Cum a ajuns Ştefan cel Mare coşmarul Ţării Româneşti. Voievodul moldovean a prădat ţara de la un capăt la celălalt
0Probabil cel mai puternic şi faimos voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, a fost un adevărat coşmar pentru vecinii din Ţara Românească. În repetate rânduri, acesta a jefuit cumplit Muntenia şi a dat foc cetăţilor, comportându-se ca un războinic aflat în plină invazie a unui teritoriu inamic. De altfel, Ştefan a şi profitat de problemele muntenilor cu turcii şi i-a lăsat fără cetatea Chilia.
În literatura de specialitate din perioada comunistă, în special, adversarii tradiţionali ai Moldovei lui Ştefan cel Mare erau turcii şi tătarii. Ocazional, polonezii şi ungurii. Culmea, au fost omişi, probabil din considerente naţional-propagandistice, muntenii.
Deşi pare greu de crezut la prima vedere, Ştefan cel Mare şi războinicii săi au fost un adevărat coşmar pentru Ţara Românească. Voievodul moldav a invadat în repetate rânduri ţinuturile munteneşti, a trecut prin foc şi sabie, sate, târguri, cetăţi, jefuind cumplit în calea lui. Mai mult decât atât existau ipoteze conform cărora, Ştefan a cucerit de câteva ori Ţara Românească şi chiar ar fi stăpânit-o, un deceniu şi jumătate.
Muntenii şi moldoveni departe de o ”prietenie seculară”
Principatele Moldovei şi ale Ţării Româneşti erau, în evul mediu, două formaţiuni statale distrincte, cu interese şi orientări politice de cele mai multe ori divergente. Încă de la începuturile sale, pentru Principatul Moldovei, muntenii erau aliaţi ai coroanei maghiare, un adversar redutabil al formaţiunii politice de la est de Carpaţi. De altfel muntenii sunt pomeniţi pentru prima dată de cancelaria moldovenească abia în 1395. Şi culmea, nu în rândul prietenilor ci al posibililor duşmani. Mai precis, este vorba de un document din 1395, din timpul domniei lui Ştefan I. Acesta primite prin acest act, regelui Poloniei, suzeranul său, dar şi marilor nobili polonezi că ”vom fi credincioşi şi vom sta alături lor împotriva craiului Ungariei, a voievodului Basarabiei, a turcilor şi tătarilor”.
Cu toate acestea au fost şi episoade de prietenie între ”Ţara Basarabilor” şi cea a Muşatinilor. În special în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân şi cea a lui Alexandru cel Bun. Cei doi voievozi au avut relaţii de cooperare, domnitorul Moldovei,intermediindu-i, stăpânitorului Munteniei o nouă alianţă cu Polonia. De altfel, până la aceste relaţii de prietenie, muntenii se implicaseră deja, cu sabia, în politica internă a Moldovei. Mai precis, Mircea cel Bătrân invadează Moldova, ajunge la capitală, în dă jos de pe tron, pe Iuga, în anul 1400 şi îl urcă în domnie pe Alexandru cel Bun. După o scurtă perioadă de prietenie între Alexandru cel Bun şi Mircea cel Bătrân, muntenii şi moldoveni se reîntorc la vechile rivalităţi. De această dată moldovenii sunt cei care deschid drumul ostilităţilor.
Iar cetatea Chilia, o ctitorie genoveză, aşa cum arată hărţile din secolul al XIV lea realizate de Pietro Visconte, a jucat rolul de măr al discordiei. Cetatea se afla într-o zonă strategică, pe unul dintre braţele Dunării, numit, chiar aşa, Chilia. Această cetate era râvnită de moldoveni dar la început aparţinuse voievodatului lui Mircea cel Bătrân. După moartea puternicului voievod muntean, în 1426, profitând de neînţelegerile dintre urmaşii acestuia, Alexandru cel Bun, pune mâna pe cetatea Chilia şi o stăpâneşte câteva decenii. ”A recuperat Chilia, cetate pe care o va apăra cu îndîrjire în anii următori şi a cărei soartă va fi în continuare legată de peripeţiile unor domni moldoveni”, scria Ştefan Gorovei în ”Muşatinii”. Mai târziu, Chilia va fi oferită apoi lui Iancu de Hunedoara, care o va lăsa în grija muntenilor.
Cel mai mare voievod al Moldovei profită de necazurile muntenilor
Ştefan cel Mare, cel mai important voievod al Moldovei, va readuce însă Chilia în stăpânirea principatului de la est de Carpaţi. Va face însă acest lucru într-un mod brutal, profitând de necazurile muntenilor cu turcii. Povestea este lungă însă şi are legătură cu începuturile domniei lui Ştefan cel Mare. Marele voievod i-a scaunul domnesc după un război civil îndreptat împotriva unchiul său, Petru Aron, în anul 1457. Este ajutat de muntenii lui Vlad Ţepeş, să biruiască. De altfel între cei doi se născuse o frumoasă prietenie şi se anunţa o alianţă durabilă între cele două principate româneşti. Nu a fost să fie, însă. Ştefan cel Mare a intrat în sistemul de alianţe polonez, prestând jurământ de vasalitate, regelui polonez Cazimir al IV lea, la Overchelăuţi. Iar polonezii la aceea vreme erau aliaţi ai otomanilor, duşmani de moarte ai protectorului şi aliatului său Vlad Ţepeş.
La rândul său, voievodul muntean intra în sfera de alianţe a coroanei maghiare. Pe scurt, cei doi s-au îndepărtat brusc. ”Restabilirea legăturii cu Polonia însemna implicit îndepărtarea de Ungaria si Tara Românească”, preciza istoricul Şerban Papcostea. Cert este că relaţiile dintre Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare erau deja încordate în 1460, când voievodul muntean îşi i-a precauţii împotriva unei invazii moldoveneşti şi se aliază cu secuii şi saşii. Nu a durat mult până când muntenii şi moldovenii au început să se războiască de-a binelea. În perioada 1461-1462, Vlad Ţepeş face prăpăd pe braţele Dunării şi până la cetatea Albă, întrerupând comerţul moldovenesc şi aducând pagube principatului de la este de Carpaţi. În 1462, Ştefan cel Mare ar fi încercat să prade Ţara Românească, culmea, profitând de o invazie otomană în ţinuturile lui Vlad Ţepeş.
Cel puţin asta dă de înţeles Kemal Paş. "Pe când oastea islamică nu-si potolise încă setea s-a văzut o ceată numeroasă de osteni ghiauri. Deoarece Vlad Tepeş se afla în dusmănie veche cu domnul Moldovei, acesta socotind sosirea victorioasă a sultanului un bun prilej, se pregătise să devasteze Ţara Românească. De aceea, aflând aceasta, el a trimis ceata aceea de nelegiuiţi ca să oprească trecerea moldoveanului", scriau cronicile turceşti. Este fără de tăgadă, aşa cum arată cronicile otomane, că muntenii cu moldovenii se aflau la cuţite. De altfel între 1462 şi 1465, Ştefan cel Mare asediază Chilia şi o cucereşte la al doilea asediu. Specialiştii spun că voievodul moldovean a cucerit Chilia din raţiuni politice şi economice, mai ales pentru a preveni căderea acesteia în mâinile turcilor. Evident atacul brutal al moldovenilor i-a nemulţumit pe muntenii care căutau revanşa.
Muntenii şi trezirea coşmarului din nord
După îndepărtarea lui Vlad Ţepeş de pe tronul Ţării Româneşti, Înalta Poartă îl pune ca domn al Munteniei, pe Radu cel Frumos, un preferat al sultanului şi frate de altfel al voievodului anterior. Radu cel Frumos era vasalul perfect pentru otomani şi la rândul său se baza în politica externă pe ajutorul turcesc. Tocmai de aceea în 1469 a făcut greşeală să atace împreună cu turcii din Dobrogea, Moldova lui Ştefan cel Mare. Radu cel Frumos încerca să cucerească Chilia.
A fost însă respins de armata moldoveană. Au urmat evident represaliile lui Ştefan cel Mare, care a jefuit un teritoriu impresionat în Ialomiţa de astăzi şi a dat foc la o cetate şi un oraş. În 1471, Radu cel Frumos îşi încearcă din nou norocul, evident, tot cu ajutor turcesc. Atacă Moldova dar la Soci , pe 7 martie este efectiv zdrobit de oştile moldoveneşti. Din acel moment începea coşmarul Ţării Româneşti.
Ştefan cel Mare, urgia îndreptată împotriva muntenilor
Încă din 1470, Ştefan cel Mare şi-a arătat colţii. După ce l-a respins pe Radu cel Frumos la Chilia a invadat Ţara Românească. A atacat şi ars din temelii cetatea Brăilei, fiind considerată un fel de avertisment dur asupra tuturor celor care încercau să mai atace Moldova. La Brăila se spune că voievodul moldovean nu a cruţat pe nimeni. Apoi se îndreaptă victorios către Târgul de Floci, un oraş prosper al vremii. Face prăpăd şi acolo. Jefuieşte şi dă foc aşezării. Apoi pe întreg teritoriul de astăzi al Ialomiţei pradă şi arde.
”Întra zavistiia între Ştefan-vodă şi Radul-vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan-vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, înca vrea să coprinză. Strâns-au ţara şi slujitorii săi şi au intratu în Ţara Muntenească, de au prădatu marginea, şi au arsu Brăila în saptamâna albă, marţi.”, se arată în cronicile mai târzii, despre aceste evenimente. Mai apoi, după bătălia de la Soci, în 1471, Ştefan cel Mare trece iar prin foc şi sabie Ţara Românească. Pur şi simplu Ştefan a atacat fără avertisment Ţara Românească şi a făcut prădăciuni impresionante. Cronicile spun că războinicii moldoveni s-au întors cu carele pline de prăzi dar şi cu peste 17.000 de robi ţigani, de pe domeniile boierilor munteni, jefuite şi arse. De altfel cronicile arată că luptătorii Moldovei au făctu un măcel cumplit în Ţara Românească.”Au ucis dintre dânşii mulţime mare. Şi toate steagurile lui au fost luate şi schiptrul cel mare al lui Radul voievod a fost luat. Şi mulţi viteji au fost prinşi atunci, care au şi fost tăiaţi.
A lăsat vii numai pe doi boieri mari, Mircea comis şi Stan logofăt”. Mai apoi în anul 1473, Ştefan cel Mare atacă din nou Ţara Românească. De această dată cu un obiectiv clar. Vrea să să-l înlăture pe Radu cel Frumos şi să-l pună în loc pe Laiotă Basarab,un voievod supus lui. Războinicii moldoveni au coborât pe Milcov şi au atacat zona Râmnicul Sărat şi Buzău. Mai apoi la Vodna, bat cumplit oştile munteneşti. Mai apoi au coborât şi au prădat până la cetatea Dâmboviţei. În cele din urmă au ocupat şi cetatea Dâmboviţei. Radu cel Frumos a fost alungat iar Laiotă Basarab a fost instalat în locul lui. Ştefan cel mare a fost un adevărat stăpân al Ţării Româneşti reuşind să respingă şi o armată de 13.000 de otomani care au încercat să-l repună pe tron, pe Radu cel Frumos.
Peste 2300 dintre aceştia au fost prinşi şi traşi în ţeapă. În acelaşi an războaiele au continuat. Radu cel Frumos s-a întors cu aproape 20.000 de otomani şi 12.000 de munteni şi îl alungă pe Laiotă Basarab, prădând, mai apoi, Moldova până la Bârlad. Ştefan cel Mare îl respinge iar în anul următor, în 1474 îl alungă din nou şi îl repune pe tron pe Laiotă Basarab. La scurt timp Laiotă trece în tabăra turcilor, iar Ştefan reia incursiunile devastatoare în Muntenia. La rândul lor muntenii atacă Moldova ca aliaţi ai turcilor în bătălia de la Vasului. În 1484 mai este consemnată o invazie moldovenească în Muntenia. ” Ştefan vodă au prădatu şi au arsu toată Ţara Muntenească”, se arată în cronici. Reiese că invaziile voievodului moldovean erau devastatoare.
Stăpân al Munteniei ?
În Letopiseţul Cantacuzinesc se vorbeşte despre o stăpânire a Moldovei asupra Ţării Româneşti. Mai precis despre faptul că Ştefan cel Mare a fost şi domn al Moldovei dar şi al Ţării Româneşti timp de 16 ani. Evident este doar un pasaj, alte referinte lipsind. Este de altfel o afirmaţie controversată şi fără alte dovezi în acest sens. Cu alte cuvinte este cel mai probabil o exagerare. Cu toate acestea, Muntenia a fost la picioarele lui Ştefan cel Mare în repetate rânduri. Voievodul moldovean a prădat ”toată Ţara Muntenească” de trei ori.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
