Lipsa sexului, motiv de divorț. Violul din dormitor, considerat „absolut normal"

Femeile iubesc sexul la fel, dacă nu mai mult decât bărbaţii. Şi, de multe ori, ele se folosesc de acest lucru pentru a câştiga avantaje pe câmpul de luptă al unei relaţii.

Recunoaştem sau nu, sexul a devenit o unealtă de care se folosesc mai ales femeile moderne care ştiu ce vor. Iar exemplele celor care au apelat la această metodă pentru a obţine ce-şi doreau de la parteneri sunt nenumărate.

„Mihai, soţul meu, obişnuia să meargă în fiecare sâmbătă seara la fotbal, cu băieţii. La început nu m-a deranjat, mai ales că, de obicei, venea înfierbântat şi aveam parte de o partidă memorabilă de sex la duş. A devenit o problemă atunci când a început să refuze să mă însoţească la vreo petrecere, la o cină cu părinţii sau alte «obligaţii sociale». Aşa că am început şi eu să-l refuz când venea acasă şi i-am şi spus de ce. Acum joacă fotbal joia", a povestit Andra Marin (32 de ani), din Bucureşti.

Totuşi, spun specialiştii, relaţiile fireşti dintre parteneri sunt tulburate şi atunci când ea refuză să aibă relaţii intime cu el, cu scopul de a-l umili sau pentru a obţine cine ştie ce avantaje. Există situaţii când femeia îşi face un obicei din a refuza avansurile partenerului doar pentru a-l determina pe acesta să-i cumpere o bijuterie sau o haină scumpă.

„Acest gen de lucruri se întâmplă, în mod evident, în medii mai afluente, unde există şi posibilităţile materiale pentru a satisface dorinţele femeii. Se referă la familiile unde se pune problema de dorinţe, nu de necesităţi. Nu se poate echivala situaţia femeii care foloseşte şantajul sexual pentru un capriciu cu cea a uneia care recurge la acest gest pentru a obţine de la soţ bani să cumpere mâncare", spune psihologul Luminiţa Cernat.

Pedeapsă sau recompensă

Sexul nu este însă mereu folosit ca modalitate de a pedepsi, ci şi ca recompensă. „Am o problemă cu bugetul, nu reuşesc să mă abţin atunci când fac cumpărături. Ca să nu apuce logodnicul meu să mă întrebe cât am cheltuit după fiecare sesiune de cumpărături, de fiecare dată mă îmbrac cu ce am cumpărat şi-i ofer o partidă de neuitat. Nu s-a plâns niciodată", a explicat Clara Marinescu (28 de ani), din Capitală.

Psihologii spun că, deşi nu este deloc recomandat, sexul este folosit ca mijloc de convingere, răzbunare, pedeapsă, de ambii parteneri de cuplu. „Bărbatul, dacă apelează la această metodă, înseamnă că este cu adevărat supărat, îi aplică o pedeapsă. La femei este puţin diferit. Ele îl privează pe el de sex din capriciu, e mai degrabă un joc, poate chiar o răzbunare, dar nu la fel de serioasă ca cea în cazul bărbatului. Este cel mai primitiv dintre jocurile legate de eros şi, din punctul meu de vedere, o prostie. Nu aşa se rezolvă problemele în cuplu", a explicat psihologul Bogdan Lucaciu.

Motiv de divorţ

Mai nuanţat stau lucrurile atunci când femeia încearcă să transmită un mesaj prin refuzul său de a întreţine relaţii sexuale cu soţul. Faptul că se simte neglijată, o ceartă în familie sau vreo nemulţumire nemărturisită sunt tot atâtea motive pentru ca o femeie să-i întoarcă spatele soţului. Este o situaţie delicată, care poate degenera într-un conflict mai serios, dacă problema nu este abordată cu tact. Cel mai bine este ca soţia să-i explice bărbatului motivele comportamentului său, pentru ca, prin dialog, cei doi să fie în măsură să rezolve problema ce a determinat-o pe ea să recurgă la acest gest.

De altfel, sexul sau mai bine zis lipsa lui poate fi şi motiv de divorţ. „Atunci când despărţirea nu se face de comun acord, unul dintre soţi poate invoca faptul că celalălat nu şi-a îndeplinit îndatoririle conjugale, adică a fost privat de relaţii intime. Este destul de greu de dovedit însă de obicei acest lucru se probează cu faptul că cei doi au dormit în camere separate sau unul dintre ei a părăsit domiciliul", a explicat avocatul Bogdan Cruceanu. 

"Bărbatul dacă apelează la această metodă înseamnă că este cu adevărat supărat, îi aplică ei o pedeapsă. Ea îl privează pe el de sex din capriciu, e mai degrabă un joc.''
Bogdan Lucaciu  psiholog

"Ca să nu apuce logodnicul meu să mă întrebe cât am cheltuit după fiecare sesiune de cumpărături, de fiecare dată mă îmbrac cu ce am cumpărat şi-i ofer o partidă de neuitat. ''
Clara Marinescu 28 de ani, Bucureşti

"Atunci când despărţireanu se face de comun acord, unul dintre soţi poate invoca faptul că celalălat nu şi-a îndeplinit îndatoririle conjugale.''
Bogdan Cruceanu avocat

Lungul drum spre emanciparea femeii

Concepţia că femeia trebuie să fie la cheremul soţului şi să îi satisfacă toate poftele datează de mii de ani, iar despre dreptul său de a spune „nu" se vorbeşte de-abia de câteva decenii. Încă din antichitate, femeia nu avea niciun cuvânt în privinţa destinului său, trecând din proprietatea tatălui în cea a soţului. Ideea de viol marital era de neconceput, din moment ce bărbatul doar se folosea de un bun aflat în proprietatea sa, la fel cum erau sclavii, de pildă.

În secolul al XVII-lea, aceeaşi mentalitate o regăsim în scrierile judecătorului englez Sir Matthew Hale, care în ultima parte a vieţii lui a ocupat o funcţie echivalentă cu cea de ministru al justiţiei. În anul 1662, Hale afirma că nu se poate vorbi despre viol conjugal, din moment ce, prin contractul de căsătorie, femeia „se dăruieşte pe sine soţului în aceată privinţă, printr-un consimţământ ce nu poate fi retractat".

Violul din dormitorul conjugal, considerat „absolut normal"

Dacă violenţa fizică lasă de regulă urme vizibile pe trupul victimei, nu la fel stau lucrurile în cazul abuzului psihic sau al violului conjugal, infracţiuni mai greu de dovedit, dar care intră şi ele sub incidenţa legii privind violenţa în familie. De cele mai multe ori, aceste două infracţiuni coexistă. În majoritatea cazurilor de viol marital, agresorul nu are nevoie să recurgă la violenţă propriu-zisă pentru a-şi obliga soţia să întreţină raporturi sexuale împotriva voinţei ei. Pur şi simplu, femeia ştie că, dacă nu se supune dorinţelor soţului, acesta va deveni agresiv fie cu ea, fie cu copiii, astfel că acceptă un act sexual pe care nu-l doreşte doar pentru a avea linişte în casă.

„Violul marital, ca formă a violenţei sexuale exercitate împotriva femeii, a fost şi continuă să fie perceput ca un act aparţinând sferei normalităţii, prin prisma tradiţiei patriarhale care a influenţat şi sfera juridică. Violul marital este mai dificil de identificat şi de legiferat din cauza concepţiilor legate de căsătorie, conform cărora este de «datoria» femeii să întreţină relaţii sexuale cu soţul ei ori de câte ori acesta doreşte, dorinţa ei fiind minimalizată", explică Paul Bătăiosu, licenţiat în psihologie.

„Am avut o mătuşă, care a trăit un adevărat coşmar cu soţul ei. Era un bărbat dur şi la reuniunile de familie o vedeam cum se crispează dacă el ridica tonul. Mai ales când venea băut acasă, trebuia să accepte să se culce cu el că altfel făcea scandal. N-a îndrăznit să divorţeze decât după ce fata ei a terminat facultatea şi a găsit puterea să povestească cum a fost viaţa ei", povesteşte Elena Stan, o tânără din Bucureşti.

Singura soluţie, divorţul

Psihologii spun că există multe situaţii când o femeie este abuzată sexual ani în şir de propriul soţ şi, din păcate, nicio lege nu o poate salva. „Practic, atunci când soţul ajunge să-şi constrângă soţia să întreţină relaţii intime, nu mai avem de-a face cu o căsnicie reală. Vorbim de doi oameni pe care nu-i mai ţine împreună decât o bucată de hârtie, eventual copiii şi grija zilei de mâine. Soluţia raţională este despărţirea, iar statului îi revine datoria de a o proteja pe femeia respectivă, să nu ajungă pe drumuri cu copiii, iar soţul să fie obligat să contribuie financiar la creşterea minorilor", afirmă psihologul Luminiţa Cernat.

Din nefericire, în societatea românească, multe femei trăiesc cu convingerea că este mai bine să se sacrifice pentru binele celor mici, dar şi pentru a nu ajunge de râsul lumii, pentru a nu-şi dezamăgi familia cu un divorţ şi, eventual, cu pierderea poziţiei sociale pe care i-o asigură soţul. „Dacă o femeie îşi sacrifică fericirea personală de dragul convenienţelor sau al poziţiei sociale, este trist, dar la urma urmelor este o opţiune personală. Grav este atunci când o astfel de opţiune se face în numele copiilor, pentru că aceştia sunt condamnaţi să trăiască într-un cămin, unde armonia nu este decât o aparenţă. Mulţi dintre aceşti copii vor duce cu ei sechele psihice provocate de tensiunile dintre părinţi şi suferinţa mamei lor", conchide specialistul.

"Violul marital, ca formă a violenţei sexuale exercitate împotriva femeii, a fost şi continuă să fie perceput ca un act aparţinând sferei normalităţii, prin prisma tradiţiei patriarhale care a influenţat şi sfera juridică.''
Paul Bătăiosu psiholog

"Dacă o femeie îşi sacrifică fericirea personală de dragul convenienţelor sau al poziţiei sociale, este trist, dar la urma urmelor este o opţiune personală.''
Luminiţa Cernat psiholog

Infracţiune condamnată din anii '90

Practic, violul conjugal nu a fost definit ca infracţiune în spaţiul european decât la sfârşitul secolului trecut. De-abia în 1991, Camera Lorzilor din Marea Britanie chemată să se pronunţe în privinţa unui proces, a decis că este timpul să se schimbe legea şi a stabilit că un violator trebuie condamnat indiferent care este relaţia sa cu victima. În perioada 1990-2010, violul conjugal a devenit o infracţiune prevăzută de Codul Penal în majoritatea lumii civilizate. În 2006, în Franţa a fost adoptată o lege potrivit căreia dacă făptuitorul este soţul sau concubinul victimei acest lucru se reţine ca o circumstanţă agravantă într-un proces de viol.