeşti a neamului românesc din Marele Prinţipat al Ardealului”, alături de Ioan Piuariu-Molnar, Dimitrie Eustatievici Braşoveanu, Radu Tempea ş. a.
Se încarcă comentariile...
