Metoda inedită prin care angajaţii unei instituţii de stat ajută zeci de copii traumatizaţi de sărăcie. „Un om care face bine din suflet ţine pentru el“

Metoda inedită prin care angajaţii unei instituţii de stat ajută zeci de copii traumatizaţi de sărăcie. „Un om care face bine din suflet ţine pentru el“

Mulţi copii ajunşi la Centrul Maternal au fost botezaţi de angajaţi FOTO Adevărul

Mai mulţi ani angajaţi ai Protecţiei Copilului din Botoşani au găsit o metodă inedită de a-i ajuta pe copiii ajunşi în sistem odată cu mamele acestora. Aceştia îi botează pe micuţi şi îi ajută constant, inclusiv la grădiniţă sau şcoală, oferindu-le bani, alimente şi îmbrăcăminte.

Ştiri pe aceeaşi temă

De aproximativ 10 ani, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Botoşani angajaţii au găsit o metodă ieşită din comun de a face bine copiilor săraci şi traumatizaţi care ajung în Centrul Maternal din oraş. 
 
Pe scurt, le devin părinţi spirituali. Îi botează şi mai apoi, în calitate de naşi, le supraveghează tot parcusul, de la sugar până la şcolar şi, spun ei, cât va mai fi nevoie. Unii angajaţi au şi câte doi, trei fini ajunşi în Centrul Maternal şi pe care îi ajută constant cu mâncare, bani şi haine. 
 
Angajaţii care au grijă, în acest fel, de zecile de copii aflaţi la limita subzistenţei, preferă să nu vorbească prea mult despre actele lor de binefacere. ”Un om care face bine din suflet ţine pentru el. Şi acei copii trebuie să ştie că primesc daruri de la naşii lor, de la părinţii lor spirituali, şi nu pomană sau orice altceva”, a declarat un angajat de la DGASPC.
 
Dramele din Centrul Maternal
 
În Centrul Maternal ”Micul Prinţ”, din municipiul Botoşani, ajung anual aproape 100 de mame din tot judeţul. Sunt femei aflate într-o situaţie limită, însoţite de copii mici. Ajung aici din motive diferite. Fie sunt bătute crunt de concubini sau soţi, fie sunt alungate efectiv de acasă. Mai există categoria mamelor minore care nu găsesc înţelegere în sânul familiei şi ajung să umble pe străzi, cu sugarul la sân. Aici, în Centrul Maternal, găsesc o oază de speranţă, fiind cazate şi hrănite de DGASPC între trei şi şase 6 luni. Totodată, se încearcă cea mai bună variantă pentru acestea. 
 
”Ajung la noi victime ale violenţei domestice. Multe sunt femei din mediul rural care nu mai pot îndura bătăile sau pur şi simplu au fost alungate din casă cu tot cu copii. Am avut şi mame minore. Acestea au cel mai mult nevoie de ajutor”, spune Camelia Popa, şefa Centrului Maternal.
 
Zeci de femei ajung în Centrul Maternal cu bebeluşi sau chiar nou-născuţi, cei mai mulţi încă nebotezaţi. Femeile care ajung în acest centru de obicei nu au niciun ban, nicio formă de venit şi au diferite traume. Soarta lor îi impresionează cel mai mult pe angajaţii de la Protecţia Copilului. ”Sunt multe cazuri disperate. Au copii mici, o situaţie materială precară, fără sprijin. Sunt situaţii impresionante şi mulţi colegi vor să le ajute, să depăşească acest impas într-un fel sau altul”, spune Camelia Popa.
 
Naşii providenţiali de la Protecţia Copilului
 
Tocmai fiindcă au fost impresionaţi de aceşti copii purtaţi încă de la naştere pe drumuri, prin frig sau căldură, mulţi angajaţi de la Protecţia Copilului au decis, încă de acum un deceniu, să facă ceva concret pentru a-i ajuta, pe termen lung. Pe cei micuţi i-au botezat, luându-i sub protecţia lor, ca părinţi spirituali. ”Avem mulţi colegi care au năşit pe copiii ajunşi aici cu mamele lor în Centrul Maternal. I-au botezat şi le-au oferit daruri. Un ajutor de care aveau nevoie, mai ales în situaţia lor. Sunt mulţi colegi care au mai mulţi fini, din rândul acestor copii. Mereu sunt discreţi când fac aceste gesturi, este o chestiune de suflet”, spune Camelia Popa. 
 
Din partea naşilor din sistemul de protecţie socială, cei mici primesc bani, alimente, haine şi orice altceva ce au nevoie. Şefa Centrului Maternal spune că relaţia dintre naşi şi fini nu se opreşte doar la ceremonial şi darurile de la început. Angajaţii de la Protecţia Copilului ţin legătura cu noile rude şi încearcă să le facă viaţa mai uşoară. ”Nu se rezumă doar la botezat toată relaţia dintre colegii noştri şi aceşti copii. Ţin legătura, sunt ajutaţi constant aceşti copii, sunt pregătiţi pentru grădiniţă, pentru şcoală. Se interesează constant de soarta lor, cum îi pot ajuta, dacă trebuie să meargă la doctor şi aşa mai departe”, spune Camelia Popa.
 
În total, sunt peste 100 de copii botezaţi de angajaţii din sistem. Pe lângă legătura creată prin botez mai sunt şi darurile oferite de ceilalţi angajaţi mamelor care ajung cu copiii la centrul maternal. ”Multe mame pleacă cu un trusou complet de aici, mai ales că veneau cu nimic. Foarte mulţi angajaţi le oferă haine, obiecte necesare întreţinerii copilului, alimente”, spune şefa centrului. 
 
”M-au încercat o sumedenie de sentimente şi am decis să fac asta într-o clipită”
 
Unul dintre angajaţii care au botezat copii aflaţi la limita subzistenţei este chiar directorul adjunct al DGASPC Botoşani, Valentin Colbu. La fel ca ceilalţi angajaţi spune că preferă ca binele făcut să rămână o chestiune personală. ”Este o decizie luată cu sufletul. Este adevărat, sunt angajaţi care botează aceşti copii ”, spune Valentin Colbu.
 
Un alt angajat spune că a fost motivat să facă acest lucru, după ce a văzut o mamă minoră, de la ţară, cu un copil de câteva săptămâni, care fusese alungată de concubin. ”Se cunoştea disperarea pe faţa ei. M-au încercat o sumedenie de sentimente şi am decis să fac asta într-o clipită. Au trecut cinci ani şi păstrăm constant legătura”, spune angajatul. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: