Horoscop 21-27 februarie: zodia care atinge un potenţial superior şi face noi cuceriri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Horoscopul pentru perioada 21-27 februarie, realizat de astrologul Lorina. Berbecii stau pe un butoi de pulbere în plan profesional, Balanţele aruncă banii câştigaţi pe vacanţe, iar Capricornii fac noi cuceriri.

BERBEC

În planul profesional, continuă neînţelegerile şi totul pare să stea pe un butoi cu pulbere. De aceea, e absolut necesar să  evitaţi să mai puneţi şi voi gaz pe foc. Evitaţi să parafaţi contracte sau să vă asumaţi angajamente profesionale, pentru că aţi fi dezavantajaţi, dar continuaţi să vă faceţi treaba şi să vă achitaţi de responsabilităţile care vă revin! E nevoie să vă canalizaţi constructiv energia, evitaţi cu orice preţ să o risipiţi în discuţii interminabile şi care nu rezolvă nimic. Concentraţi-vă mai degrabă pe obţinerea de informaţii referitoare la domeniul vostru de activitate. Acest lucru este valabil şi dacă aveţi un statut de subaltern, cu atenţionarea că un superior va încerca să vă exploateze munca, fără să şovăie.

În planul sănătăţii, trebuie să evitaţi excesele. Puteţi începe o dietă pentru detoxifiere.

Iubire-1

Sănătate-2

Bani-2

TAUR

Tonusul emoţional vă ajută să vedeţi partea bună a lucrurilor, ceea ce ajută la îmbunătăţirea încrederii în voi înşivă. Asta vă schimbă în bine stilul de a comunica şi, drept urmare, nu-i exclus ca alţii să vă ceară sfatul şi să vă împărtăşească secretele lor.

Vă puteţi promova ideile şi teoriile şi câştigaţi susţinători pentru obiectivele pe care vreţi să le atingeţi. Zona sentimentală este susţinută de astre, ca de altfel şi relaţia cu copiii, care vă vor aduce bucurii. Puteţi primi cadouri, puteţi simţi generozitatea celor din jur.

În schimb, relaţiile cu colegii de serviciu devin tensionate pe anumite subiecte, astfel încât ar fi bine să evitaţi discuţiile în contradictoriu. Atenţie mare la ceea ce completaţi, semnaţi şi parafaţi, ca nu cumva în câteva săptămâni să nu fiţi întorşi din drum şi obligaţi să refaceţi.

Iubire-3

Sănătate-2

Bani-3

GEMENI

Vreţi să faceţi schimbări în viaţa voastră, poate legate de locul de muncă, poate legate de stilul de viaţă, dar nu încercaţi vreo acţiune în acestă perioadă, căci mai târziu veţi fi mult mai inspiraţi, sub influenţa lui Mercur. Dacă nu vizaţi neapărat o schimbare de carieră, veţi căuta alte metode de a vă rezolva sarcinile.

Jupiter vă susţine încă o bună perioadă de câteva luni, iar aceasta înseamnă că aţi putea obţine rezultate profesionale remarcabile. Va trebui să vă feriţi însă de o eroare simplă care ar putea distruge totul, ca de pildă să vă pierdeţi sentimentul sănătos de echilibru, adică să deveniţi aroganţi sau chiar megalomani. Moderaţia este cheia şi, dacă ţineţi totul sub control, veţi avea oportunităţi majore de creştere. Feriţi-vă de procese şi dispute legale, chiar dacă asta înseamnă să faceţi paşi înapoi.

Iubire-2

Sănătate-2

Bani-2

RAC

Soarele vă transmite energia sa, susţinându-vă vitalitatea, iar asta vă face să vă simţiţi plini de încredere, ceea ce vă permite să luaţi decizii corecte într-un mod intuitiv. Iar dacă vă bazaţi pe fler, tranzacţiile şi toate cele referitoare la înscrisuri vor avea un curs favorabil. Din weekend încolo, veţi fi încurajaţi să vă gândiţi dacă totul este pe drumul cel bun la locul de muncă sau dacă trebuie să aduceţi unele îmbunătăţiri. Veţi avea nevoi de mult curaj pentru a aduce la cunoştinţă astfel de probleme şefilor voştri. Dar dacă reuşiţi să îi convingeţi, s-ar putea chiar să obţineţi o recunoaştere publică şi o recompensă specială.

Unii dintre voi veţi avea nemulţumiri şi în relaţiile de cuplu, dar ele vor fi doar probleme minore pe care le veţi putea rezolva cu uşurinţă dacă le discutaţi prieteneşte cu partenerii.

Iubire-3

Sănătate-2

Bani-3

LEU

A venit vremea să vă ocupaţi de problemele de serviciu la care până acum nu aţi găsit rezolvare, fiindcă de acum încolo lucrurile vor decurge mai simplu şi veţi găsi soluţii acolo unde nu vă aşteptaţi. Nu ar trebui să lăsaţi obstacolele cu care v-aţi confruntat în trecut să vă ocupe fără rost timpul, să vă distragă de la noile oportunităţi. Ar trebui să decideţi imediat ce este urgent şi ce poate fi amânat. Dacă doriţi să faceţi o carieră, nu rataţi nicio ocazie, nici măcar oportunităţile minore. E o săptămână activă, în care, urmărindu-vă planurile, nici nu veţi băga în seamă oboseala şi uzura. Dacă vă urmaţi cu încredere visul, la final veţi obţine chiar mai mult decât aţi sperat. Un dar neaşteptat, un cadou vă poate aduce zâmbetul pe buze: chiar dacă e ceva neînsemnat, acesta va avea o valoare sentimentală mare.

Iubire-2

Sănătate-2

Bani-3

FECIOARA

Soarele traversează zodia Peştilor, dar continuă să influenţeze pozitiv zona afectivă, creativă a acelora născuţi în primul decan. Astfel, perioada are semne favorabile şi este presărată cu oportunităţi, de pildă ar putea să apară în viaţa voastră cineva care vă poate oferi un ajutor. De cele mai multe ori, veţi putea lua deciziile corecte graţie intuiţiei. Ar trebui să vă bucuraţi de micile succese: nu tindeţi deocamdată la mai mult, ci încercaţi să vă simţiţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi!

În carieră, aveţi şansa de a reînnoi colaborări şi asocieri, iar rezultatele acestor parteneriate nu vor întârzia să apară. Chiar dacă din weekend încolo o să fie nevoie să depuneţi mai mult efort, rezultatele tot vor fi satisfăcătoare. Cu multă implicare din partea voastră, o să reuşiţi să depăşiţi orice obstacol s-ar putea ivi.

Iubire-3

Sănătate-3

Bani-2

BALANŢĂ

Cei harnici şi punctuali vor fi remarcaţi de şefii lor. Nu lăsaţi însă serviciul să afecteze viaţa de cuplu, cu toate că Venus vă ajută câteva zile să rezolvaţi orice divergenţe ar putea apărea în relaţii, dacă nu veţi fi exageraţi în reacţii. De asemenea, nici relaţia cu unul din părinţi nu este strălucită pentru că vă deranjează conservatorismul său. S-ar putea să aveţi de-a face cu persoane agresive: nu le permiteţi să vă intimideze ori să vă controleze! Cereţi timp de gândire dacă aveţi nevoie! Nu mai fiţi atât de critici cu voi şi nici cu alţii, altfel nu veţi fi capabili să vă depăşiţi condiţia. Faceţi voi întâi cât de mult puteţi, înainte de a-i lăsa pe alţii să vă ajute.

În planul financiar, munciţi mult pentru bani, iar când îi aveţi, îi risipiţi cu prietenii şi prin vacanţe. Aşadar, e puţin probabil să economisiţi ceva.

Iubire-2

Sănătate-2

Bani-3

SCORPION

E o perioada bună pentru a încheia lucrările care s-au apropiat de final, chiar dacă sunt mai multe în acest stadiu. În această situaţie, căutaţi să nu rezolvaţi simultan toate cazurile, căci altfel nici unul nu se va finaliza cu succes. Stabiliţi-vă o listă de priorităţi şi finalizaţi-le prin acţiuni coordonate. O să vedeţi cât de simplu se rezolvă ceea ce credeaţi că reprezintă mari probleme, dar erau de fapt chestiuni minore. După asta, puteţi iniţia noi acţiuni, după dorinţele inimii voastre. Încercaţi să deveniţi persoana care sunteţi cu adevărat! Acest lucru necesită recâştigarea individualităţii pe care aţi pierdut-o recent, dedicându-vă altora.  

Partenerul ar putea avea probleme şi dezamăgiri pentru că poate a sperat prea mult în noroc. Relaţia cu prietenii e frumoasă, deşi puteţi afla veşti rele despre unii din ei.  

Iubire-1

Sănătate-3

Bani-2

SĂGETĂTOR

Întâmpinaţi piedici în viaţa sentimentală, dar trebuie să reacţionaţi cu calm şi înţelepciune. Când vine vorba de dragoste, artă şi estetică, va trebui să mai aşteptaţi perioada propice. Încă nu se îndreaptă lucrurile în direcţia dorită.

În planul profesional, dacă ceva nu a mers bine, ar fi cel mai bun moment pentru a vorbi despre asta, chiar dacă prima reacţie a persoanelor implicate va fi de negare. Trebuie să profitaţi de aşezarea astrală, ţinând cont de Mercur retrograd, pentru a repara lucrurile. Pentru a nu amplifica disensiunile de acasă, ori la întâlnirile cu părinţii, va trebui să vă monitorizaţi atitudinea, astfel încât să nu alunecaţi spre agresivitate. Evitaţi să ripostaţi la provocările celorlalţi.

Relaţiile sociale vor fi în general  bune, veţi cunoaşte persoane care au o anumită influenţă şi care vă pot ajuta.

Iubire-1

Sănătate-2

Bani-2

CAPRICORN

Cu intrarea lui Marte în semnul vostru, 4 planete vă influenţează şi vă energizează la maxim. Pregătiţi-vă aşadar mentalul, căci el va atinge un potenţial superior, dar în acelaşi timp, eliberaţi şi zona inimii, pentru a face loc energiei venusiene care o să vă canalizeze exact spre lucrurile care vă oferă cea mai mare plăcere. Asta însă după ce veţi regla tensiunile din casă. Veţi avea o perioadă de comunicare activă şi dinamică, nu fără gafe verbale bineînţeles,  pentru că pripeala şi graba vă vor caracteriza următoarea perioadă.

Creativitatea se va ridica şi ea la cote înalte, vă veţi relaxa şi vă veţi bucura de noile cunoştinţe. Ceilalţi vă vor percepe ca fiind atrăgători şi simpatici, aşa că, să nu vă mire dacă veţi face noi cuceriri. Alegeţi-vă cu atenţie ţinutele, schimbaţi-vă look-ul sau măcar completaţi-vă garderoba!

Iubire-3

Sănătate-2

Bani-2

VĂRSĂTOR

Nu scăpaţi de influenţele lui Mercur retrograd, aşa încât fiţi pregătiţi să reparaţi neînţelegeri şi erori de comunicare, dar şi să vă revizuiţi modul de gândire, mai ales legat de bani. În rest, uneori oamenii pur şi simplu nu vor împărtăşi opiniile voastre. Însă chiar dacă ale lor sunt complet incorecte sau doar le simţiţi aşa, va trebui să învăţaţi să le acceptaţi ca atare. În schimb, vă puteţi baza pe energia marţiană ca să finalizaţi de acasă unele treburi legate de profesie. Sunteţi eficient: puneţi la punct chestiuni legate de acte prin drumuri scurte, rezolvaţi probleme printr-un simplu telefon sau email. Elevii n-or să fie avantajaţi, mai ales dacă fac lucrurile în grabă sau mizează pe noroc. Dacă plecaţi la drum, verificaţi starea tehnică a maşinii, valabilitatea actelor şi nu depăşiţi viteza pentru că riscaţi amendă.

Iubire-1

Sănătate-2

Bani-3

PEŞTI

Financiar, săptămâna acesta trebuie să vă străduiţi să economisiţi bani, şi nu să-i cheltuiţi pe lucruri neînsemnate. Nu de alta dar, eventualele dificultăţi din sfera financiară, pot afecta negativ atât starea de spirit, cât şi sănătatea. Profesional, dacă ocupaţi o poziţie de conducere sau chiar vă administraţi propria afacere, vă sugerez să achitaţi restanţele şi apoi să contractaţi un împrumut pentru investiţia pe termen lung pe care doriţi să o faceţi. Veţi avea nevoie nu numai de o abordare rezonabilă, ci şi de un calcul atent. Numai aşa dificultăţile vor fi lăsate în urmă. În orice caz, în această perioadă va trebui să vă concentraţi mult mai mult decât de obicei şi totul vă poate părea foarte obositor. De asemenea, veţi avea tendinţa de a fi confuzi şi de a vă lăsa uşor distraşi. Mai bine v-aţi relaxa cu prietenii.

Iubire-1

Sănătate-1

Bani-2

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite