Isabella din Bucureşti este gheişa Fukutaro

Românca Isabella Onou, singura gheişă de altă naţionalitate decât cea niponă, a pătruns în branşă în urmă cu trei luni, după un an de ucenicie. Isabella este printre cele mai solicitate gheişe, fiind apreciată drept „mai japoneză decât multe japoneze“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gheişa Fukutaro şi-a făcut debutul pe scenă la Festivalul de dans tradiţional japonez „Genji Ayame" de la Izu-Nagaoka. Tot atunci a stat de vorbă cu un reporter al ziarului „The Japan Times", căruia i-a dezvăluit o mulţime de amănunte din noua ei viaţă de gheişă. Mai puţin vârsta. Isabella Onou este foarte apreciată în "lumea florilor şi sălciilor" (karyu-kai), aşa cum este denumită societatea gheişelor. Succesul său, atât de mare şi de rapid, a luat-o şi pe ea prin surprindere.

Spune că la început a avut un complex şi a trăit cu îndoiala că nu v-a fi acceptată ca gheişă. „M-am înşelat amarnic. Oamenii sunt aşa de draguţi, chiar şi atunci când fac greşeli. Şi chiar fac greşeli", a mărturisit Isabella Onou pentru „The Japan Times". O anume întâmplare i-a întărit convingerea că succesul său este real: un grup de 30 de persoane a călătorit timp de trei ore special s-o vadă pe ea. "Am fost şocată când am auzit că mă vor pe mine. Dar în acelaşi timp m-am gândit: Asta face ca toată lupta şi durerea să merite", a spus Onou.

Un nume norocos

Isabella Onou şi-a început aventura în urmă cu doar 15 luni, când a intrat ca ucenică în „casa de gheişe" (okiya) din oraşul Izu-Nagaoka, la invitaţia proprietarei Kumi Miyamoto. La început, bucureşteanca a refuzat oferta, scrie „The Japan Times", fiind sigură că nu va fi primită într-o lume izoterică, în care puţine străine au pătruns de-a lungul veacurilor de tradiţie.

Dar, cu încurajarea Kumiei Miyamoto, care i-a devenit mentor, românca s-a angajat într-o călătorie în care puţine japoneze sunt pregătite în prezent să se aventureze. A început să studieze intens, la început dansurile populare şi instrumentele tradiţionale. Munca era grea, trebuia să se schimbe total, de la modul de a vorbi şi de a merge până la felul de a gândi. „Europenii sunt pasionali şi îşi exteriorizează emoţiile, dar mi s-a spus că eu trebuie să le controlez, să menţin aceeaşi stare de calm indiferent cum mă simt pe dinăuntru. Aceasta a fost o adevărată luptă pentru mine", a povestit Isabella Onou.

În aprilie, Onou a trecut testul oficial pentru a-i fi confirmat statutul de gheişă. Atunci i s-a dat şi numele de profesionistă - Fukutaro - după denumirea unor dulciuri specifice zonei. „Este, de asemenea, un nume bărbătesc, dar în lumea gheişelor este considerat norocos. Iar eu mă simt extrem de norocoasă. Este ca un vis împlinit."

De la „Shogun" la sushi

Povestea japoneză a Isabellei Onou a început în primii ani de adolescenţă, odată cu lectura unor cărţi ca „Shogun", de James Clavell. Pe-atunci, în România erau ultimii ani de „domnie" a familiei Ceauşescu. Tatăl Isabellei muncea la un hotel, mama la o fabrică de textile ale cărei produse erau exportate în toată lumea, inclusiv în Japonia.

Specializată în croitorie şi fascinată de chimonouri, Isabella a avut, în 1999, prima ocazie să viziteze ţara de care s-a îndrăgostit pe loc, arată „The Japan Times". A fost atrasă, în special, de lumea gheişelor şi mai ales de dansurile lor. Apoi a fost bucuroasă să constate că stereotipurile privind apartenenţa gheişelor la industria sexului nu erau altceva decât o falsă prejudecată. Patru ani mai târziu s-a întors să lucreze în restaurantul de sushi al unei prietene. Acolo a întâlnit-o pe Kumi Miyamoto, care, vizitând restaurantul, a văzut la Onou anumite virtuţi care au recomandat-o pe româncă pentru includerea în casa de gheişe a familiei.

„Fukutaro are un rafinament pe care multe japoneze par să îl fi uitat. Mulţi oameni au apreciat că Fukutaro este mai japoneză decât multe japoneze. Este hotărâtă, exersează din greu şi este foarte stoică", a decretat Miyamoto, care a precizat că Onou este singura străină acreditată oficial de o asociaţie a gheişelor din Japonia.

Cel mai greu i-a fost româncei să treacă peste problemele avute la picioare, pe care la muncă trebuie să le ţină mereu îndoite sub ea. Durerile erau mari, motiv pentru care membrii familiei încercau s-o determine să renunţe. Mama ei aproape a convins-o. „Apoi m-a urmărit în spectacol şi nu a mai deschis niciodată discuţia. Cred că a înţeles în cele din urmă de ce am ales să îndur suferinţa şi să îmi trăiesc visul", a conchis Onou.

''Fukutaro are un rafinament pe care multe japoneze par să îl fi uitat. Este hotărâtă, exersează din greu şi este foarte stoică.''
Kumi Miyamoto mentorul Isabellei Onou

Ce sunt gheişele

Gheişa este femeia specializată în artele tradiţionale japoneze, în muzică, dans, ceremonia ceaiului sau în conversaţii sclipitoare cu bărbaţii pe care îi întreţin. Gheişele ca profesioniste au apărut la începutul secolului al VIII-lea, ele existând şi astăzi în Japonia, dar în număr mult mai mic. Pe lângă gheişele veritabile, există şi aşa-numitele „onsen geisha" care sunt de fapt prostituate, ele neavând nici pregătirea artistică şi nici nivelul de rafinament al unei gheişe adevărate. Faptul că după cel de-al Doilea Război Mondial, femeile de stradă japoneze pretindeau că sunt gheişe când îşi ofereau serviciile sexuale soldaţilor americani a dus la răspândirea opiniei total greşite că gheişele ar fi prostituate. Conform tradiţiei, gheişele îşi încep instruirea la o vârstă foarte fragedă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: