Iubirea imposibilă din spatele romanului „Maitreyi”: „Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns”

Iubirea imposibilă din spatele romanului „Maitreyi”: „Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns”

Mircea Eliade avea 23 de ani când a trăit, la Calcutta, sfâşietoarea poveste de dragoste care a dat naştere romanului Maitreyi. În spatele celui mai exotic roman de dragoste din literatura română stă iubirea imposibilă pe care scriitorul a trăit-o cu indianca Maitreyi Devi, care avea doar 16 ani. Iubirea lui a fost transpusă în ”Maitreyi” în 1933. Iubirea ei a fost imortalizată, după 42 de ani, în cartea „Dragostea nu moare”.

Cel mai exotic roman de dragoste din literatura română ascunde în spate o poveste de dragoste la fel de tulburătoare ca cea a personajelor Allan şi Maitreyi. Mircea Eliade, la 23 de ani, şi tânăra indiancă Maitrey, la 16 ani, au fost în realitate personajele reale ale tulburătoarei poveşti de iubire imposibilă care a impresionat, pe hârtie, zeci de generaţii.
 
La 21 de ani, pe vremea când se afla la Roma pentru a-şi pregăti teza de licenţă, Mircea Eliade descoperă ” Istoria Filosofiei Indiene”, opera celebrului profesor Dasgupta. Tânărul scriitor a avut pe loc revelaţia unei alte spiritualităţi şi a decis să plece în India. Îi scrie filosofului Dasgupta şi, la intervenţia acestuia, primeşte o bursă de studii de la maharajahul Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar. La 20 noiembrie 1928, Eliade pleacă spre India şi ajunge la Calcutta în decembrie, după ce  vizitează Egiptul şi Ceylonul. Ajuns la destinaţie începe să studieze sanscrita. S-a instalat într-o pensiune anglo-indiană, locul în care va scrie ”Isabel şi apele diavolului”. 
 
Prima întâlnire cu Maitreyi
 
Pe marele filosof indian Surendranath Dasgupta, Eliade  îl întâlneşte la Bibliotecva Imperială. Alături de el studiază intens gramatica sanscrită şi filosofia hindusă. În ianuarie 1930, profesorul Dasgupta i-a propus lui  Eliade, studentul său preferat, să se mute în casa sa. Aici tânărul Mircea o întâlneşte pentru prima dată pe Maitreyi, fiica de 16 ani a profesorului Dasgupta. Prima întâlnire a celor doi nu a anunţat nimic din povestea de dragoste tulburătoare ce va urma. Eliade nu este atras fizic de tânăra pe care chiar o considera urâtă.
 
„Mi se părea urâtă - cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”, avea să scrie Eliade în „Maitreyi” despre prima întâlnire cu tânăra de 16 ani.
 
”Mă ispitea mai mult faptul ei”
 
Între scriitor şi copila indiancă nu a fost dragoste la prima vedere. ” Aş vrea să mărturisesc de la început şi răspicat că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăşia Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat şi fascinant în viaţa ei”, mărturisea scriitorul în  roman.
 
Au ajuns să petreacă mult timp împreună în casa filosofului Dasgupta şi, în ciuda diferenţelor culturale, s-au amorezat. Pentru a putea comunica cu tânără pe ascuns, în scrisori, Eliade o învăţat-o pe Maitreyi franceză. Ea  i-a desluşit tainele limbii bengaleze. „Cu tot ce putea separa o sensibilitate şi o cultură indiană de una occidentală, cu toate neîndemânările sau îndrăznelile noastre, dragostea a crescut şi s-a împlinit aşa cum îi era destinul”,descrie Eliade în Memorii. Tânărul scriitor a ajuns să vadă în Maitreyi miracolul femeii indiene, aşa cum o va descrie pe fiica filosofului în romanul de dragoste din 1933:
 
„Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte”. 
 
Logodna pe ascuns
 
Îndrăgostit iremediabil şi fără să ţină cont de diferenţele dintre ei, tânărul Eliade a decis să o ceară în căsătorie pe Maitreyi.Intenţiona să treacă la hinduism, pentru a-şi putea împlini dragostea. S-au logodit pe malul unui lac, în cadrul unui ritual pe care Maitreyi îl pusese la punct cu grijă, aşa cum descrie Eliade în roman.: ”Mă leg de tine, pământule, că eu voi fi a iubitului meu şi a nimănui altcuiva. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea” Relaţia dintre cei doi este întreruptă brusc când tatăl fetei află despre dragostea lor. Pe 18 septembrie 1930, Dasgupta l-a alungat pe Eliade din casa sa, după ce şi-a scris reproşurile într-o scrisoare :
 
“Domnului M. Eliade,
 
Dumneata eşti străin şi eu nu te cunosc. Dar, dacă eşti capabil să consideri ceva sacru în viaţa dumitale, te rog să nu mai intri în casa mea, nici să nu încerci să scrii sau să vezi vreun membru al familiei mele. Dacă vrei să mă vezi personal, caută-mă la birou şi dacă ai vreodată să-mi scrii, scrie-mi numai acele fapte pe care un necunoscut le poate scrie unui necunoscut, sau un funcţionar superiorului său. Te rog să nu pomeneşti de această notă nimănui şi rupe-o, după ce o vei citi. Raţiunea acestei purtări trebuie să-ţi fie evidentă, dacă ţi-a rămas cât de puţină minte în nebunia dumitale. Îţi cunoşti ingratitudinea şi ofensa pe care mi-ai adus-o.
 
Dasgupta”
 
Eliade ascet
 
Alungat din familia Dasgupta, Eliade s-a retras în munţii Himalaya. Devastat , scriitorul era decis să renunţe la cariera intelecturală şi să se dedice meditaţiei. ”Sufeream cumplit. Sufeream cu atât mai mult cu cât înţelegeam că, o dată cu Maitreyi, pierdusem India întreagă.Această Indie, pe care începusem s-o cunosc, la care visasem şi pe care atâta o iubisem, îmi era definitiv interzisă. Nu voi putea niciodată dobândi o identitate indiană. Speranţa noastră, a mea şi a lui Maitreyi, că ne-am fi putut căsători, se urzise dintr-o iluzie. Mă lăsasem legat şi fermecat de miraje şi nu aveam altceva de făcut decât să sfâşii pânza ţesută de Maya şi să redevin liber, senin, invulnerabil.” Din munţi, Eliade îi scrie lui Dasgupta, dar acesta îi interzice în continuare orice contact cu familia sa. ”Poate am fost nebun să cred că acest vis s-ar putea realiza, dar totdeauna am avut credinţa că sunteţi un filosof şi că pentru Dumneavoastră nu există bariere rasiale când convenienţele sociale sunt îndeplinite”, îi scria Eliade lui Dasgupta în încercarea de a-l convinge. Filosoful indian a fost însă de neînduplecat.  Maitreyi a fost şi ea  aspru pedepsită. Aşa cum evocă scriitorul în roman, a fost obligată  să urmeze un ritual al purificării în interiorul unei mandala.
Maitreyi a aflat de roman abia în 1971
 
În 1931, Eliade s-a întors în România, după ce a abandonat dorinţa de adeveni ascet în munţii Hymalaia. A adunat toate rămăşiţele iubirii imposibile trăite în India,fotografii, scrisori, şi a început să pună pe hârtie cel mai frumos roman de dragoste din literatura română. Romanul a câştigat un concurs de manuscrise în 1933. Eliade a primit 20.000 de lei, drept premiu pentru  cel mai bun manuscris. Despre romanul „Maitreyi”, apreciat de critici şi public, premiat şi tradus în limbi de circulaţie internaţională, Maitreyi a aflat însă abia în 1971.
 
La 42 de ani de la terminarea poveştii de dragoste,  Maitreyi scrie şi ea romanul- replică „Dragostea nu moare”, carte apărută în 1974 cu titlul în sanscrită „Na Hanyate” ( Nu moare). În cartea lui Maitreyi protagoniştii iubirii imposibile sunt Mircea si Amrita . "Necazul este ca nu poti şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta. Tabloul ramâne asa cum a fost pictat. În literatura, scriitorul poate sa renunte la porţuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viata păstrează totul, nimeni nu poate înlatura un singur rând macar, daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu îmi mai amintesc faţa lui, i chiar dacă mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie”, evocă Maitreyi în ”Dragostea nu moare”.
S-au întâlnit doar o singură dată
 
Cartea a fost tradusă în 1976 în limba engleză. ”Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Şi ce, dacă el trebuia să plece? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele şi continentele care ne despărţeau. Cele două euri ale noastre ar fi redobândi desăvârşirea. Dar pot oare occidentalii să înţeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârşirea iubirii are loc în pat. Totuşi, el ştia, cu siguranţă ştia. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în braţele lui, în chenarul uşii. El îmi şopteşte: Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ţi ating sufletul”, scrie Maitreyi Devi în ”Dragostea nu moare”.
 
Eliade a revăzut-o pe Maitreyi Devi o singură dată, în 1973. S-au întâlnit la Chicago, în urma unei întrevederi supriză pusă la cale de o cunoştinţă comună. Scriitorul i-a promis atunci lui Maitreyi că romanul nu va fi publicat în limba engleză. A fost o promisiune pe care filosoful şi-a ţinut-o faţă de marea iubire din tinereţe. Romanul ”Maitreyi” a fost tradus în engleză abia în 1993, la şapte ani de la moartea sa. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările