Cum era politicianul Nicolae Iorga: mediocru, vanitos, bănuit de nepotism şi „fanatism intolerant“

Cum era politicianul Nicolae Iorga: mediocru, vanitos, bănuit de nepotism şi „fanatism intolerant“

Istoricul Nicolae Iorga alături de Carol al II lea FOTO Adevărul

Nicolae Iorga, o personalitate culturală incontestabilă a României şi un om de ştiinţă desăvârşit, a dat greş ca om politic. Cel puţin asta susţin mulţi contemporani de-ai istoricului. Iorga este caracterizat de aceştia ca un om politic slab, care nu a făcut decât să sprijine politica falimentară şi absolutistă a regelui Carol al II lea. Totodată, istoricul a fost acuzat de slugărnicie, nepotism şi vanitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iorga, omul de ştiinţă
 
Nicolae Iorga s-a născut pe 5 iunie 1871 la Botoşani. A fost  istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, academician de renume european. ”Iorga juca în primele decenii ale secolului XX rolul lui Voltaire”, preciza despre marele om de ştiinţă, criticul George Călinescu. A impresionat încă din copilărie prin calităţile sale excepţionale, o gândire deosebită, spirit analist şi critic dar şi o memorie de elefant. 
 
Era practic un ”copil minune” la 9 ani le preda istoria colegilor de clasă. A devenit un ”adolescent minune” şi apoi un ”tânăr minune”. Impresionase pe toţi academicienii, preocupările sale fundamentale fiind în special în domeniul istoriei. Scria articole de la 17 ani în ziarele vremii , iar în 1888 a reuşit să termine Facultate de Litere într-un singur an. 
 
Nicolae Iorga era un fenomen al sfârşitului de secol XX. Renumitul A.D. Xenopol îl numea o minune de om şi îl susţinea. În 1890 cunoşta deja şase limbi străine la perfecţie şi învăţa în Italia şi Franţa. În 1895 la doar 24 de ani, ajunge profesor universitar titular la Universitatea din Bucureşti. De la 23 de ani era membru al Academiei Române iar până la sfârşitul vieţii devine doctor ”honoris causa” la mai multe universităţi europene printre care şi Oxford, scrie  1 003 volume, 12 755 de articole, 4963 de recenzii.
 
Academicianul Nicolae Iorga FOTO Adevărul
 
A trăit până la 69 de ani şi a avut drept discipoli pe mari oameni de cultură printre care Vasile Pârvan şi Lucian Blaga. În timp ce ca om de ştiinţă meritul său este incontestabil, pentru mulţi dintre contemporanii săi cea mai mare greşeală a istoricului Nicolae Iorga a fost dorinţa sa de a face politică. Iar ca om politic, genialul Iorga, pentru mulţi dintre contemporanii săi a fost doar un mediocru, ”necinstit”, ”vanitos” şi de „un fanatism intolerant”, slujitor credincios al politicii absolutiste şi păguboase a lui Carol al II lea.
 
Iorga, omul politic
 
Cariera politică a lui Nicolae Iorga a debutat precoce, la fel ca şi precupările ştiinţifice. La doar 17 ani scria manifeste cu tentă marxistă în revista de extremă stângă ”Viaţa socială”. Intrat mai apoi în mediu universitar s-a reorientat şi s-a trezit discipol al lui AC Cuza, în politicile de dreapta antisemite. A întemeiat alături de mentorul său Alianţa Antisemită Universală, Iorga fiind un antisemit declarat. La doar 34 de ani, în 1905 a ajuns deputat. 
 
Era independent, urmând apoi să se alăture conservatorilor. În 1910, Iorga întemeiază cu vechiul său aliat politic A.C. Cuza Partidul Naţionalist Democrat(PND), cu caracter antisemit, considerând evreii un pericol şi o frână în calea dezvoltării României. Mai mult decât atât simbolul partidului nou înfiinţat era culmea o svastică. Ca şi tânăr politician Iorga nu a impresionat dar nici nu a dezamăgit. Era virulent, atacând Austro-Ungaria în discursurile sale, îndemnând pe români de pe teritoriul Transilvaniei şi Bucovinei la autodeterminare. Totodată, ataca boierimea.
 
 Nicolae Iorga în 1914, la începutul carierei sale politice FOTO wikipedia
 
"Iorga este foarte dur şi foarte critic cu boierimea. El spune că nu mai exista boierimea adevărată, care a fost cândva. Asta e o boierime care s-a declasat, într-un fel. E vorba apoi de politicianism şi de politicianizarea tuturor instituţiilor. În esenţă, marea plagă e politicianismul. Şi acest politicianism vine din faptul că statul avea la noi rolul de a înfăptui o rapidă evoluţie şi o încadrare în sistemul european a unei ţări ce fusese desprinsă din unitatea organică a Europei, căreia îi aparţinea prin vocaţie şi prin istorie”, preciza istoricul Nicolae Şerban Tănăsoacă. 
 
Şi-a făcut mulţi duşmani criticând deopotrivă pe conservatori, ţărănişti şi liberali. Cu toate acestea academician renumit, el foarte popular. Totodată, era un prieten apropiat al Casei Regale a României, pe care nu o ataca niciodată. Din contră la Vălenii de Munte, la şcoala de vară au participat atât Ferdinand cât şi prinţul Carol, viitorul Carol al II lea. Tocmai de aceea în 1918, ajunge preşedinte al Senatului, primul preşedinte al Senatului al României Mari. A fost timp de mai multe mandate senator. S-a remarcat, spun contemporanii săi prin tonul muşcător şi critic. Dezastrul său personal ca om politic avea să urmeze însă în anii 30.
 
”În politică, Iorga nu este om potrivit”
 
Apropiat al lui Carol al II lea, Nicolae Iorga ajunge prim-ministru al României în aprilie 1931. La cererea expresă a lui Carol al II lea bineînţeles. În aceste condiţii Iorga a fost bănuit că îl sprijină pe Carol al II lea în orice întreprindere nebunească doar de dragul de obţine funcţii politice înalte. ”Vanitatea imensă a profesorului Iorga l-a propulsat în mâinile regelui”, nota şi istoricul englez Hugh Seton-Watson, culmea, fiul unui bun prieten al lui Iorga, R.W. Seton Watson. 
 
”Era în stare să facă orice platitudine pentru un aplauz sau o decoraţie. Din acestea, avea o colecţie întreagă şi se încărca cu ele la orice ocazie, ca un Rege de carnaval. La banchetul presei latine, în toamna anului 1931, venise cu nenumărate plăci atârnate pe piept şi pe spate, stârnind în aşa măsură ironica admiraţie a comesenilor încât s-a simţit şi el jenat. Regele cu o panglică în vârful degetelor, iar noi toţi cu un cuvânt de proslăvire care ne-ar fi făcut să roşim dacă l-am fi spus în serios – am făcut dintr-însul tot ce am vrut”, preciza şi Constantin Argetoianu în  ”Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”. 
 
Totodată, ajunge în cele din urmă consilier regal, sprijinind politica deficitară a  lui Carol al II lea. Iorga era cunoscut ca unul dintre susţinătorii monarhismului carlist, fapt care a dus la o distanţare faţă de foştii aliaţi politici în special din rândul ţărăniştilor transilvăneni. Totodată Iorga a făcut din nou pe plac monarhului, scoţând în afara legii în 1932, „Garda de Fier” a lui Corneliu Zelea Codreanu.  Nicolae Iorga în postura de prim-ministru al României FOTO istoria.md
 
Activitatea sa ca prim-ministru a fost considerată dezastruoasă. Printre cei care îl criticau ca om politic, se afla Constantin Argetoianu, Onisifor Ghibu, Gala Galaction,Zaharia Stancu sau Eugen Lovinescu. Era un prim-ministru în criză economică, la nivel european, însă nu a reuşit să facă faţă acestei provocări. A scandalizat opinia publică din aceea perioadă, găsind drept singurele soluţii pentru reducerea deficitului bugetar, o serie de măsuri nepopulare precum: tăierea salariilor, concedieri şi politici de austeritate şi raţionalizare. 
 
A încercat să facă o nouă lege a educaţiei prin care acorda autonomie universităţilor şi a încurajat participarea la cursurile universitare a personelor fără bacalaureat, măsuri criticate de contemporanii săi. Dezastrul economic care ameninţa România şi lipsa de soluţii salvatoare din partea marelui istoric l-au făcut să-şi prezinte demisia, după doar un singur an de mandat. De altfel, însăşi Onisifor Ghibu, fostul său discipol, spunea că Iorga nu are stofă de politician şi că făcuse o greşeală că intrase în această lumea pentru care nu era potrivit. 
 
”Eu îl cunosc pe Iorga foarte bine şi ştiu cât de mare este în atâtea şi atâtea domenii, dar în politică Iorga nu este un om potrivit. Pentru politică trebuiesc calităţi pe care Iorga nu le are şi eu socotesc că guvernarea lui nu va fi dintre cele fericite. E greu să înjghebeze o stare de fapt miraculoasă ca să găsească oameni cu care să poată face o ispravă serioasă în împrejurările astea grele prin care trece ţara, căci criza politică de sub regele Carol al II lea a fost aproape permanentă. Să vii să faci apel la un Iorga care n-are calităţi de om politic, practic socotesc că poate să fie o nenorocire pentru ţară”, preciza Onisifor Ghibu, intuind dezastrul mandatului lui Iorga.
 
Nepotismele şi vanitatea lui Iorga
 
Totodată, lipsa calităţilor politice era completată, spun contemporanii săi, de o seride de defecte cruciale pentru un om politic. Iorga era vanitos, spun aceştia şi se înconjura numai de oameni mediocri şi linguşitori, alături de care nu putea realiza nimic notabil. ”Iritabil, autoritar, dominator, domnul Iorga nu rabdă în jurul său nici talentul, nici independenţa caracterului, nici măcar demnitatea omenească, meritând, prin atâtea calităţi remarcabile, să fie înconjurat de alţi oameni, el s-a mulţumit cu mediocritatea sau inocenţa”, spunea Eugen Lovinescu în ”Memorii”. Acelaşi portret i-l face lui Iorga şi Sextil Puşcariu, culmea un susţinător al profesorului din Botoşani. 
 
”Profesorul Iorga nu se abate de la părerile lui[....]. Astfel depărtează de la sine pe oamenii de valoare care ţin cu adevărat la el şi ar vrea să se sfătuiască cu el. Se înconjoară în schimb cu mediocrităţile care îl adulează”. Totodată Iorga a fost acuzat şi de nepotism în cariera sa politică, atât ca prim-ministru, cât şi ca ministru al Instrucţiunii Publice. 
 
Astfel istoricul ar fi ajutat profitând de funcţiile sale înalte în stat pe cumnatul său, colonelul Chirescu să ajungă prefect la Storojineţ, l-a promovat pe istoricul Andrei Oţetea şi pe membrii din familia Bogdan-Duică, apropiaţi lui. Un caz notoriu este cel al  lui Vasile Pârvan, discipolul său, făcut profesor-universitar la 27 de ani şi mai apoi director al Muzeului Naţional de Antichităţişi pe care Eugen Lovinescu îl acuza de slugărnicie şi că ar fi acces tocmai fiindcă ”îi gâdilase” vanitatea profesorului Iorga. Eugen Lovinescu l-a criticat pe Nicolae Iorga FOTO Adevărul
 
”După atâţi alţi discipoli ce nu-i ajungeau la subsuoară, i-a venit rândul şi lui Pârvan de a-i duce, abia ţinându-se de dânsul, geanta plină de cărţi, în zâmbetul ironic al trecătorilor Căii Victoria”, preciza Lovinescu. În aceeaşi situaţie s-ar fi aflat şi Vasile Bogrea, un absolvent al Universităţii din Iaşi. Acesta i-a ridicat osanale lui Iorga cu diverse ocazii. Drept recompensă a fost numit la catedra de limbă latină a Universităţii din  Cluj. 
 
Implicarea lui Iorga în scoaterea în afara legii a mişcării legionare, a continuat şi cu interzicerea comerţului legionar, ceea ce a declanşat conflictul fatidic cu Corneliu Zelea Codreanu. În 1938, Iorga era consilier regal şi făcea întocmai politica lui Carol al II lea, pro-fascistă dar anti-legionară. Primeşte o scrisoare de la Corneliu Zelea Codreanu care îi cere socoteală pentru închiderea comerţului legionar şi îl numeşte ”necinstit”. Iorga deschide un proces de calomnie împotriva lui Codreanu, care este condamnat. Codreanu este asasinat în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, alături de alţi 13 legionari, de jandarmi care îl duceau la Jilava. 
 
Iorga este considerat de legionari vinovat de moartea lui Codreanu şi este bănuit că aşa îl sfătuise pe rege. Totodată este persona non-grata pentru legionari, din cauza măsurilor sale împotriva Gărzii de Fier. Este ucis la 28 noiembrie 1940 la marginea pădurii Strejnic prin împuşcare, de către un grup de legionari.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: