Nici măcar o zi? Fără nicio obligaţie. Găsim un loc unde să dormi, unde să mănânci, ai să te simţi bine... (Nu!) Eşti supărat? Te-a jignit cineva? Au trecut atâţia ani, nu trebuie să ţii la supărare... (Nu pot.) Vrei să-ţi lansăm o invitaţie oficială? Putem să facem şi asta, găsim o soluţie. Vrei aşa?... (Nu pot.) Păcat. Am putea să ieşim pe undeva prin oraş, este la fel cum îl ştii, nu s-au construit prea multe, dar e liniştit, o să-ţi placă, mergem pe faleză, vezi şi Dunărea... (E ceaţă.) Bem un vin, mâncăm un peşte şi ne povesteşti cum îţi merge, cu ce te mai lauzi, de ce eşti aşa de refractar? Eşti bolnav?... (Nu.) Ei vezi, cu atât mai mult, când vom fi bătrâni şi loviţi de boli n-o să mai putem. Vrei?... (Nu vreau.) Nu ţi-e dor de noi? Să ne amintim şi să râdem... (Nu am chef.) Bine, nu râdem, dar la un pahar de vorbă putem să ne amintim. Atât ne-au mai rămas, amintirile. Nu vrei?... (Nu.) Înseamnă că te-ai schimbat, că te-ai înstrăinat, că ţi-ai rupt rădăcinile şi omul care trăieşte fără amintiri, fără gândul la locul în care s-a născut şi a crescut este pierdut. Eşti pierdut... (Nu sunt.) Orice om are rădăcini... (Şabloane!) Omul fără prieteni şi fără dorul de casă... (Vrăjeli!) Ce vrei să ne dovedeşti? Că ne eşti superior nouă, cei rămaşi aici? Că te-ai ajuns? Că tu eşti sus şi noi suntem jos? Că eşti bogat, realizat, împlinit şi noi suntem nişte ruine? Că tu ţi-ai atins ţelul şi noi trăim fără nicio speranţă? Asta vrei să ne arăţi cu aroganţa ta?... (Nu.) Dar de ce nu te „trage aţa”? Chiar n-ai nicio fostă drăguţă pe care s-o vezi, măcar aşa, de curiozitate, poate reîncălziţi ciorba... (Nu am foc.) Tu crezi că aici e răul tău cel mare? Pentru că ai suferit. A fost ca un lagăr pentru tine, nu-i aşa? De ce nu răspunzi? Noi îţi suntem prieteni, dar ne consideri duşmani. Şi orice om din locul ăsta ţi se pare un criminal, care ţi-a ucis clipele vieţii. Locul ăsta e un pustiu pe care-l urăşti. Pustiul vieţii. Dar vrem să-ţi amintim cât de mult te-ai hrănit din viaţa altora care au rămas şi au murit în acest pustiu. Auzi? Ai profitat şi te-ai îmbogăţit din moartea lor! Ai intrat cu bocancii în vieţile noastre. Şi nu ţi-a păsat cât de mult ne-ai făcut să suferim. Ai scris o mulţime de minciuni despre noi. Nimeni nu te-a tras la răspundere, nimeni nu ţi-a reproşat, nimeni nu ţi-a cerut o dezminţire. D-aia nu mai vrei să ştii de acest loc! Pentru că nu-ţi mai foloseşte la nimic. L-ai şters cu radiera ca pe o figură geometrică desenată greşit, nu-i aşa? Ne-ai şters pe toţi! Rămâi acolo unde vrei să fii. Nu te va chema nimeni. Nici cei vii şi nici morţii tăi. Dar să ştii că, dacă te răzgândeşti, vei fi binevenit, nimeni nu te urăşte şi nu-ţi poartă pică. Tu ascunzi o durere. Ce zici, te mai gândeşti la durerea ta?... (Da.)

Ai intrat cu bocancii în vieţile noastre. Şi nu ţi-a păsat cât de mult ne-ai făcut să suferim.