Accident pe DN1, cu patru victime, la Vlădeni

Accident pe DN1, cu patru victime, la Vlădeni

Patru persoane au fost rănite în accidentul de la Perşani FOTO: ISU Braşov

Accident cu patru victime pe DN1, la ieşirea din Vlădeni spre Perşani. Au fost transportaţi doi copii la Spitalul Clinic de copii, iar doi adulţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

Patru persoane au fost rănite după un accident care s-a petrecut sâmbătă seara pe DN1, la ieşirea din Vlădeni spre Perşani. Accidentul s-a produs între un TIR răsturnat pe şosea şi un autoturism care a intrat în TIR.

Toate cele patru victime se aflau în autoturism, una fiind încarcerată. Cei doi copii au vârste între doi şi şapte ani. Unul dintre ei se află în stare gravă. La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, o ambulanţă şi un echipaj cu apă şi spumă. Traficul în zonă este blocat, potrivit sursei citate.

„Copilul de şapte ani era inconştient, intubat, iar altul de 11 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral şi la membrele superioare. O persoană de sex feminin, în vârstă de 38 de ani a fost transportată la spital cu dureri toracice şi de bazin. Cea de a patra victimă, un bărbat, are fractură deschisă la genunchiul drept, femur drept şi tibie şi contuzie toracică”, a precizat Sfreja.

În judeţul Braşov plouă de câteva ore, carosabilul fiind umed. În zona Vlădeni-Perşani se produc frecvent accidente rutiere.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: