Bujori: cum să ai grijă de ei în grădină sau în vază şi 5 lucruri pe care (probabil) nu le ştiai despre ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bujori

Sigur, zambilele sunt primele care parfumează anul, urmate de frezii şi apoi de liliac, însă aroma primăverii culminează cu o dulceaţă ameţitoare emanată de bujori, primii vestitori ai verii. Dacă şi tu îi iubeşti, uite tot ce trebuie să ştii despre ei.

Cum mai e luna în care bobocii de bujori se desfac în sfârşit şi umplu grădinile cu parfumul lor dulce, inconfundabil, tot în această lună se sărbătoreşte şi ziua bujorului românesc. Anual, din 2015 şi până în prezent, la 15 mai celebrăm frumuseţea acestei flori şi ne umplem casele cu buchete bogate, colorate şi frumos mirositoare. Sau lăsăm bujorii la locul lor, în grădină, să ne bucure mai mult timp. Şi facem tot posibilul să-i îngrijim cum ştim mai bine, indiferent dacă i-am tăiat sau nu. Adică aşa cum îţi povestim mai jos.

Trucuri să menţii bujorii din vază parfumaţi şi proaspeţi cât mai mult timp

Dacă te-ai entuziasmat de ziua bujorului şi ai ajuns acasă cu un buchet de boboci, pune-i într-o vază cu apă într-un loc din casă unde bate soarele. Lasă-i acolo până când se deschid bobocii, după care îi poţi muta oriunde vrei. Bineînţeles, nu uita să le tai codiţele oblic, pentru ca suprafaţa prin care se va face absorbţia apei să nu fie toată lipită de fundul vazei şi florile să moară „inexplicabil”.

Continuarea articolului, aici.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite