Stareţul Mănăstirii Prislop, părintele Celestin, eliberat din funcţie după ce a fost acuzat că este homosexual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Celestin    Foto:manastireaprislopmm.ro
Părintele Celestin    Foto:manastireaprislopmm.ro

Părintele Celestin, stareţul Mănăstirii Prislop din Maramureş, a fost eliberat din funcţie după ce în spaţiul public a apărut o conversaţie pe care a avut-o cu un fost călugăr. Stareţul răspunde unor avansuri pe care i le face acesta. Este al treilea scandal sexual în care este implicată Biserica Ortodoxă, în mai puţin de o lună.

După discuţia fără perdea cu stareţul, fostul călugăr l-a reclamat la Episcopie, însă pentru că nu s-au luat măsuri, el a decis să facă totul public. Astfel, discuţia dintre cei doi a apărut şi în spaţiul public.

Reprezentanţii Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului arată că părintele Celestin, stareţul Mănăstirii Prislop a fost eliberat din funcţie, însă nu exclud posibilitatea unui curent tendenţios împotriva Bisericii. “Ancheta e finalizată, stareţul a fost eliberat din funcţie şi pus la ascultare (la canon). El a fost deocamdată eliberat din funcţie, dar spunea că îl va da în judecată pe cel care l-a reclamat. Vom aştepta să vedem care va fi rezultatul”, a spus pr. Ştefan Cristian, purtătorul de cuvânt al Episcopiei.

“Trebuie să recunoaştem că nu există pădure fără uscături şi, din păcate, sunt astfel de cazuri şi în Biserică. Ele, punctual, se rezolvă, dar Biserica nu este nici serviciu secret, nu are nici detectivi particulari, iar până nu ne sunt semnalate situaţii clare, noi nu avem cum să luăm măsuri”, a mai spus el. Pe de altă parte, reprezentantul Bisericii spune că nu este exlusă o acţiune tendenţioasă la adresa Bisericii. „Sunt cazuri vechi, de 5-10 ani, de care se ştie, dar până acum nu au fost semnalate. Ne punem întebarea de ce. Poate dacă erau scoase la iveală atunci puteau fi rezolvate punctual dar sunt semnalate toate deodată, deci e clar că se doreşte să se lovească şi în instituţie”, a spus pr. Ştefan Cristian.

Este cel de-al treilea scandal sexual în care este implicată Biserica Ortodoxă, după ce în spaţiul public au apărut imagini cu episcopul de Huşi în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un tânăr, iar preotul cântăreţ Cristian Pomohaci a fost acuzat că are înclinaţii homosexuale.

Mai puteţi citi:

Preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor, oprit de la slujire pentru 30 zile. Vedeta din Moşuni respinge acuzaţiile

Spovedania tulburătoare a preotului alungat cu jandarmii din Biserică de episcopul Huşilor: „E răzbunător, nu crede decât în putere, în bani, în lucruri materiale“ VIDEO

Filmul porno necenzurat cu episcopul Huşilor, vizionat la Mitropolie: „Sunt lucruri urâte pe înregistrare”

Anchetatorii au găsit opt filme cu episcopul de Huşi în ipostaze intime alături de bărbaţi diferiţi. Ar fi vorba despre foşti sau actuali elevi la seminar

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor, oprit de la slujire pentru 30 zile. Vedeta din Moşuni respinge acuzaţiile

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia cercetează cazul preotului Pomohaci, acuzat că a încercat să corupă sexual un minor

AUDIO Preot celebru în Ardeal, acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un tânăr. „Facem sex, te plătesc pentru sex“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite