Un şofer fără permis, surprins de radar când circula cu 141 km/h pe un drum european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bucureştean de 38 de ani s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere după ce a depistat de poliţiştii rutieri pe DE 584, în timp ce conducea un autovehicul cu viteză peste limita legală.

Pe 5 februarie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au depistat  în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un vehicul pe DE 584, în afara localităţii Valea Cânepii, cu viteza de 141 km/h, înregistrată de aparatul radar.

”În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere. În cauză a fost a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

O zi mai târziu, poliţiştii brăileni l-au depistat  în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Şoseaua Baldovineşti către Şoseaua de Centură, cu viteza de 79 km/h, înregistrată de aparatul radar al Poliţiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pe drumurile publice. Şi în acest caz a fost deschis dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Accident rutier pe şoseaua Hunedoara - Deva. Un şofer s-a răsturnat cu maşina la ieşire din Hunedoara

FOTO Sibian reţinut de poliţie după ce a fost prins de două ori fără permis şi a provocat un accident rutier grav

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite