Dubla măsură în scandalul homosexual Bârlădeanu-Pomohaci. De ce episcopul este încă liber să slujească, iar preotul-cântăreţ a fost oprit de BOR fără ezitări
0Biroul de presă al Patriarhiei Române a anunţat printr-un comunicat că acuzaţiile care i se aduc episcopului Huşilor vor fi cercetate în cadrul Sinodului Permanent abia pe 17-18 august. Până atunci, înaltul ierarh va putea oficia în continuare slujbele în biserică. Pe de altă parte, preotului Cristian Pomohaci i-a fost interzis să mai slujească imediat ce au apărut în presă articole despre înclinaţiile sale homosexuale.
Cele două cazuri care au scandalizat opinia publică din România, prin gravitatea acuzaţiilor care li se aduc preotului Cristian Pomohaci şi episcopului Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, au fost tratate diferit de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române.
Dacă în primul caz reacţia a fost promptă, iar părintele vedetă TV a fost oprit de la slujire până la clarificarea situaţiei, în speţa episcopului Corneliu deciziile se amână, sub pretextul regulamentelor.
Cazul Pomohaci, reacţie în trei zile
Pe 23 iunie, preotul Cristian Pomohaci din Mureş, cunoscut în Ardeal şi pentru talentul său de cântăreţ de muzică populară, este în centrul unui scandal mediatic după ce în mediul online a apărut o înregistrare a unei conversaţii care ar fi avut loc între preot şi un adolescent de 17 ani. Înregistrarea este publicată de ziaruldecluj.ro şi şochează prin conţinut, autorii dezvăluirii susţinând că Pomohaci îi propunea minorului să întreţină cu el relaţii sexuale.
La trei zile distanţă de la mediatizarea înregistrării, pe 26 iunie, preotul Pomohaci este convocat la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, unde se ia decizia să fie oprit de la slujire pentru o 30 de zile, perioadă în care va trebui să aducă dovezi în favoarea sa.
„Părintele a fost astăzi chemat, ne-a oferit câteva lămuriri, însă, după cum prevăd regulamentele noastre bisericeşti, părintele a fost oprit de la slujirea Sfintelor Taine şi a tuturor slujbelor bisericeşti pe o perioadă de 30 de zile, timp în care trebuie să aducă argumente pentru dezvinovăţirea sa. Părintele a fost convocat astăzi la Centrul Eparhial pentru a da unele lămuriri cu privire la situaţia neplăcută care s-a prezentat în articolele de presă în care era incriminat că ar fi făcut unele remarci cu tentă nepolăcută la adresa unui tânăr propunându-i relaţii intime în urma unei sume de bani. Aşteptăm să ne aducă aceste lămuriri şi să demonteze toate acuzaţiile care i se aduc. Nu avea să ne răspundă cu ceva concret. Caterisirea o poate stabili doar consistoriul eparhial. A negat”, a spus pr. Eugen Moldovan, consilier administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
Episcopul de Huşi, liber să slujească
Cazul Episcopului Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, şantajat de trei preoţi cu divulgarea în presă a unor imagini în care înaltul prelat apare în ipostaze pornografice a devenit public înainte de scandalul preotului Pomohaci. Pe 12 iunie, episcopul Corneliu a depus o plângere la DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, sesizând că ar fi şantajat cu un material compromiţător.
Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, au finalizat în mai puţin de trei săptămâni, ancheta privind cei trei preoţi din Vaslui acuzaţi că l-au şantajat pe Episcopul Huşilor cu filmări în care acesta apare în ipostaze
compromiţătoare alături de un bărbat.
Pe 6 iulie, cei trei clerici, Jitaru Sebastian-Cristi, Damian Gheorghe şi Bumbu Răzvan-Mihail, au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de şantaj.
Pe 14 iulie, presa tabloidă publica un filmuleţ cu imaginea blurată, în care doi bărbaţi apăreau întreţinând relaţii intime, afirmându-se că unul dintre ei este episcopul Huşilor. În aceeaşi zi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române confirma că Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, este bărbatul care apare în filmuleţul publicat în presa tabloidă.
„Confirm că persoana din imagine este Episcopul de Huşi“, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvant al Patriarhiei Române, la Antena 3. Acesta şi-a exprimat speranţa ca acest caz să fie singurul de care a aflat şi de care va afla vreodată, precizând că „episcopul cred că va fi sfătuit să se retragă. Nu poate să rămână într-o astfel de poziţie, în urma unui astfel de scandal“.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au avut prima discuţie oficială pe seama „cazului Bârlădeanu” vineri, 14 iulie, în cadrul Sinodului Mitropolitan. Atunci, episcopul Huşilor a avut o discuţie cu ÎPS Teofan, mitropolitul MMB, în care ar fi susţinut că filmarea respectivă nu este reală.
Luni, 17 iulie, preoţi din administraţia mitropolitană au urmărit imaginile în care înaltul ierarh ar întreţine relaţii sexuale cu un alt preot şi au concluzionat că situaţia episcopului de Huşi trebuie anchetată în Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române.
„Sunt lucruri urâte pe această înregistrare, în contradicţie totală cu morala creştină. Unul dintre personajele care apar acolo - dacă expertiza va considera că sunt imagini reale, şi nu truncate - pare a fi episcopul Huşilor. Pe celălalt personaj nu-l cunosc, nu pare a fi minor, ci pare a fi major. Urmează, în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti, ca această situaţie să fie discutată în sinodul permanent al BOR. Vă asigur că acest caz va fi tratat cu maximă responsibilitate şi nu va fi nici pe departe lăsat să aştepte. În cel mai scurt timp se va lua o decizie”, a declarat preotul Marian Timofte, vicar administrativ, purtător de cuvânt al MMB. El a explicat şi cum se face că episcopul va putea sluji în continuare, în ciuda acuzelor grave care i se aduc:
„Până la luarea unei decizii de către Sfântul Sinod al BOR el poate sluji. Ca să nu mai slujească, ar trebui oprit de la slujire. Chiar dacă faptele ar fi săvârşite cu ani în urmă, acestea sunt incompatibile cu slujirea clericală la orice nivel de slujire, de la episcop, preot sau diacon. O asemenea faptă nu este compatibilă sub niciun chip cu slujirea de cleric”
Potrivit reprezentanţilor MMB, dacă imaginile sunt reale, Bârlădeanu riscă să fie caterisit.
Patriarhia: „prevederile statutare şi regulamentare nu permit cercetări disciplinare în posturi”
Cazul episcopului de Huşi va intra în analiza înalţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române abia peste o lună, pe 17 şi 18 august, aşa cum a anunţat Patriarhia, printr-un comunicat emis pe 17 iulie de biroul de presă.
În tot acest timp, episcopul Corneliu va putea oficia slujbe în biserică, întrucât în cazul său nu s-a luat vreo decizie de a fi oprit de la slujire. Întârzierea cu care se va judeca acest caz în cadrul şedinţei Sinodului Permanent are o explicaţie de calendar: prevederile statutare şi regulamentare nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august).
„Urmare solicitării Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de convocare a Sinodului Permanent „în vederea cercetării presupuselor abateri de natură morală de care este acuzat Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor” şi urmare referatului Cancelariei Sfântului Sinod nr. 7600 din 17 iulie 2017 privind necesitatea unor precizări statutare şi regulamentare referitoare la cercetarea şi judecarea unui ierarh, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preşedintele Sfântului Sinod, a convocat Comisia pentru Statut şi regulamente a Bisericii Ortodoxe Române în zilele de 27 şi 28 iulie 2017 şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele de 17 şi 18 august 2017.
Fixarea acestor date ţine cont de prevederile statutare şi regulamentare care nu permit cercetări disciplinare în posturi, inclusiv postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), precum şi de necesitatea unui cvorum de 2/3 din membrii Sinodului Permanent pentru validitatea şedinţelor de lucru ale acestuia”, se arată în comunicatul biroului de presă al Patriarhiei Române.
Pe aceeaşi temă: