Cine poate să doneze sânge şi ce are de câştigat dacă face asta - explicaţia medicilor

Cine poate să doneze sânge şi ce are de câştigat dacă face asta - explicaţia medicilor

FOTO adevarul.ro

Lipsa rezervelor de sânge din spitale poate condamna la moarte pacienţi care trec prin operaţii dificile. În ultima perioadă, se aude tot mai des de o criză a sângelui pentru transfuzii, în condiţiile în care oamenii sănătoşi nu prea se înghesuie să doneze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sângele pentru transfuzii este vital pentru reuşita unor operaţii dificile. Din păcate, de multe ori în spitale se manifestă o criză acută de sânge, pentru că lipsesc donatorii care să completeze rezervele existente. Asta în condiţiile în care stimultentele oferite de statul român nu sunt prea consistente.

Potrivit legilor în vigoare, o persoană sănătoasă care donează sânge are dreptul să primească şapte de bonuri de masă în valoare de 9,41 lei fiecare. Totodată, donatorii primesc abonamente pentru mijloacele de transport în comun urbane şi li se decontează biletele pentru cursele judeţene, în cazul în care vin din mediul rural centrele de transfuzii din marile oraşe.

Nu oricine poate dona sânge. Dr. Magdalena Iugulescu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Brăila, spune că orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, poate dona sânge, dar există şi o serie de reguli ce trebuie respectate.

"Nu poate dona oricine. Donează doar persoanele sănătoase, de aceea există o serie de persoane care sunt respinse de la donare temporar sau definitiv. Este o triere foarte strictă, datorită unei legislaţii care trebuie pusă în aplicare pentru protejarea donatorilor şi pentru a avea pungi de sânge de cea mai bună calitate. Există norme privind informaţiile ce trebuie oferite donatorilor de sânge şi de componente sanguine de origine umană", spune dr. Iugulescu, citată de cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”.

Printre criteriile de excludere temporară sau permanentă a donatorilor se numără: consumul de medicamente, bolile infecţioase, hepatite, HIV, sifilis, cardiopatie ischemică, accident vascular cerebral, obezitate, diabet, consumul de sucuri colorate chimic sau energizante, care colorează plasma. Nu sunt acceptate nici persoanele analfabete care vor să doneze sânge, dar nu înţeleg despre ce este vorba şi nici nu ştiu să semneze că acceptă să doneze 450 mililitri de sânge.

Persoanele care şi-au făcut recent un tatuaj sau au luat un tratament medicamentos pentru diverse afecţiuni sunt amânate de la donare pentru o anumită perioadă de timp.

D. Magdalena Iugulescu recomandă o bună hidratare cu o zi înainte, dar şi în dimineaţa donării, cât şi după aceasta. "Se donează 450 ml de sânge. Este incorect să doneze flămând. Donatorul trebuie să bea lichide naturale, lapte, apă, etc, nu este corect să donezi o jumătate de litru de sânge flămând, pentru că ţi se poate face rău. Acest lucru se regăseşte şi în formularul de donare, cu tot ce pot mânca sau bea donatorii. De aceea trebuie citit formularul, donatorii trebuie să înţeleagă documentele respective, iar analfabeţii sunt excluşi de la donare, potrivit noilor reglementări ale legii", mai precizează directorul Centrului de Transfuzii Brăila.

Citiţi şi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: