Povestea de groază din spatele „afacerii decreţeilor“ comunişti. Numărul terifiant al româncelor moarte din cauza avorturilor ratate în perioada 1966-1989

Povestea de groază din spatele „afacerii decreţeilor“ comunişti. Numărul terifiant al româncelor moarte din cauza avorturilor ratate în perioada 1966-1989

Obsedat de ideea că un stat puternic înseamnă un stat numeros, dictatorul Nicolae Ceauşescu şi-a propus să crească populaţia României la 30 de milioane de locuitori. A inventat Decretul 770, prin care s-au interzis avorturile. Două milioane de copii au venit pe lume între anii 1967-1972. Măsura demografică aberantă a ucis 10.000 de femei care au apelat la avorturi empirice şi a dus la naşterea a peste 17.000 de copii cu handicap.

Ştiri pe aceeaşi temă

Două milioane de copii s-au născut în România între anii 1967 şi 1972. Cei mai mulţi dintre cei născuţi în această perioadă au venit pe lume la comandă. La comanda lui Ceauşescu care interzisese avorturile şi înăsprise drastic pedepsele pentru femeile care încercau să facă întreruperi de sarcină.

Născut într-o familie cu 10 copii, Nicolae Ceauşescu a fost convins că românii pot aduce pe lume şi creşte cât mai mulţi copii, indiferent de condiţiile de trai. Dictatorul şi-a dorit o naţiune puternică şi o societate de oameni noi, crescuţi şi educaţi în spirit comunist. Planul său viza o România cu 25-30 de milioane de locuitori. 
 
Ceauşescu şi-a expus ambiţiile în ”Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism”.

În 1974, în programul PCR se stabilea: ”Vor fi luate măsuri corespunzătoare în vederea asigurării unui spor demografic normal, realizării unei proporţii juste de vârstă a populaţiei, menţinerii tinereţii poporului nostru. Se va aplica cu consecvenţă o politică de sporire a natalităţii, de ajutorare a copiilor şi familiilor cu mulţi copii, astfel încât în 1990 populaţia României să ajungă la cel puţin 25 de milioane de locuitori, iar în anul 2000 la circa 30 de milioane de locuitori”.
 
În următorii ani, propaganda comunistă a acţionat în direcţia împlinirii visului dictatorului. Românii vedeau la televizor filme şi piese de teatru  care promovau familiile cu mulţi copii. Celor divorţaţi şi fără copii, ascensiunea către funcţiile de conducere sau posturile din aparatul de stat comunist le era interzisă. În întreaga societate comunistă era promovat prin toate mijloacele conceptul de familie numeroasă.
 
Decretul 770
 
Piesa de rezistenţă în planul lui Ceauşescu de a spori natalitatea a fost interzicerea avorturilor. Avortul fusese interzis în România prin lege în 1948, după al Doilea Război Mondial, când populaţia României scăzuse drastic şi autorităţile au dorit creştere demografică.


În 1957, autorităţile române au revenit asupra deciziei şi au emis o lege prin care devenea legal avortul la cerere. Ceauşescu s-a răzgândit însă în 1966 şi, din dorinţa de a spori natalitatea cu orice preţ, a făcut din avort o faptă penală. Decretul 770, prin care se interzicea avortul la cerere, a apărut în luna octombrie 1966. Textul articolului de lege stabilea faptul că ”interzicerea cursului sarcinilor este interzisă”. 

Articolul 2 al Decretului 770 prevedea situaţiile în care avorturile erau permise: ”sarcina pune viaţa femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlaturat printr-un alt mijloc;  unul dintre părinţi suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar sau care determină malformaţiuni congenitale grave; femeia însărcinată prezintă invalidităţi grave fizice, psihice sau senzoriale; femeia este în vârstă de peste 45 de ani; femeia a născut patru copii şi îi are în îngrijire;sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest”.
 
Potrivit articolului 3 al decretului, ”întreruperea în cazurile prevazute la art. 2 se poate efectua în primele trei luni ale sarcinii. În caz exceptional, când se constată o stare patologică gravă care pune în pericol viaţa femeii, întreruperea cursului sarcinii se poate face până la şase luni”.
 
Încălcarea prevederilor Decretului 770 intra sub incidenţă penală. ”Efectuarea întreruperii cursului sarcinii în alte condiţii decît cele prevăzute în acest decret constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal”, stabilea articolul 7 al celebrului decret. Pasibili de pedepse erau şi medicii, asistentele sau moaşele care se încumetau, pe ascuns, să facă întreruperi de sarcină.
 
10.000 de femei ucise de decret
 
10.000 de femei şi-au pierdut viaţa din cauza avorturilor empirice, în perioada în care în România a fost în vigoare Decretul 770. Multe femei disperate au apelat la leacuri băbeşti şi la persoane fără pregătire medicală pentru întreruperile de sarcină. Româncele care doreau să scape de sarcină pe ascuns îsi introduceau în vagin alcool, hipermanganat de potasiu, chinină, muştar, zeamă de lămâie sau alte substanţe toxice considerate a fi declanşatoare de avort. Operaţiunile se făceau în casele celor care ofereau servicii, pe ascuns şi în condiţii deloc sanitare. Alte românce apelau la medicamente în cantităţi mari pentru a le provoca întreruperile de sarcină.  
 
Femeile mureau sau sufereau complicaţii în urma cărora rămâneau infertile pe viaţă. Cele mai multe se fereau să ajungă pe mâinile medicilor chiar dacă erau în stare gravă, pentru că descoprirea întreruperii de sarcină însemna puşcăria. 
 
Când în 1985 o angajată a fabricii de textile APACA a murit în urma unui avort empiric, comuniştii au făcut din decesul ei un obiect de propagandă. Sicriul victimei a fost adus în fabrică pentru a fi văzut de celelalte muncitoare şi dat drept exemplu celor care ar fi încercat să îşi provoace un avort. Comuniştii instituiseră în fabrici şi uzine un sistem de monitorizare a femeilor care viza tocmai evitarea avorturilor. Femeile erau obligate să facă anual un control ginecologic, iar medicii raportau eventualele sarcini sau urme de avort. Cele care erau gravide urmau rămâneau sub strictă monitorizare până năşteau.
 
Se estimează că, din 1966 până în 1989, peste 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor ilegale. Cifra este prezentată de statisticile oficiale, dar în realitate numărul femeilor moarte din cauza avorturilor empirice a fost mult mai mare.

 
27,4 naşteri la mia de locuitori
 
Decretul lui Ceauşescu şi-a atins scopul în primii ani de la apariţie. Potrivit statisticilor, în 1967 natalitatea din România s-a dublat. În primii ani de aplicare a decretului s-a ajuns la  la 27,4 naşteri la mia de locuitor, de la 14,3 cât era nataliatea în 1966.
 
În anii 80, natalitatea a scăzut însă ajungându-se la situaţia din 1966, cu aproximativ 16 naşteri la mia de locuitori. Decretul 770 a fost reactualizat în 1985, când natalitatea dădea semne că este în scăddere. Comuniştii au modificat vârsta până la care se considera că o femeie poate procrea, schimbând-o cu 49 de ani. Ca să poată obţine aprobare pentru întrerupere de sarcină, o femeie trebuia să aibă cel puţin cinci copii în îngrijire
 
Decreţei condamnaţi la moarte
 
Mulţi dintre ”decreţei”, copiii născuţi în perioada 1966-1989  s-au născut bolnavi sau cu un handicap, din cauza avorturilor nereuşite. Cei mai mulţi au ajuns în orfelinatele groazei. Se estimează că peste 17.000 de copii au fost abandonaţi în sute de orfelinate care au devenit staţii finale, pentru că sistemul comunist considera copiii cu handicap ”rebuturi ale societăţii”.
 
În astfel de centre, copiii cu probleme erau maltrataţi, înfomentaţi şi ţinuţi în lanţuri. În 1990, când centre ale groazei precum cel de la Cighid au ajuns în atenţia presei interanţionale, s-a descoperit că 10% dintre decreţeii abandonaţi în orfelinate erau infestaţi cu SIDA, din cauza acelor nesterilzate şi transfuziilor cu sânge făcute în condiţii necorespunzătoare.
citeste totul despre: