M-am gândit să vă scriu două, trei vorbe despre fiecare vârf în parte. Subiectiv. Fără pretenţia de a le descrie – poveşti ample veţi găsi în alte relatări. Aici n-am de gând să scriu decât un rând, un gând şi să plasez o poză de palmares. No gata? No hai!

Moldoveanu. 2544m. (Munţii Făgăraş)

Cel mai înalt din ţară. Ierbos şi prietenos. E frate geamăn cu Viştea Mare, alături de care formează un adevărat trapez. Pe vârf sunt cruci, steaguri, un citat din Blaga minunat: „Opreşte, Doamne, clipa cu care măsori eternitatea“. Oare-mi face cinste să spun că atunci când am pus prima oară piciorul aici am plâns un pic de bucurie?

Negoiu. 2535m. (Munţii Făgăraş)

K2-ul României. Adică-i pietros, aspru, ascuţit. Nu prea ai cum să ajungi aici decât pe lanţuri sau prin strungi – a Doamnei, a Ciobanului, a Dracului. Ptiu, afurisit şi frumos mai este. Pe vârf e o bornă de piatră. Spre vest vezi Custura Sărăţii – sectorul cel mai dificil al crestei Făgăraşului, pentru care trebuie să ai echipament complet, care să includă pempărşi.

Viştea Mare. 2527m. (Munţii Făgăraş)

E fix pe creastă, dar stă în umbra fratelui Moldoveanu mai rău ca Iuliana în umbra Nicoletei Luciu. Pe vârf nu ai parte nici măcar de-o tăbliţă amărâtă. Dar toată Transilvania îţi şade la picioare. Şi până pe Moldoveanu nu-s decât 421 de metri, ghidaţi de-un punct roşu. În şaua de lângă el stă pitit un refugiu de nădejde.

Parângul Mare. 2519m. (Munţii Parâng)

Zis şi acoperişul Olteniei. Nu foloseşte perfectul simplu, n-are praz pe el, doar un pietroi şi-o mare de lespezi. Plus multe lacuri glaciare la poale. Nu prea-l poţi atinge în mai puţin de 5 ore de mers, indiferent de unde porneşti. Şi stă cu capu-n nori, niciodată nu l-am prins însorit. Ca proeminenţă, e cel mai semeţ din România, cu aproape 100 de metri peste Moldoveanu.

Lespezi. 2517m. (Munţii Făgăraş)

Îl vezi de la Vidraru, de pe Negoiu, de unde vrei şi nu vrei. E ascuţit şi aspru, are-o roză a vânturilor verde pe creştet. Şi găzduieşte peştera cea mai înaltă din România. Peşteră e mult spus, mai mult o grotă. Nu privi în jos spre lacul şi refugiul Călţun fără să te ţină cineva de încredere de lăbuţă. 300 de metri perfect verticali îi pot da oricui un vertij clasa-ntâi.

Cornul Călţunului. 2510m. (Munţii Făgăraş)

E frate geamăn cu Lespezi, la 15-20 de minute de acesta. Nu există potecă, marcaj, nimic, pentru a ajunge aici. Poate cel mai dificil de atins vârf de peste 2500m din România. Pe creştet sunt mai multe momâi cât un stat de om. Plus momâia ta personală, fiindcă rămâi stană de piatră când vezi hăurile, pietrele şi frumuseţea din jur.

Peleaga. 2509m. (Munţii Retezat)

Fix deasupra căldării Bucura. O claie de pietroaie. Sovaj. Ţi se înfige-n ochi perfect rotundul tău numit al Ghimpelui. Şi lacurile din Valea Rea ţi se lipesc de retină. Eşti înconjurat de ochi ai cerului. Eşti chiar tu cerul.

Păpuşa. 2508m. (Munţii Retezat)

E la distanţă de-o oră şi-un litru de sudoare de Peleaga. Până aici sunt doar lespezi uriaşe, cu o pantă constantă care-ţi înfige-n gât genunchii. Vârful are de fapt două vârfuri, cu momâi. Şi-un loc de cort. Retezatul pare de aici un găligan solitar. Ca Ghiţă Mureşan într-o mare de copii care-i cer autografe.

Vânătoarea lui Buteanu. 2507m. (Munţii Făgăraş)

Cel mai rapid accesibil vârf de peste 2500m, la numai o oră şi jumătate de urcuş de Bâlea Lac şi şerpuirea Transfăgărăşanului. Doar că e posibil să-ţi joace renghiul cu ţiganul şi malul, fiindcă la 5 minute de vârf ai de trecut o săritoare. Patru metri verticali, în patru labe, câteva saltele de piatră şi-ai ajuns. Vârful e mai la nord de creastă şi oferă perspective excepţionale şi spre vest, şi spre est. De aici se văd toate vârfurile de peste 2500m din Făgăraş.

Omu. 2507m. (Munţii Bucegi)

Creştetul Bucegilor. Legende. Cabana cuibărită lângă pietroi este cel mai înalt loc din România unde poţi înnopta cu acoperiş deasupra scăfârliei. Pentru ceaiul cu rom de aici ar trebui cerută derogare de la Academie – adjectivul „fantastic“ ar trebui să accepte superlativul. Trebuie să urci aici măcar o dată-n viaţă. Pentru priveliştea Văii Cerbului, pentru Acele Morarului, pentru Valea Gaura. Sau poate pentru că, aşa cum am păţit în 2006, când l-am urcat prima oară, aici se poate să ningă când în Bucureşti e cod roşu de caniculă.


Textul a fost „cocoţat“ şi pe călătoriile-jupânului.ro, unde te invit să descoperi România prin vorbe şi imagini atent alese.