Perugia sau jazzul şi ciocolata în chermeză

Perugia sau jazzul  şi ciocolata în chermeză

Perugia sau jazzul şi ciocolata în chermeză

În capitala Umbriei, ciocolata şi jazzul contrapunctează anual atmosfera tihnită de muzeu în aer liber. Oraşul unde oamenii îşi pun rufele la uscat într-un turn etrusc, iar studenţii invadează străzile în fiecare seară ajunge, cu fiecare mare festival, un furnicar.


Avionul decolează hurducăind creierele încinse de căldura bucureşteană. Primim salatini şi un pahar de apă plată, varianta prânzului de criză. Pe aeroportul din Roma suntem controlaţi minuţios: este prima zi a summit-ului G8 şi forţele de ordine îşi aşteaptă muşteriii fanatici să vină din toate colţurile lumii să se ia la trântă cu bestia capitalistă. Ies din furnicarul din aeroport şi îmi trântesc rucsacul într-unul dintre cele trei trenuri cu care voi ajunge în cele din urmă la Perugia.

Invazia jazzului

Ajung, după 5 ore de drum insipid, în centrul oraşului, cu aşteptări care mai de care umflate de poveştile prietenilor care au participat la primele ediţii Umbria Jazz Festival şi de cele câteva concerte transmise live sau înregistrate pe Mezzo. În mod evident nu voi putea participa la niciunul dintre concertele plătite, mă bazez însă pe concertele din cele câteva pieţe, deschise publicului mai puţin snob.

Bulevardul principal, Corso Vanucci, este asaltat de un număr inuman de prezenţe zgomotoase. Scena din vecinătatea primăriei împrăştie zgomotele apatice ale unui concert funk de producţie locală. Cei care n-au avut bani de bilete la concertul lui Paolo Conte se plictisesc repede şi încearcă să se vitaminizeze - la Giardini Carducci - cu Chip Wilson şi K.J.

 Denhert Band. Aproape la fel de funk, doar că pe scenă există un showman care manipulează cu talent energiile adormite. Timp de o săptămână, cu mici excepţii, evenimentele s-au desfăşurat după aceeaşi reţetă. Simply Red, Chick Corea, George Benson şi Freddy Cole Quartet sunt nume rezervate norocoşilor.

Adică celor pregătiţi să plătească sume astronomice pentru a îngroşa timp de o oră şi jumătate rândurile unui public mai degrabă preocupat de colecţionarea suvenirelor care să ateste prezenţa la un eveniment snob. În urmă cu patru ani, îmi povesteşte amicul Luca, Keith Jarett – exasperat de numărul mare de blitzuri care-i arhivau prestaţia, s-a ridicat de pe scaun, le-a transmis celor din sală că sunt locuitorii unui – citez – „oraş de rahat”, apoi s-a retras în culise şi nu s-a mai întors.

Ciocolata are Festival European

Devenit dintr-un festival de dimensiuni medii, una dintre cele mai importante platforme de dezvoltare locală şi probabil unul dintre evenimentele culturale cele mai aşteptate în fiecare an în întreaga Italie, Umbria Jazz Festival a trimis jazzul în teatre şi în sălile snoabe ale hotelurilor perugine de cinci stele, iar în stradă a adus muzica provincială în descendenţă Sanremo.

Singurele prezenţe digerabile sunt acum artiştii de stradă care încearcă să paraziteze evenimentul ce amprentează cu brandul său de la cafenele şi restaurante până la ultimul magazin de hai-ne. Localnicii se plâng de calitatea festivalului la fel cum o fac şi când vine vorba de celălalt festival perugin, Eurochocolate, desfăşurat în luna octombrie a fiecărui an, începând cu 1994. Am participat în ultimii şapte ani la trei dintre ediţiile festivalului.

Dacă la prima ediţie centrul istoric al oraşului era populat de o mulţime oarecum liniştită, fermecată de prestaţiile spectaculoase ale sculptorilor în blocuri de ciocolată sau de degustarea ciocolatei produse artizanal, în urmă cu doi ani străzile erau invadate de corturile imense şi foarte zgomotoase ale multinaţionalelor.

Întâmplarea a făcut ca în acea perioadă să merg la câteva colocvii organizate la Facultatea de Litere a Universităţii din Perugia şi în fiecare zi alimentarea cu energie electrică a instituţiei a fost întreruptă în mai multe rânduri: reţeaua nu făcea faţă cablurilor energofage întinse generos spre frigiderele enorme din corturi.

Cultura la domiciliu

Am lăsat în urmă Umbria Jazz Festival după şapte zile destul de apatice. O să mă întorc în toamnă pentru un minuscul festival de filme documentare, organizat de un grup de studenţi entuziaşti de la departamentul de antropologie al Facultăţii de Litere.

De altfel, farmecul oraşului în care aterizează anual mii de studenţi străini din toate colţurile lumii îl dau tocmai evenimentele desfăşurate pe spaţii mici, aproape domestice. Într-una din ultimele seri de festival am fost invitat de doi amici la un picnic nocturn, într-o grădină părăsită din vecinătatea centrului. În jur de 15 oameni împărţeau două pături întinse pe iarbă, câteva porţii de paste şi kouskous şi două sticle de vin roşu, la lumina unui mic foc de tabără. În iarba şi tufişurile din preajmă sclipeau sute de licurici.

Picnicul era pretext pentru proiectarea unei expediţii în mai multe ţări vecine Italiei, în căutarea unor zone eco-rurale. După ce vinul s-a terminat, iar focul s-a stins încet, am ieşit cu toţii din grădina plină de licurici. În câteva minute, grupul s-a diluat în marea de cheflii cu creierele pline de bere şi muzică funk...

La Perugia,  cu Bogdan Iancu

Licenţiat în Litere şi Bibliologie, Bogdan Iancu a trecut apoi în grădina antropologică, în acest moment fiind doctorand şi asistent al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la SNSPA. Activ în zone de cercetare mai puţin bătătorite – starea Rovinariului şi comunitatea geamgiilor din Mărgău fiind doar două exemple-, a trecut şi la presă.

A lucrat ca documentarist la Realitatea TV, ca redactor la „Evenimentul Zilei” şi la „România Liberă”, colaborând cu reviste ca „igloo”, „Omagiu” şi „Dilema Veche”. În prezent, este cercetător la Muzeul Ţăranului Român. Dacă în 2003 publica volumul de poezie „Fata din lift”, anul trecut semna articole de specialitate în revista „Martor”.

Ferragosto Toreggiano este o sărbătoare care propune în fiecare an, la miezul lui august, o revizitare a perioadei romane. Anul acesta, în zona Lacului Trasimeno se vor derula, între 2 şi 15 august, numeroase spectacole şi performance-uri axate pe recuperarea istoriei, dar şi petreceri de unde nu lipsesc mâncărurile tradiţionale şi vinurile devenite carte de vizită.

Între 16 şi 25 octombrie, la Perugia se va deschide cea de-a şaisprezecea ediţie a Festivalului Eurochocolate. Revoluţia dulce, după cum o numesc organizatorii, va aduce pe străzile oraşului ciocolată cât cuprinde, unul dintre „sporturile” preferate ale vizitatorilor fiind colecţionarea delicioasei materii prime rezultate în urma giganticelor sculpturi din ciocolată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: