Victimele comunismului, morţii nimănui. Groapa comună unde zac osemintele celor ucişi în lagărul de la Salcia

Victimele comunismului, morţii nimănui. Groapa comună unde zac osemintele celor ucişi în lagărul de la Salcia

La căpătâiul gropii comune de la Salcia Sursa Costică Petriuc

Colonia-penitenciar de la Salcia a funcţionat 12 ani, timp în care peste 1.500 de oameni au murit – bătuţi, înfometaţi, torturaţi, supuşi la muncă mai mult decât orice fiinţă ar putea duce –, fiind, apoi, îngropaţi într-o groapă comună, fără nici măcar o cruce. Astăzi, în locul unde îşi dorm somnul de veci, a fost ridicată o capelă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Insula Mare a Brăilei, comuna Frecăţei. Un loc rupt de lume, în care timpul parcă s-a oprit să-şi tragă sufletul. Liniştea patriarhală ascunde însă, sub oglinda ei aparent calmă, ca o apă adâncă şi tulbure, o sumedenie de lucruri cumplite. 

Puţină lume ştie, dar aici a funcţionat, în perioada 1952-1964, una dintre cele mai temute colonii de muncă forţată pentru deţinuţii politic din România. Se numea Salcia, iar despre dramele incredibile petrecute există, din păcate, puţine mărturii. 

Există doar cioburi de amintiri şi câteva statistici – multe dintre ele trunchiate cu bună ştiinţă – din catastifele ţinute de cei puşi de regimul comunist să extermine pe oricine nu părea să fie trup şi suflet cu politica comunistă. 

GALERIE FOTO DE LA SALCIA, AZI

Pe la colonia Salcia, conform documentelor deţinute de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) – putem aminti aici mai ales documentarul „privind procesul intentat unor cadre şi deţinuţi de la fosta colonie de muncă Salcia“ (Vol. D54/3, fond Salcia-CNSAS) –, au trecut, în cei 13 ani de existenţă, circa 20.000-25.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei condamnaţi pentru fapte închipuite. Unii nici măcar nu au fost condamnaţi, ci doar bănuiţi că sunt „duşmanii poporului“, deci trimişi pentru o perioadă la cazne, chiar dacă statutul lor juridic era departe de a fi lămurit.

Nu se ştie exact câţi dintre ei au murit. Multe dintre documentele de evidenţă a deţinuţilor au dispărut între timp, mai ales la „marea curăţenie“ din perioada 1965-1970, când regimul a încercat să şteargă urmele odioaselor crime cu substrat politic. Avem acces, în zilele noastre, doar la frânturi de adevăr, cifre disparate, care cu greu pot fi corelate. Însă efortul merită, căci ne aduce în faţă un trecut ce nu trebuie nicicând uitat.

Câţi oameni au murit la Salcia

Deşi au fost făcute mai multe cercetări pe cazul Salcia, istoricii nu au reuşit să ajungă la consens în legătură cu numărul de deţinuţi şi cu numărul morţilor. Estimări există însă destule, mai mult sau mai puţin credibile, în funcţie de doza de subiectivism a fiecăruia dintre cei care s-au aplecat asupra subiectului. 

Din amintitul dosar CNSAS răzbate însă informaţia certă că la înfiinţare, în data de 1 aprilie 1952, colonia de la Salcia avea 200 de locuri de cazare şi că „avea ca scop reeducarea prin muncă a persoanelor predispuse să încalce legea“. Ce ascunde această sintagmă? De fapt, în colonie au fost trimişi oameni care se opuneau regimului comunist sau care, deşi nu aveau o activitate anticomunistă demonstrată, făcuseră parte înainte de 1945 din partidele istorice. 

Sursa Costică Petriuc

Erau adunaţi acolo, de-a valma, gospodarii înstăriţi ai satelor – numiţi chiaburi –, ţărani săraci care nu mai izbuteau să facă faţă cotelor – erau obligaţi să predea statului, fără plată, cea mai mare parte din recoltă, uneori mai mult decât toată producţia realizată –, studenţi, profesori, preoţi, dar şi o proporţie de circa 10% dintre deţinuţii de drept comun, unii extrem de periculoşi. 

De ce şi aceştia din urmă? După cum explică istoricul Aurelian Dima, ei erau, pe de o parte, paravanul folosit de autorităţi pentru a arăta că nu este o închisoare politică, ci una „normală“. „Pe de altă parte, prezenţa infractorilor periculoşi întreţinea o atmosferă de teroare şi justifica cumva condiţiile dure de detenţie. Însă totul era doar pentru a păstra aparenţele că ar fi vorba doar de o colonie de muncă forţată, nu de un lagăr de exterminare“, apreciază istoricul. 

Sursa ICCR

Revenind la cifre, trebuie să spunem că, la Salcia, capacitatea de cazare a fost extinsă până în primăvara lui 1953 la 2.000 de locuri – conform CNSAS –, dar în 1954 acolo trăiau, potrivit mărturiilor unor supravieţuitori, în jur de 4.000 de oameni. Şederea medie în colonie era de 24 de luni, ceea ce înseamnă că în intervalul 1952-1964 (colonia a existat şi după aceea, dar numai pentru deţinuţi de drept comun) pe acolo au trecut în jur de 25.000 de oameni. Câţi au murit dintre ei, este greu de spus. Potrivit volumului D54/3, fond Salcia-CNSAS, în primul an ar fi murit acolo 63 de oameni, apoi nu mai există date. Pur şi simplu, registrele au dispărut. Să nu uităm, însă, că în perioada respectivă lagărul era doar la început, având mai puţin de jumătate din numărul de deţinuţi pe care urma să-l aibă în următorii 12 ani.

Opt ani pentru sabotaj

Dintre cei 63 de morţi care apar în catastife – aceştia fiind amintiţi în rechizitoriul ulterior legat de abuzurile de la Salcia –, nouă aveau 22-30 de ani, iar 19 dintre ei aveau între 50 şi 60 de ani. Cea mai mare condamnare era de 8 ani pentru sabotaj, iar cea mai mică, 30 de zile, era cea primită de un anume Dache Nicolae, de 56 de ani, ţăran din Bărăgan, închis pentru „nepredarea cotelor“. 

Circa 90% dintre cei aflaţi în colonia-penitenciar au avut condamnări între 6 luni şi 3 ani – media fiind de circa doi ani. Există şi certitudinea că şapte dintre cei 63 de decedaţi erau închişi în lagăr preventiv, nefiind condamnaţi.

Chiar şi în lipsa unor alte date, prin extrapolare – ţinând cont de media deceselor la mia de deţinuţi, corelată cu capacitatea de cazare – putem concluziona că anual, la Salcia, au murit între 100 şi 120 de oameni, adică în jurul a 1.300-1.500 în total. Trupurile lor nu au fost redate familiilor şi nici nu au fost înmormântate creştineşte. Practic, toţi acei oameni au fost îngropaţi într-un cimitir improvizat – în fapt, o groapă comună, ca un şanţ, unde se adăugau noi şi noi cadavre – fără slujbă religioasă şi fără măcar să li se pună o cruce cu numele lor la căpătâi.

Nicolae Socol (71 de ani), fostul primar din Frecăţei, i-a prins pe ultimii deţinuţi de la Salcia şi îşi aminteşte o serie de lucruri despre colonie, ce-i drept, din vremea când „politicii“ nu mai erau acolo. „În acel an, coloniile de muncă erau pe desfiinţare. Doar deţinuţi de drept comun se mai aflau în ele. Ceilalţi, care au închis cu dig vreo 4.600 de hectare de teren, cu targa şi cu roaba, în condiţii extrem de grele, inumane, muriseră, sau, care mai scăpaseră, fuseseră eliberaţi. Din ce am auzit şi eu, deţinuţii politici erau grupaţi în plutoane pe meserii: medici, preoţi, ingineri. Vorbeau foarte puţin, pentru că printre ei erau infiltraţi tot felul de turnători“, povesteşte Socol. 

Biserica Ortodoxă îi omagiază pe martiri

La şapte decenii distanţă de începutul ororilor de la Salcia, Biserica Ortodoxă Română, prin Arhiepiscopia Dunării de Jos, a pus în operă un act de reabilitare morală şi de omagiere a martirilor din colonia de muncă. Pe 26 iunie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în Insula Mare a Brăilei pentru a sfinţi Capela memorial „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia” şi a binecuvânta noul Centru pastoral pentru tineri din localitatea Frecăţei. Chiriarhul Dunării de Jos a fost însoţit de slujitori din administraţia eparhială, protopopul de Însurăţei, profesori de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi şi preoţi din localităţile din împrejurimi. 

Sursa Costică Petriuc

Sursa Costică Petriuc

Programul a debutat cu slujba de sfinţire a Capelei memorial cu hramul „Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia”, situată în apropiere de localitatea Frecăţei unde se află groapa comună în care au fost înmormântaţi, fără cruce şi fără preot, toţi cei care au trăit calvarul regimului inuman de la Salcia. În continuare, au fost pomeniţi toţi cei care, ştiuţi după nume sau nu, au fost închişi, torturaţi şi ucişi, începând cu anul 1952, în lagărul „Salcia”. 

De acolo, Arhiepiscopul Dunării de Jos a mers în localitatea Frecăţei, unde a binecuvântat noul Centru pastoral pentru tineri, construit recent în apropierea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din această comunitate. Aşezământul parohial inaugurat are în componenţă şi o bibliotecă amenajată special pentru elevii din zonă, căreia ierarhul i-a dăruit o colecţie de cărţi şi de reviste apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. 

Nume de torţionari de la Salcia

Trebuie spus că Salcia făcea parte, administrativ, din penitenciarul Ostrov (cunoscut în acte drept „Formaţiunea 0957 Ostrov“), şi a luat fiinţă la data de 1 aprilie 1952 în baza ordinului MAI nr. 0031715/1952. Puşcăria avea trei secţii: „Piatra-Frecăţei“, „Salcia“ şi „Grădina“. 

Sediul penitenciarului a fost stabilit la Salcia de la înfiinţare până în anul 1954, iar scopul declarat era cel de a se executa diferite munci agricole cu „forţe speciale“ (deţinuţi politic) în Gospodăria Agricolă de Stat (n.r. – GAS, un soi de solhoz bolşevic) care aproviziona cantinele Securităţii.

Este bine să aflaţi şi numele torţionarilor. Nu-i ştim pe toţi, însă este cert, conform CNSAS, că la comanda secţiei „Salcia“ s-au perindat de-a lungul anilor următorii ofiţeri MAI, de fapt, ofiţeri de Securitate: locotenent-major Ion Dinu (1952-1956); locotenent-major Ion Lefter (1956-1957); locotenent-major Mihai Damian (1957-1959); căpitan Dumitru Mălăgeanu (1959-1960); căpitan Marin Mica (1960-1963) şi maior Vasile Coşeru (1963-1964). Un interimat de câteva luni a avut şi căpitanul Ion Troacă (1964).

Cum mureau deţinuţii în colonia-penitenciar

Din datele existente la CNSAS rezultă că, în primele patru luni, efectivele de deţinuţi politic din această colonie au ajuns la 4.000 de persoane, capacitatea de cazare din lagăr fiind dublată doar „din creion“ – concret, adică barăci sau paturi, dublată abia în anul următor. Asta însemna că aproximativ o jumătate dintre deţinuţi au fost nevoiţi, timp de câteva luni, să doarmă afară, indiferent de anotimp. 

De altfel, există şi o serie de mărturii în acest sens ale unor supravieţuitori care, ajunşi la limită, au reuşit să-şi sape un soi bordeie rudimentare pentru a nu rămâne sub cerul liber. Alte mărturii indică faptul că au fost supraaglomerate barăcile, iar oamenii dormeau acolo de-a valma, câte doi-trei pe scândurile aspre ce întocmeau un aşa-zis pat.

În ceea ce priveşte moartea celor din lagăr, potrivit dovezilor din arhivele CNSAS, mulţi deţinuţi de la Salcia au fost loviţi cu ranga de fier, cazmaua, lopata, cravaşa, unii dintre ei murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilodiţi pentru toată viaţa. Cei mai puţin ghinionişti erau împuşcaţi direct. 

Sursa Costică Petriuc

Culmea este că totul a fost scos la iveală chiar de către procurorii din acele vremuri, în urma unei anchete pornite în 1953, după nişte sesizări legate de morţile suspecte ale deţinuţilor. După ce în prima fază s-a încercat o muşamalizare din faşă a genocidului (prima concluzie a fost că reclamaţiile sunt neîntemeiate), ulterior, în 1954, apar primele acuzaţii oficiale.

Investigaţiile au fost preluate de Procuratura militară care, prin rechizitoriul nr. 7/27.02/1954, a trimis în faţa Tribunalului Militar un grup de 21 de cadre ale DGLCM-MAI împreună cu 14 deţinuţi şefi de brigadă. Cei 35 sunt componenţii lotului „Salcia“. În sarcina lor au fost reţinute gravele infracţiuni de „instigare la omor prin torturi urmate de executare, crima de omor prin torturi, abuz în serviciu, profanare de cadavre, vătămare gravă a integrităţii corporale“.

„Deţinuţilor bolnavi li se interzicea tratamentul medical şi erau scoşi la muncă împotriva prescripţiilor medicale, fapt soldat cu moartea unora. Unii deţinuţi erau introduşi în carcere descoperite iarna, erau dezbrăcaţi în ger şi obligaţi să intre în apă până la brâu ca să taie stuf şi papură, erau alergaţi călare şi călcaţi în copitele cailor, erau scoşi la lucru dezbrăcaţi iarna, iar unii erau pedepsiţi să stea ore în şir în apa îngheţată. Deţinuţii erau legaţi de mâini şi ţinuţi în pielea goală vara, zi şi noapte, pentru a fi muşcaţi de ţânţari, alţii erau îngropaţi de vii în pământ“, se arată în amintitul document.

Cum au fost făcuţi scăpaţi criminalii

Rechizitoriul este redactat de colonelul Filomon Ardeleanu, membru al Consiliului Securităţii Statului (n.r. – CSS, organul de conducere al Securităţii, un grup restrâns de oameni de încredere ai Partidului Comunist, prin intermediul căruia se coordonau toate acţiunile esenţiale), de anchetator penal de Securitate maior Mircea Onea, asistent de specialitate maior Gheorghe Bratu şi Ion Stănescu, preşedintele CSS. 

Lotul de acuzaţi a fost compus din ofiţerii Ion Pavel, Ion Popa, Petre Manciulea, Ioan Cârliga, Ilinca Tudor, Mihai Tudoreanu şi Guşoiu Nicolae, precum şi din subofiţerii Aurel Bojoagă, Limbau Gheorghe, Marin Dobre, Costică Simionescu, Gheorghe Moroşanu, Constantin Vişan, Gheorghe Bucoveanu, Jean Spirea, Mihai Sofronie, Petre Cordos, Dimitru Enache, Nicolae Gheţău, Ion V. Popa şi Moise Vasile. Au fost acuzaţi şi brigadierii Constantin Olaru, Ioan Croitoru, Gheorghe Chiforescu, Petre Constantinescu, Dumitru Dumitru, Tudor Prunescu, Gheorghe Grigoraş, Popovici Valerian, Vasile Scripcaru, Gheorghe Iliescu şi Gheorghe Rădulescu. 

Concediu şi pensie specială

În prima fază, prin sentinţa nr. 1082/1955, Tribunalul Militar pentru Unităţile MAI a condamnat un grup de 21 de „elemente foste cadre MAI“, dar şi 14 brigadieri (civili), la pedepse cuprinse între muncă silnică pe viaţă şi cinci ani de închisoare corecţională. Cu aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi doar subofiţerii Pavel Ion, Popa Ion, Manciulea Petre şi Spirea Jean, plus brigadierii Olaru Constantin, Prunescu Tudor şi Grigoraş Gheorghe. Ceilalţi, majoritatea ofiţeri, au primit pedepse mult mai mici. 

Însă, în final, ancheta s-a transformat într-o mascaradă, în ciuda constatărilor cumplite făcute de procurori. Astfel, la doi ani distanţă, în 1957, Alexandru Drăghici, noul ministru al Afacerilor Interne, propune Prezidiului Marii Adunări Naţionale, iar acesta aprobă, decretul de graţiere nr. 403/22.08.1957. De fapt, avem de-a face cu un decret de amnistie, având în vedere că torţionarii sunt reîncadraţi în sistemul penitenciar. 

Grobianismul autorităţilor atinge noi culmi în 30 aprilie 1959, când, printr-un alt decret, li s-a acordat vechimea neîntreruptă în muncă pe durata detenţiei de circa 16 luni, o sumă compensatorie echivalentă cu salariul pe trei luni la reîncadrare, plus o lună de concediu în casele de odihnă ale MAI pentru „refacere“. 

Tot la propunerea lui Drăghici au fost graţiaţi şi brigadierii. Ulterior, toţi au beneficiat şi de pensii „speciale“, de patru-cinci ori mai mari decât pensia medie, pentru că au muncit „în condiţii dificile”. 

Victimele lor nu au primit nici măcar o cruce la căpătâi... 

Pe aceeaşi temă: 

Poveştile cumplite din abatorul terorii Peninsula. Lăgărul comunist de muncă unde moartea era o binecuvântare 

 

Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc

Imagini din aceeasi galerie
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei Sursa ICCR
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
  • Fosta colonie de muncă din regimul comunist, lagărul-penitenciar Salcia din Insula Mare a Brălei - slujbă de comemorare a victimelor Sursa Costică Petriuc
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările