Cum a devenit Viscri brandul turismului rural din România. Reţeta de succes a satului de care s-a îndrăgostit prinţul Charles

Cum a devenit Viscri brandul turismului rural
din România. Reţeta de succes a satului de care s-a îndrăgostit prinţul Charles

Caroline Fernolend luptă de aproape 25 de ani pentru satul natal. FOTO Simona Suciu

În ultimii ani, sătucul braşovean Viscri a cucerit tot mai mulţi turişti, în special străini. Mulţi spun că succesul localităţii se datorează prinţului Charles, care are o casă în localitate, însă cei care au construit acest brand sunt, de fapt, o mână de localnici care-şi iubesc satul şi tradiţiile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Micuţa localitate transilvăneană Viscri, cunoscută ca satul prinţului Charles, moştenitorul coroanei Marii Britanii, este un model de turism. Munca grea, adică promovarea şi păstrarea tradiţiilor, au făcut-o sătenii, cărora li se potriveşte de minune expresia „omul sfinţeşte locul“. Satul cu puţin peste 1.000 de suflete a devenit în câţiva ani o atracţie turistică pentru zeci de mii de străini. Viscri trăieşte din turism, iar fiecare localnic participă cu ceva. Caroline Fernolend este unul dintre motoarele care au pus în funcţiune mecanismul Viscri. Ajutată de alţi săteni dornici să facă ceva pentru comunitatea lor, a reuşit să transforme Viscri într-un sat unde toată lumea munceşte şi este mândră de tradiţiile locale. Povestea de succes a satului braşovean este spusă de Caroline, de mama Sara, dar şi de cei care au „inventat“ brandurile locale: şosetele, papucii şi dulceţurile.

Caroline Fernolend, directoare executivă şi vicepreşedintă a Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, are 52 de ani şi s-a născut, a crescut şi trăieşte în Viscri, fiind unul dintre oamenii care au luptat ca satul să se dezvolte. Chiar dacă putea să aibă o carieră de succes oriunde la oraş, Caroline a ales satul natal. După ce a terminat facultatea la Braşov, unde a studiat economia, a luat o decizie care i-a uimit pe colegii ei. „După ce am terminat studiile, m-am întors la Viscri şi am lucrat pe un post de contabilă la CAP-ul din sat. Colegii mei au spus că sunt nebună, dar a fost decizia mea şi nu am regretat-o nici măcar un minut“, îşi începe povestea Caroline Fernolend.

Imediat după Revoluţie, Caroline a mai luat o decizie importantă: a refuzat să plece în Germania, deşi toată familia soţului ei a emigrat. „Am considerat că avem o datorie faţă de strămoşii noştri, iar familia mea a decis să rămână. Putem să facem multe şi aici şi să trăim la noi acasă. Am reuşit să-l conving şi pe soţul meu să rămână la Viscri, deşi toată familia lui a plecat“, adaugă Caroline Fernolend.

Viscri l-a ales pe prinţul Charles

Chiar dacă imaginea satului este asociată cu prinţul Charles, Caroline spune că nu acesta a ales Viscri, ci a fost mai degrabă invers. „Casa i-a fost donată Alteţei Sale de Fundaţia Mihai Eminescu Trust, iar el a plătit-o ulterior. Tot ce s-a întâmplat la Viscri se datorează, în primul rând, oamenilor“, afirmă Caroline Fernolend, care recunoaşte că prinţul Charles a pus, într-adevăr, România pe harta Europei. „Nu pot însă să neg faptul că veneam de la Viscri nu ne-a ajutat atunci când am solicitat mai multe avize pentru investiţii. Viscri nu este un sat special, dar are oameni cărora le-a păsat de comunitatea lor şi au ştiut să-l promoveze“, adaugă femeia.

Prinţul Charles are proprietăţi şi la Saschiz, a fost de mai multe ori în vizită acolo, dar satul nu atrage turişti. Mulţi străini vin la Viscri pentru autenticitate şi pentru mâncare tradiţională dinainte ca prinţul Charles să aibă o casă în zonă. „Vin pentru că ei au pierdut frumuseţea rurală. Am avut în 2014 17.000 de vizitatori. Apărem în mai multe ghiduri internaţionale şi ne vin mulţi englezi şi francezi. Românii care vin vor, într-adevăr, să vadă casa Alteţei Sale“, mai spune Caroline Fernolend.

Sat în patrimoniul UNESCO

Una dintre victoriile pe care Caroline Fernolend a reuşit să le aducă pentru Viscri a fost includerea satului în patrimoniul UNESCO, o titulatură care oferă din start un plus pentru turism. „Nu a fost doar meritul meu. Am lucrat cu o echipă întreagă, cu arhitecţi din Bucureşti specializaţi în monumentele istorice. S-a făcut o inventariere a tuturor caselor. A contat enorm că la Viscri nu s-au făcut modificări mari, casele au fost extrem de bine conservate. În plus, Biserica Fortificată din Viscri este interesantă arhitectonic, a fost păstrată foarte bine şi este una dintre cele mai vechi din Transilvania. Este o mare onoare să fii acceptat pe lista UNESCO“, spune cu mândrie Caroline. Atribuirea acestei titulaturi este o promovare în sine, crede ea şi subliniază faptul că cei mai importanţi într-o comunitate sunt oamenii, ei fiind cei care dau valoare satului autentic.

Staţie de epurare unică în ţară

Tot cu sprijinul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, Caroline Fernolend a reuşit, în 2011, să construiască la Viscri o staţie de epurare ecologică unică în România. Astfel, Primăria Buneşti, de care aparţine Viscri, şi oamenii au beneficiat de canalizare fără să plătească taxe de canalizare. Staţia a costat 400.000 de euro, „mult mai puţin decât una convenţională, care ajunge să coste două milioane de euro“, după cum susţine Caroline Fernolend. Practic, staţia are trei lacuri amenajate în care se deversează canalizarea oamenilor. Nu este folosită şi pentru dejecţiile de la animale, pentru că s-ar distruge. „Staţia nu foloseşte energia, ci gravitaţia. După ce am finalizat-o, am predat-o Primăriei Buneşti. A fost o investiţie foarte importantă pentru Viscri, pentru că nu toţi oamenii aveau bani să-şi facă o fosă septică şi ştim cu toţii că pot apărea neplăceri cu această fosă atunci când sunt ploi mai puternice. O astfel de staţie ridică nivelul de trai“, mai explică femeia.

Întreţinerea staţiei este foarte simplă: trebuie doar să se cosească stuful care creşte pe lacuri, iar peste
40-50 de ani va fi nevoie ca lacurile să fie curăţate. „Pentru că acest proiect este unul foarte important, am încercat să-l replicăm în mai multe sate. Am fost la Ministerul Mediului, la ministrul de atunci, Rovana Plumb. Am explicat că această staţie are costuri foarte mici, am primit promisiuni, dar cam atât. S-a schimbat ministrul şi toate discuţiile parcă nici nu au existat. Doar la Roadeş se mai face o astfel de staţie cu ajutorul lui Petter Maffay (n.r. – un interpret renumit în Germania, care s-a născut la Roadeş)“, mai spune Caroline Fernolend.

Toate lumea munceşte

Alte măsuri care au dus la dezvoltarea satului au fost restaurarea faţadelor caselor şi ale şurilor, construirea podeţelor de lemn la intrarea în gospodării, amenajarea semnelor de intrare în sat, din piatră, dar şi a indicatoarelor turistice. Toate acestea tot cu ajutorul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust şi cu munca neobosită a Carolinei.

De asemenea, fundaţia a organizat şi cursuri de meserii pentru oamenii care au înţeles că doar dacă muncesc, împreună pot dezvolta Viscri. Aşa se face că acum localnicii au toţi o îndeletnicire. O familie face coşurile de gunoi din nuiele care sunt pe stâlpi, alţii plimbă turiştii cu căruţa, alţii şi-au făcut pensiuni, alţii au animale şi oferă produse naturale caselor de oaspeţi.

De asemenea, femeile din sat gătesc pentru turişti, fac gemuri şi miere, dar şi şosete din lână şi papuci din pâslă. Deşi la Viscri există şi o comunitate mare de romi – peste 300 de persoane –, doar trei familii sunt asistate social, adică şapte persoane. La Viscri nu se fură şi nimeni nu încuie poarta. ;

Din secretele succesului: „Fiecare sat are ceva special“

Viscri este acum un sat independent, un model de succes în turismul rural. Cazarea costă de la 10 euro pe noapte, dar există şi pensiuni de lux care arată autentic şi unde cazarea ajunge şi la 50-60 de euro pe noapte, cu mic dejun inclus. O cină costă 50 de lei, iar mâncarea este tradiţio-nală: supă de găină cu tăiţei, tocăniţă de viţel, friptură de miel, pâine de casă şi prăjituri cu fructe de sezon. Acum, rubarba este la loc de cinste. Dezvoltarea satului a dus şi la creşterea preţurilor la case. Ultima s-a vândut cu 36.000 de euro. Este o casă cu trei camere, dar fără şură. O locuinţă care are şi şură poate ajunge şi la 50.000 de euro.

Casele de oaspeţi sunt simple, dar curate. Şi Caroline Fernolend a amenajat o cameră de oaspeţi într-una dintre cele mai vechi case din Viscri, care a fost construită la 1760. Camera este cu mobilier vechi, cu sobă tradiţională de Viscri şi covoare tradiţionale din cârpe. „Totul este foarte simplu. Turiştii nu vor lux, vor curăţenie şi autenticitate. În această cameră de oaspeţi au stat toţi ambasadorii care au venit la Viscri din Franţa, Germania, Austria şi Norvegia. Au fost foarte impresionaţi. Îmi spuneau că se simt ca la muzeu şi mă întrebau dacă pot să atingă lucrurile“, mai spune Caroline Fernolend.

Sătenii vor o fabrică de lactate

Tot cu ajutorul Carolinei, sătenii au reuşit să-şi facă o asociaţie agricolă. „Am reuşit să-i facem să înţeleagă că această asociaţie, care are 60 de membri fondatori, nu este un CAP. Am reuşit astfel să închiriem păşuni pentru animale şi am negociat un preţ mai bun pentru lapte. Aceasta este marea realizare din ultimul an. Vrem, în timp, să facem o făbricuţă de prelucrare a lactatelor, pentru a face produsele noastre. Sperăm să reuşim să cumpărăm un fost CAP, pentru a face această investiţie. Ne dorim să aducem toate cablurile în subteran şi, cel mai important, să ne ţinem aici tinerii, să aibă un loc de muncă“, dezvăluie Caroline Fernolend planurile sale.

Drumul de acces, marea supărare

Dacă satul arată impecabil şi oamenii muncesc mereu pentru a-l păstra autentic, drumul judeţean care duce la Viscri este plin de gropi. „În fiecare lună, trimitem adrese la Consiliul Judeţean  Braşov, prin care cerem să ne repare drumul. Ne este nouă ruşine de turişti. Autocarele ajung greu. Mai sunt şi oameni care spun că să facă prinţul Charles drumul. Nu este treaba Alteţei Sale, ci a Consiliului Judeţean Braşov“, afirmă Caroline
Fernolend. Însă, în bugetul pe acest an al Consiliului Judeţean, drumul spre Viscri nu este inclus, pentru că nu sunt fonduri.

Promovarea satelor este crucială

Caroline îşi doreşte o strategie naţională de promovare a satului autentic. Prin Fundaţia Mihai Eminescu Trust, care este de 15 ani în România, ajută la promovarea satelor şi la păstrarea autenticităţii lor. „Am început la Viscri pentru că este satul meu natal. Viscri nu este însă un sat deosebit, dar a ştiut să se pună în valoare cu ajutorul oamenilor. Prin fundaţie, noi lucrăm în 80 de sate. Avem proiectul de plantat puieţi, am plantat până acum peste 1,4 milioane şi aşa ajungem să luăm contact cu oamenii, să cunoaştem comunitatea“, explică ea.

Oamenii care lucrează la proiectele fundaţiei, alături de Caroline, şi-au propus să-i înveţe pe localnici să preţuiască ce au şi cum pot să trăiacă mai bine, pornind de la premisa că „fiecare sat are ceva special“. „Am mers mult în străinătate şi am văzut cum ei pun totul în valoare, chiar dacă este un lucru mic. Asta trebuie să facem şi noi. Mă doare sufletul când văd că la noi nu există interes. Ar trebui să avem o strategie naţională de promovare a satelor“, spune cu regret Caroline Fernolend.   ;

Mama Sara, ghidul bisericii fortificate, şi povestea şosetelor de Viscri

Mama Carolinei Fernolend, Sara Dootz, se implică şi ea activ în comunitate. Are 79 de ani, dar debordează de energie. Este mândră de satul ei şi de oamenii care au reuşit să transforme Viscri într-un model de turism rural. Până la Revoluţie a fost casnică, s-a ocupat de gospodărie, de grădină şi de copii. Niciodată nu a fugit de muncă şi, de aceea, ştie să aprecieze ce are satul mai de preţ: oamenii.

De 25 de ani, este ghidul bisericii fortificate din Viscri, o minune arhitecturală. Mama Sara, cum îi spun mulţi turişti, ştie toate secretele bisericii şi le povesteşte vizitatorilor tot ce vor să afle. „Am ales să fiu benevol ghid şi să rămân aici la Viscri, pentru că trebuie să avem grijă de semenii noştri. Biserica din Viscri este cea mai veche fortificaţie din ţară unde se mai ţin încă slujbe. Străinii sunt foarte încântaţi de ce văd aici, la Viscri. Îmi spun: «Aveţi o ţară minunată, aveţi mare potenţial». Sunt foarte miraţi de ce sunt atât de mulţi săraci. Le place mult aici, la Viscri, pentru că este linişte, aer curat, nu avem termopane, totul este aşa cum au lăsat strămoşii noştri“, povesteşte Sara Dootz.

Născută în aceeaşi zi cu prinţul Charles

În ultimii ani, mai ales după ce s-a făcut multă reclamă legată de casa prinţului Charles de la Viscri, au început să vină şi turişti români. „Îmi place că au început să vină cu grupuri de copii. Este foarte important să le arătăm celor mici că avem o cultură, să le arătăm ce au construit strămoşii noştri. Noi, la Viscri, nu primim niciun ban de la Guvern. Ne descurcăm cu ce avem“, mai spune mama Sara, menţionând că pe ei, pe cei din Viscri, nu-i tentează luxul şi vor doar să păstreze tradiţiile. „De aceea, am şi ales să mă ocup de biserica fortificată. Muream de inimă rea dacă se distrugea. Se poate trăi din turism, aici, la noi acasă. Tinerii trebuie să înţeleagă asta. Mulţi au plecat în străinătate, dar sunt prea orgolioşi să se mai întoarcă aici“, susţine Sara Dootz.

 
Foto

Bătrâna s-a născut în aceeaşi zi cu prinţul Charles,pe 14 noiembrie, însă cu 12 ani mai devreme, şi spune că-l vede ca pe un fiu. „Este un om foarte bun. Când vine aici, ne îmbrăţişăm aşa ca mama cu fiul. Mereu vine în luna mai, când totul este înflorit. Este genul de om care se apleacă la fiecare floare. Este ca un om simplu. Când vine, merge pe jos prin sat şi salută pe toată lumea. De fiecare dată când vine, eu îi pregătesc gem de rubarbă cu miez de nucă, iar el îmi aduce miere de la albinuţele lui regale. Din 2000, a venit în fiecare an. Îi place mult Transilvania şi noi, din păcate, nu prea ştim s-o preţuim“, mai spune Sara Dootz.

Orgă de 300 de ani

Biserica fortificată din Viscri este o bijuterie, care nu a fost atinsă de modernizări. Orga, veche de 300 de ani, băncile de lemn sculptat, tocite de-a lungul timpului, dar şi o cutie a milei pictată manual, toate pot fi admirate în linişte. Orga a fost rea-lizată de cunoscutul constructor Johann Thois şi este de o frumuseţe rară. Atât ea, cât şi altarul pictat nu au suferit nicio modificare de sute de ani. La fel şi băncile pe care se aşezau oamenii la slujbă. Biserica are şi un muzeu, unde pot fi admirate lăzi de zestre săseşti pictate manual, costume populare de nuntă din secolul al XIII-lea, dar şi seturi întregi de ceramică folosite la mesele de duminică. Din muzeu nu lipsesc nici pătuţurile din lemn pentru copii sau cărţile de rugăciuni de acum 200 de ani. Biletul de intrare costă 4 lei.

Neamţul Harald şi şosetele

 „Viscri Socken“ este acum un proiect celebru nu doar în sat, ci şi peste hotare. 90 de femei croşetează şosete din lână şi papuci din pâslă, pe care le vând turiştilor cu preţuri cuprinse între 15 şi 40 de lei (şosetele) şi între 70 şi 110 de lei (papucii). Chiar lângă biserica fortificată, sătenii au deschis un magazin, unde vând şosetele şi papucii, dar şi miere, şi gemuri făcute tot de săteni. Dulceţurile se vând cu 20 de lei borcanul.

Mariana Purghel (38 de ani) se ocupă de magazinul din sat şi cunoaşte povestea prin care şosetele au devenit marcă înregistrată. „Ideea a fost a unui neamţ, pe nume Harald, care a trăit la Viscri zece ani. O femeie săracă a satului, Liana, i-a croşetat o pereche de şosete şi i-a dus-o în dar. Neamţul i-a dat în schimb alimente. Femeia i-a făcut apoi în fiecare zi câte o pereche de şosete, până când a adunat un coş întreg“, povesteşte Mariana Purghel. Neamţul le-a păstrat pe toate şi le-a dăruit prietenilor veniţi din Germania în vizită. Apoi, s-a oferit să meargă chiar el prin târguri să vândă şosetele. „Aşa au început să vină comenzile şi, în final, am creat o asociaţie şi magazinul din sat. Am făcut cursuri speciale şi, în timp, le-am învăţat pe cât mai multe femei să lucreze şi ele. Vindem cam 700-800 de perechi pe an aici, la Viscri, şi dublu în Germania“, povesteşte Mariana Purghel.

Mod ingenios de plată

Şi modul în care femeile îşi primesc banii pentru munca lor este unul original. „Eu le dau lâna, pielea şi vopseaua, practic, toate materialele de care au nevoie. Fiecare femeie face cam zece perechi pe lună. Cele mai tinere fac papucii, deoarece durează şase-şapte ore să faci o pereche, iar cele mai în vârstă fac şosetele pentru că sunt mai uşor de confecţionat“, explică Mariana Purghel. Totul se lucrează manual, iar pe fiecare pereche de şosete este trecut numele femeii care a făcut-o şi numărul de casă. „Aşa ştim, atunci când se vinde, cui trebuie să-i dăm banii. Totul este foarte bine organizat, iar femeile care fac papuci câştigă din asta salariul minim pe economie într-o lună. Este o sursă de venit pentru ele şi un mod prin care noi promovăm satul Viscri“, adaugă Mariana Purghel.

Potcovarul satului, atracţie turistică

Înainte de Revoluţie, când toată lumea muncea la câmp, să fii fierar era o meserie bănoasă. Cu timpul, afacerea a pierit, dar în locul ei a răsărit alta. Gabor Istvan (30 de ani) a învăţat meserie de la tatăl său şi modelează orice în fier. Pentru că nu mai era de lucru în sat, s-a reprofilat pe turism. Turiştii vin la el în vizită, iar Istvan le arată secretele meseriei. Face şi potcoave în miniatură, pe post de suvenire şi chiar îi lasă pe turiştii mai îndemânatici să muncească puţin în atelier. „Nu mai este de lucru ca înainte, dar acum lucrăm pentru turişti. Fac mici potcoave, pe care le vând cu 10 lei. Turiştii sunt încântaţi pentru că, mai ales străinii nu au văzut în viaţa lor un atelier. Fetiţa mea Teresa, de 8 ani, este ghid pentru turişti şi tot ea se ocupă şi de vânzarea suvenirelor“, povesteşte Istvan Gabor.

Dulceaţa care promovează satul peste hotare

Dulceaţa de fructe de pădure din Viscri a ajuns şi ea celebră. Gerda Gherghiceanu din Viscri este cea care face cunoscutele dulceţuri gustate şi de prinţul Charles. „L-am întâlnit pe prinţul Charles acum trei ani, când a venit în vizită la Saschiz. Acolo s-a organizat un târg de produse BIO special pentru el. Am fost şi eu cu gemurile. Eu i-am oferit un gem de-al meu şi i-a plăcut“, povesteşte Gerda Gherghiceanu. Femeia produce gemuri gătite pe foc de lemne şi cu zahăr puţin. Un borcan costă 10 lei.

Tot ea este şi cea care furnizează dulceaţa pentru un proiect caritabil, „Dar din Dar“, care a dus dulceaţa de Viscri în toate colţurile lumii. Un borcan de dulceaţă costă 365 de euro. Persoanele care o cumpără donează, astfel, un euro pe zi, pentru promovarea satelor din zona Braşov-Mureş. Dulceaţa a fost lansată în octombrie 2012, în cadrul unui târg de produse tradiţionale desfăşurat la Paris. Proiectul este susţinut şi de prinţul Charles, care a vorbit în mai multe interviuri despre satul Viscri şi despre produsele tradiţionale.

Fiecare borcan de dulceaţă este numerotat şi este unic. Dulceaţa de Viscri nu este un produs de serie. Este mai mult un produs care să promoveze zona şi pe localnici. Cristi Gherghiceanu, fiul Gerdei, reprezentant al Fundaţiei ADEPT, implicată în proiectul „Dar din Dar“, explică de ce aceste borcane cu dulceaţă sunt unice.

„Este o dulceaţă făcută din fructe de pădure, iar prezentarea este una pentru produse de lux. Borcanele sunt învelite într-o ţesătură de argint şi sunt însoţite de linguriţe de argint. Sticla borcanului este făcută manual, iar pentru cutiuţa de lemn în care este aşezat produsul noi plantăm cinci stejari. Şi ţesătura este una specială şi lucrată tot manual“, precizează Gherghiceanu.

Această activitate nu este una profitabilă. Banii obţinuţi sunt folosiţi pentru promovarea zonelor rurale, a tradiţiilor populare şi pentru motivarea sătenilor să rămână în zonă. „De aceea, am şi ales-o pe mama ca furnizor, deoarece ea este un producător local, care a făcut cunoscute gemurile de aici. Ne dorim ca persoanele care cumpără dulceaţa de Viscri să înţeleagă menirea ei şi faptul că donează bani pentru promovarea satului românesc. Şi prezentarea de lux am gândit-o pentru că am vrut să arătăm că şi în România se pot face lucruri unicat, pentru că de campanii negative am avut parte destul“, încheie Cristi Gherghiceanu. ;

Au renunţat la Bucureşti pentru viaţa la Viscri

Raluca şi Mihai Grigore, doi tineri de 36 de ani, s-au îndrăgostit de Viscri ca turişti. Au renunţat la viaţa lor din Capitală şi la slujbele bine plătite dintr-o companie multinaţională, pentru a trăi la ţară, la Viscri, unde au făcut o pensiune. Au trei copii şi se bucură din plin de viaţa liniştită de aici. „Am descoperit Viscri acum vreo trei ani, când ne plimbam prin satele româneşti. Lucram atunci în Bucureşti, aveam salarii bune, dar acea viaţă nu ne mulţumea. Când eşti într-un oraş mare, ai impresia că nu poţi schimba nimic de unul singur. În schimb, într-o comunitate mai mică poţi face o diferenţă“, explică Raluca Grigore. Atunci când au ajuns la Viscri, au văzut un anunţ cu o casă de vânzare şi au cumpărat-o cu 30.000 de euro. Iniţial, s-au gândit să fie o casă de vacanţă, însă apoi le-a încolţit ideea unei pensiuni tradiţionale.

Decor perfect autentic

Au investit mult, dar au păstrat totul autentic. Acum au o pensiune cu opt camere, şura au transformat-o în sală de mese, iar decorul este unul de vis. Au şi şase angajaţi, toţi localnici. Turiştii se simt ca în casa bunicilor de la ţară. „Am încercat să păstrăm totul tradiţional, să nu schimbăm foarte mult. Turişti vin, iar de vreo doi ani au început să vină şi români, ceea ce este foarte bine. Majoritatea vin pentru biserica fortificată, pentru istoricul zonei, pentru natură. Sunt şi turişti care vin pentru că au auzit că aici este casa prinţului Charles“,
mai spune Raluca Grigore.

Chiar dacă viaţa la ţară nu este uşoară, tinerii s-au îndrăgostit de Viscri. Părinţii lui Mihai s-au mutat şi ei aici. „Genul acesta de viaţă nu este unul uşor. Dacă îţi place natura, îţi place să munceşti în grădină şi să lucrezi prin curte este perfect. Pentru noi este un mare câştig. Avem o sursă de venit şi suntem împreună cu copiii tot timpul. La Bucureşti, i-am fi văzut seara sau în weekendşi nu ne doream aşa ceva. Dacă eşti pregătit să faci o schimbare este un mare câştig“, a mai spus Raluca Grigore. 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: