Factori care pot influenţa decisiv sănătatea caroseriei maşinii. Ce efecte au vremea, zgârieturile, praful sau insectele

Factori care pot influenţa decisiv sănătatea caroseriei maşinii. Ce efecte au vremea, zgârieturile, praful sau insectele

Caroseria unei maşini necesită, la fel ca celelate componente, o preocupare permanentă din partea proprietarilor. Defecţiunile şi zgârieturile necesită reparaţii şi costuri suplimentare.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cazul în care apar daune sau deteriorări ale caroseriei, şoferii trebuie să fie pregătiţi şi să ia măsuri. Acest lucru este cu atât mai important cu cât daunele apar, de multe ori, fără a fi din vina şoferului. Cauzele cele mai frecvenţe care duc la deteriorarea caroseriei automobilului:
  
Vremea este unul dintre principalii factori care afectează caroseria unei maşini. Astfel, razele soarelui, ploaia, grindină şi umezeală nu fac altceva decât să provoace apariţia coroziunii şi a stratului de rugină. Acestea se pot găsi şi în zone mai puţin accesibile precum partea de sub maşină. 
   
În cazul apariţiei unor mici defecte precum petele de rugină (ce par iniţial inofensive), vopseaua sărită sau părţi ale maşinii decolorate, specialiştii recomandă repararea acestora în stadiu incipient. Costurile sunt, în acest fel, mult mai reduse. Soluţia la efectele vremii este o protecţie prin parcarea în locuri umbrite sau acoperite. O altă idee bună sunt şi husele care acoperă caroseria. Acestea nu sunt foarte costisitoare şi pot fi folosite mai ales atunci când maşina se află într-un repaus mai îndelungat.
 
Autoturismele moderne au caroseriile şi elementele de caroserie acoperite cu 4 straturi de vopsea. Fiecare dintre acestea are un rol bine definit. În total, pentru vopsirea unui automobil cu o caroserie sedan de clasă medie, sunt folosiţi între 10 şi 15 litri de vopsea. La final, după uscare, cele 4 straturi vor avea o grosime adunată de numai 100-110 microni de milimetru. Cu alte cuvinte, şi fără calcule complicate, exact grosimea unui fir de păr. Cele 4 straturi sunt: Catodic, Primer, Vopseaua de culoare şi Lacul de protecţie. Fiecare este aplicat pe rând, fie manual, fie cu ajutorul unor roboţi special, sau în urmă scufundării caroseriei sau pieselor într-o baie de soluţie. 
 
Zgârieturile sunt o altă cauză care pod duce la deteriorarea caroseriei. Sunt provocate din motive diverse, care nu ţin neapărat de proprietar. Vestea bună este că zgârieturile fine pot fi rezolvate cu un polish. Însă, cele proeminente au nevoie de kituri de umplere şi chiar de un strat nou de vopsea. 
  
Loviturile din caroserie, provocate de accidente sau alţi factori sunt, de asemenea, problematice pentru maşini. O lovitură mică poate fi uşor corectată de către specialişti cu ajutorul unor proceduri specifice. Lucrurile sunt cu atât mai simple cu cât vopseaua nu este afectată. Unele dintre ele necesită umplerea corespunzătoare a găurii din caroserie, iar apoi nivelarea vopselei. Ciocnirile din accidente reprezintă adevăratele probleme pentru că implică resurse financiare destul de mari, în situaţiile în care dauna nu este acoperită de asigurător. 

Dacă maşina nu este spălată perioadic, apare altă problemă: praful acumulat, sutele de insecte şi găinaţul păsărilor încep să acţioneze asupra lacului şi pot ajunge chiar şi la vopseaua de bază. Caroseria poate fi, oricând, afectată de diverse soluţii chimice aruncate pe maşină, praf din belşug bogat în elemente poluante, ulei de maşină aruncat de vreo basculantă care scoate fum, benzină şi aşa mai departe. Spălarea maşinii este o măsură de prevenire prin eliminarea diverselor substanţe ce pot influenţa vopseaua. 
 

Citiţi şi:

 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: