Legăturile secrete ale domnitorilor cu preoţii: Ştefan cel Mare nu pleca la luptă fără povaţa duhovnicului său, iar Neagoe Basarab ţinea sfat de taină cu un călugăr

Legăturile secrete ale domnitorilor cu preoţii: Ştefan cel Mare nu pleca la luptă fără povaţa duhovnicului său, iar Neagoe Basarab ţinea sfat de taină cu un călugăr

În Evul Mediu, în Principatele Române legătura dintre Domnie şi Biserică era foarte strânsă FOTO a1.ro

Biserica, ca instituţie fundamentală a statelor medievale româneşti, a influenţat puternic politica şi modul de acţiune al voievozilor. Monarhi de drept divin, principii români primeau confirmarea de la oamenii Bisericii, care îi consiliau prin sfetnici privaţi în toate domeniile, inclusiv dacă să ia spada în mână sau să plătească tribut turcilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Biserica şi Domnia au fost cele mai importante instituţii ale statelor medievale româneşti. Depindeau unul de celălalt prin acordarea şi învestirea Puterii, materială şi spirituală. Practic prin intermediul Bisericii, voievozii primeau dreptul deplin de stăpânire asupra ţării şi al poporului. 
 
Şeful Bisericii - fie din Moldova, fie din Ţara Românească - prin „ungerea domnului“ la încoronare îi atribuia în faţa poporului puteri divine. Ajungea „alesul lui Dumnezeu“ ca monarh de drept divin, pe care doar Dumnezeu prin voia Sa îl poate înlătura de pe tron. 
 
Totodată voievozii, în schimbul aceste recunoaşteri, se legau să apere proprietatea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, prin daniile în moşii sau obiecte de valoare mănăstirilor şi bisericilor, prin oferirea de ranguri şi preţuire slujitorilor Bisericii. Fiind şi aproape singurii cunoscători de carte din veacurile XIV, XV şi XVI, oamenii Bisericii au devenit sfătuitorii cei mai de preţ, oamenii de taină care de cele mai multe ori influenţau voievozii în deciziile pe care le luau, în special în ceea ce priveşte pacea sau războiul.
 
Şeful Bisericii, al doilea om în stat 
 
Mitropolitul, şeful Bisericii în Moldova şi Ţara Românească, după învestire devenea ca putere al doilea om în stat. Practic era locţiitorul domnului când acesta pleca în războaie sau călătorii îndelungate. Tot mitropolitul conducea regenţa în cazul unui minor aflat pe tron. Din prerogativele consemnate în vechile condice, mitropolitul era şi întâiul sfetnic al voievodului. 
 
Totodată domnitorul era în permanenţă sfătuit şi asistat de un călugăr duhovnic, în realitate un călugăr învăţat care era sfătuitorul de taină. Cu toate acestea, domnitorul învestea mitropolitul, dându-i cârja ca simbol al puterii sale şi putea să-i retragă funcţia dacă se opunea Domniei. Cu toate acestea, feţele bisericeşti îndepărtate pe nedrept puteau arunca afurisenia asupra domnului şi a familiei acestuia, acţiune cu impact psihologic uriaş asupra omului medieval. Toţi domnitorii au avut sfetnici de taină din rândul clerului. 
 
Nu toţi însă s-au înţeles cu mitropoliţii, istoricul Neagu Djuvara amintind de conflicte între Biserică şi Domnie, chiar şi cu muntele Athos, ale cărui mănăstiri au fost sponsorizate secole de-a rândul de voievozii români. Un exemplu este Radu cel Mare care l-a alungat pe ierarhul Nifon. Dar majoritatea voievozilor au fost evlavioşi şi au respectat întocmit sfatul de taină al călugărilor-duhovnici. Cele mai cunoscute cazuri de voievozi, care ţineau cu sfinţenie la sfatul duhovnicilor şi nu luau decizii importante fără sfatul acestora, au fost cele ale lui Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab şi Constantin Brâncoveanu .
 
Bisericosul Ştefan cel Mare şi sfetnicul său de taină
 
Voievodul Ştefan cel Mare a fost cunoscut ca un voievod evlavios. A ridicat zeci de biserici, mănăstiri şi a donat averi întregi Bisericii. „A făcut 44 de expediţii sau lupte împotriva turcilor, tatarilor, polonilor si ungurilor. I-a batut de foarte multe ori, pe toti, astfel ca numele lui a ajuns vestit si era temut de toti si aceasta datorită iscusinţei şi minţii sale agere. Printre ctitoriile care i se datoresc şi milosteniile sale se numără 44 de mănăstiri şi biserici de piatră”, spunea arhidiaconul Paul de Alep, care a trecut prin Moldova în secolul al XVII lea şi a auzit de isprăvile lui Ştefan cel Mare.

 Daniil Sihastrul, duhovnic pentru Ştefan cel Mare FOTO crestinortodox.ro
 
Cele 44 de biserici ridicate de Ştefan cel Mare sunt atestate şi de Letopiseţul Ţării Moldovei„ scris de Grigore Ureche. Evlavia lui Ştefan cel Mare este recunoscută de majoritatea istoricilor, donând numeroase odoare bisericilor, cumpărând la preţuri exorbitante moaşte. 
 
„Semnele evlaviei lui Ştefan cel Mare nu se opresc aici. Postul de patru zile cu pâine şi apă şi pelerinajul în picioarele goale de după lupta de la Vaslui, construirea bisericii de la Războieni pe oasele oştenilor săi căzuţi în lupta cu turcii, atribuirea biruinţelor lui Dumnezeu şi asumarea înfrângerilor ca dovadă a păcatelor personale conturează şi mai pregnant portretul lui Ştefan cel Mare ca suveran credincios şi smerit”, preciza istoricul Ştefan Gorovei în publicaţia ”Logos”. Totodată istoricii spun că voievodul lua mereu decizii sfătuindu-se cu duhovnicul său de taină. Influenţa pe care călugării o avea asupra voievodului este reliefată şi de legendara întâlnire dintre Daniil Sihastrul şi Ştefan, după înfrângerea voievodului în bătălia de la Valea Albă.  
 
Practic voievodul a mers la sihastru şi i-a cerut sfatul într-o chestiune de viaţă şi moarte: să închine ţara turcilor sau să poarte război în continuare. Călugărul decide, iar Ştefan nu crâcneşte şi pleacă şi îi bate pe turci. Specialiştii nu pot stabili cu siguranţă dacă a existat un astfel de episod în realitate. Sunt însă convinşi că Ştefan cel Mare se sfătuia şi acţiona la îndemnurile unui ieromonah. Este vorba de călugărul Vasile, investit drept episcop al Romanului. Se spune că se închidea cu ieromonahul Vasile într-o chilie şi discuta ore în şir, venind cu deciziile deja luate. 
 
”Daca pe Daniil Sihastrul nu-l putem socoti cu deplină certitudine duhovnic al domnului şi dacă mitropolitului Teoctist îi putem doar presupune această calitate, exista, totuşi, un ierarh moldovean care a fost cu adevărat duhovnicul lui Ştefan cel Mare. Este vorba despre Vasilie, episcopul Romanului. La 31 august 1499, domnul Moldovei cumpăra un sat pentru a-l dărui “rugătorului şi duhovnicului nostru, chir Vasilie episcopului ot Mitropoliia de Gios”., spunea Ştefan Gorovei. În ce măsură a influenţat Vasilie politica Moldovei este greu de spus cu certitudine, se poate doar bănui că a contribuit decisiv în cazul unor hotărâri de maximă importanţă, precum pacea sau războiul, anumite convenţii comerciale şi daniile către anumite biserici şi mănăstiri.
 
Neagoe Basarab, ucenicul patriarhului Nifon
 
Un alt voievod renumit pentru evlavia sa a fost Neagoe Basarab, înscăunat în Ţara Românească în 1512. Ca şi voievodul moldovean Ştefan cel Mare, Neagoe Basarab a donat o avere împărătească, bisericilor, mănăstirilor, mai ales celor de la Muntele Athos. Despre evlavia lui Neagoe Basarab şi darurile sale către Biserică, vorbeşte un călugăr sârb de la Muntele Athos, Gavriil Protul:
 
„Ce să mai înmulţim cuvintele, spuind toate mănăstirile pre rând, că toate mănăstirile din sfântul Munte al Athosului le-a îmbogăţit cu bani, cu sate, şi dobitoace încă le-au dat, şi multe ziduri au făcut şi fu ctitor mare a toată Sfetagora“, scria acesta în cronica sa. Din visteria ţării, Neagoe Basarab a dăruit bani, vite şi odoare scumpe şi mănăstirilor din Ţara Românească, Tismana, Bistriţa, Cotmeana, Vişina, Cozia, Dobruşa, Nucet, Ostrov şi Snagov. Cronicarii, dar şi istoricii, spun că evlavia şi milostenia, care putea fi măsurată în câteva care cu aur donate mănăstirilor şi Bisericii, vine de la apropierea voievodului de un anumit ieromonah, cel care i-ar fi influenţat şi modul de a guverna.
 
 Sfântul Nifon al II lea l-a influenţat pe voievodul Neagoe Basarab FOTO pemptousia.ro
 
Este vorba de Ierarhul Nifon, fost patriarh al Constantinopolului, venit în Ţara Românească să organizeze Biserica la invitaţia domnitorul Radu cel Mare. De altfel Nifon intră în conflict cu domnitorul Radu cel Mare, din cauza unei căsătorii considerate nepotrivite de călugărul bizantin. Retras la mănăstirea Bistriţa îl întâlneşte pe tânărul Neagoe Basarab în 1502, din neamul Craioveştilor. Timp de trei ani, tânărul boier şi viitorul domn va deveni ucenic al Ieromonhului Nifon, Gavriil Protul spunând că de fapt călugărul bizantin i-a desăvârşit educaţia şi l-a învăţat tot ce trebuia să ştie. 
 
„Îi veni în ajutor un cocon de boieri, pe care-l chema Neagoe, şi care era mai mare peste vânători. Aşa făcu Dumnezeu din cele amare dulci şi din cele pizmaşe cu prieteşug, că aducea bucate pentru hrana sfântului, şi aievea şi într-ascuns, cu îndemnarea lui Dumnezeu. Iar fericitul Nifon îl întărea cu învăţăturile sale, ca să crească şi să se înalţe în toate faptele cele bune şi să se ridice în noroc bun şi să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“, scria cronicarul. Nifon moare în 1508 şi se pare l-a sfătuit pe tânărul boier să preia domnia. 
 
Aşa se şi întâmplă, iar drept dovadă a ataşamentului faţă de ieromonahul bizantin, îi aduce moaştele în Ţara Românească şi după ce le cinsteşte le trimite înapoi la mănăstirea Dionisiu din Grecia, bineînţeles cu o danie consistentă. Istoricii au remarcat că Neagoe Basarab a fost influenţat decisiv de anii petrecuţi alături de Nifon dar şi de sfaturile sale. A adus la curte ritualul bizantin şi a condus ca un împărat bizantin, Nicolae Iorga, numindu-l ”domn cu apucături împărăteşti”, moştenire a tradiţiilor inspirate de Nifon. Tot fostul patriarh al Constantinopolului l-ar fi povăţuit să aleagă calea ştiinţei şi a cărţilor, neimplincându-se în războaie.
 
Constantin Brâncoveanu şi Antin Ivireanul împotriva catolicismului
 
Un alt voievod cunoscut ca foarte credincios a fost Constantin Brâncoveanu, considerat voievodul-martir, pentru că a preferat să moară decât să lepede credinţa creştină. Istoria domniei sale, arată că acesta a fost influenţat în permanenţă de Biserică în aproape toate deciziile luate. Ieromonahii au fost şi cei care şi-au pus amprenat asupra educaţiei sale. Călugărul care a reuşit să devină cel mai important sfetnic, omul de taină care îi inspira deciziile luate lui Brâncoveanu, a fost Antim Ivireanul.
 
Ieromonahul Antim Ivireanul, sfetnicul lui Constantin Brâncoveanu FOTO doxologia.ro
 
Călugărul cărturar l-a convins pe Brâncoveanu să întemeieze mănăstiri de maici, care lipseau în aceea perioadă dar şi să editeze Biblia de la Bucureşti din 1688 şi chiar să facă o bibliotecă la mănăstirea Horezu. Antim Ivireanul se pare l-a sfătuit să lupte şi împotriva greco-catolicismului care începea să prindă rădăcini, cel puţin în zona de nord a Ţării Româneşti la confluenţa cu Transilvania. Cu ajutorul aceluiaşi ierarh este tipărită la Râmnicu Vâlcea, în 1705, ”Tomul Bucuriei”, o pledoarie pentru ortodoxie. Se presupune că decizia sa de a muri în numele credinţei ortodoxe, vine după o tradiţie moştenită de la tatăl său - un adevărat ascet, dar şi a educaţiei sale dezvoltate în mijlocul călugărilor.
 
Vă mai recomandăm să citiţi:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: