Măria Sa, Bivoliţa

Măria Sa, Bivoliţa

La Mera funcţionează singurul muzeu dedicat bivolului din România

Nu e mare ca zimbrul şi nici iute ca bizonul. Nu a ajuns efigie pe vreo stemă, ca bourul, şi în nicio ţară nu este considerată sfântă, ca banala vacă. Nimic din toate acestea – bivoliţa este un animal modest. Şi totuşi, în satul clujean Mera, oamenii au găsit de cuviinţă să îi dedice un muzeu, în semn de omagiu că i-a scos din sărăcie.


„Ăştia au adus dracu’ în sat”, şi-au spus câţiva mereni mai sceptici, în 1890, când opt bivoliţe, negre ca iadul, au fost aduse cu trenul din Ţara Făgăraşului. Localnicii văzuseră prin Gilău şi în alte sate din jur că animalele, puternice şi rezistente, munceau în jug fără mofturi, pe câmp, trăgeau carele cu fân după ele şi mai dădeau şi un lapte excelent.

De atunci viaţa în Mera s-a schimbat. Toţi gospodarii şi-au cumpărat bivoliţe şi, pe la mijlocul secolului trecut, când timpul încă avea răbdare cu oamenii, în fiecare curte din sat se puteau număra cel puţin patru bivoliţe.

Perioada de glorie a creşterii bivoliţelor în sat a apus, dar merenii nu sunt oameni nerecunoscători şi au amenajat unicul muzeu al bivolului din ţară.

Iniţiatorul muzeului, Gheorghe Varga, are 68 de ani şi este fostul director al şcolii din localitate, specializat în biologie-agricultură. În 2006, a „ochit” un fost grajd din centrul satului, nu departe de şcoală, transformat în depozit al CAP-ului şi apoi abandonat. Împreună cu o mână de oameni, strânşi în Asociaţia Primula, a început renovarea spaţiului, apoi a colectat de la consăteni diverse obiecte legate de creşterea bivolului. Şi aşa, în 2009, a venit pe lume Muzeul Bivolului, unul dintre cele mai originale şi mai puţin cunoscute muzee din judeţul Cluj.

Piesa de rezistenţă a muzeului este colecţia de 110 tălăngi, prinse în curele de grinzile de sub tavan. „Fiecare este unică: şi cum sună, şi cum arată”, spune Gheorghe Varga.

În restul muzeului sunt expuse pluguri, juguri, un car, o sanie, vase de colectare a laptelui, potcoave, felinare, biciuri etc. Fotografii cu bivoliţele din Mera sunt păstrate sub sticlă, pe perete, iar datele statistice cu privire la numărul de animale din sat de-a lungul vremii şi o hartă detaliată a păşunilor din hotarul localităţii întregesc ansamblul.

Poveştile muzeului

Poate că muzeul, în sine, nu este unul spectaculos. Dar poveştile pe care Gheorghe Varga le spune vizitatorilor, da. „Ieşirea din sărăcie a Merei se datorează tocmai bivolului, valorificării laptelui, a untului şi smântânii pe piaţa din Cluj”, explică fostul profesor fenomenul economic care a dat naştere unuia dintre cele mai arătoase şi îngrijite sate din judeţ.

Astfel, în 1922, la 32 de ani de la aducerea în Mera a primelor opt exemplare de bivol, în sat erau deja 500 de animale, iar localnicilor care îşi vindeau produsele la oraş începea să li se spună „untarii din Mera”, fiind recunoscuţi ca o breaslă respectabilă. În 1938, sătenii pun bazele unei cooperative, care se ocupa de gestionarea în comun a produselor lactate obţinute din laptele de bivoliţă. În 1940, existau deja 1.200 de bivoliţe, iar 10 ani mai târziu, în 1950, erau 1.500 de animale, cu 200 mai multe decât locuitorii satului.

Declinul a început odată cu colectivizarea zonei, în 1962. Proprietarii de bivoliţe nu au mai primit locuri de păşunat, iar animalele se stingeau pe picioare de foame. „Am văzut femeile cum se duceau cu lacrimi în ochi la abator sau la târg cu animalele, că nu le mai puteau ţine”, povesteşte Gheorghe Varga.

La un an de la colectivizare, în Mera mai trăiau 150 de bivoliţe, de zece ori mai puţine decât cu un deceniu în urmă. Un nucleu dur de crescători a reuşit totuşi să supravieţuiască şi să ducă mai departe tradiţia creşterii acestui animal. În 1975, existau 230 de bivoliţe iar în 2003, 310.

Schimbările economice din ultimii ani au determinat însă, din nou, împuţinarea lor. „Acum mai sunt cam 140 de bivoliţe”, spune, cu un oftat uşor, Gheorghe Varga.

..şi un muzeu în aer liber

La Mera, vacile şi bivoliţele nu sunt trimise dimineaţa la păscut, pentru a se întoarce seara pentru muls. Aici, oamenii sunt cei care se duc la păşune, de două ori pe zi, la muls, iar animalele stau în gospodărie doar când iernează sau sunt gestante. „Este singurul loc din ţară unde se face asta. Probabil obiceiul s-a încetăţenit pentru a nu tot plimba animalul prin bătătură. E mai igienic aşa”, crede fostul profesor de biologie şi agricultură.

Locul de muls se află pe un deal situat cam la un kilometru de sat şi este un veritabil muzeu viu. Mulsul are loc în ţarcuri delimitate pe trei părţi de garduri improvizate din crengi. Lorincz Janos, la cei 71 de ani ai săi, urcă de două ori pe zi până aici să mulgă bivoliţele. „Acum am numai două care dau lapte, şi alte două, acasă, că stau să fete”, spune gopodarul. Miska, bivoliţa care stă la muls, are 12 ani şi e blândă, nu se sperie de aparatul de fotografiat. Într-o zi bună, bivoliţa îi dă opt litri de lapte. Janos bacsi vinde apoi laptele cu cinci lei PET-ul de doi litri în sat, şi aşa îşi câştigă existenţa. Este rezumatul unei poveşti care se repetă zi de zi în Mera, din 1890 încoace. O poveste pe care o aud anual aproape 600 de turişti, mulţi dintre ei din Ungaria, care vin să viziteze Muzeul Bivolului.

Mera se află la circa 18 kilometri de Cluj, pe drumul spre Zalău. Muzeul Bivolului poate fi vizitat oricând, la o oră decentă. Pentru aceasta, este bine să îl sunaţi înainte pe custodele Gheorghe Varga, la tel. 0727.492.819 sau să îl căutaţi acasă, la gospodăria de la nr. 27. Vizitarea muzeului este gratuită, dar donaţiile sunt binevenite. Pentru o vizită la locul de muls, programaţi vizita să cadă în jurul orei 18.00 şi vorbiţi tot cu Gheorghe Varga.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

La Mera funcționează singurul muzeu dedicat bivolului din România

Imagini din aceeasi galerie
  • La Mera funcționează singurul muzeu dedicat bivolului din România
  • În vârstă de 12 ani, Miska stă cuminte să fie mulsă de stăpânul ei, Lorincz Janos
  • Gheorghe Varga este sufletul muzeului
  • Muzeul este amenajat într-un fost grajd
  • Colecția de tălăngi este punctul forte al muzeului
  • Ciurda satului mai numără doar circa 140 de bivolițe
Distribuie imaginea