8 moduri simple prin care creşti cantitatea de serotonină din creier şi devii instant mai fericit

8 moduri simple prin care creşti cantitatea de serotonină din creier şi devii instant mai fericit

Razele soarelui ne fac mai fericiţi

Nivelul serotoninei, substanţa responsabilă de starea de fericire, poate fi crescut prin adoptarea câtorva obiceiuri simple. Vestea bună este că unul dintrea acestea este consumul moderat de ciocolată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Serotonina este neurotransmiţătorul, mesagerul creierului, pe care majoritatea oamenilor de ştiinţă îi atribuie sentimentelor de fericire, scrie goodhousekeeping.com. Creşterea nivelului de fercire este extrem de simplă, constând în adoptarea câtorva obiceiuri simple, printre care şi consumul de ciocolată:

Răsfăţaţi-vă cu un cub de ciocolată

Când sunteţi într-una din acele zile mai puţin bune, nu este deloc rău să o îndulciţi cu puţină ciocolată. Această indulgenţă nu numai că are un gust bun, dar poate chiar să îmbunătăţească starea de spirit prin creşterea nivelului de serotonină.

Meditaţie

Meditaţia prin recunoaşterea gândurilor şi acceptarea acestora fără judecată poate îmbunătăţi sănătatea fizică şi emoţională prin reducerea anxietăţii, a durerii cronice şi a hipertensiunii arteriale. De asemenea, poate creşte concentraţia de materie cenuşie în creier, responsabilă de reglarea emoţiilor.

Faceţi mişcare

Indiferent care este activitatea preferată, mişcarea amplifică nivelul serotoninei prin creşterea ritmului cardiac. Exerciţiile fizice stimuleaza o serie de substanţe importante, inclusiv serotonina, spune dr. Joseph Mercola, autor al cărţii „Vindecare fără efort“. Specialistul recomandă exerciţii de intensitate ridicată.

Bucuraţi-vă de soare

Nu întâmplător o zi însorită poate îmbunătăţi starea de spirit. Hormonii responsabili pentru fericire cresc în timpul expunerii la soare, potrivit unui studiu realizat de către Massachusetts General Hospital şi Harvard Medical School în 2014.

Omega 3

Data viitoare când simţiţi nevoia să vă creşteţi nivelul de fericire, asiguraţi-vă că cina dumneavoastră conţine acizi graşi Omega 3. Deficienţa acestui compus a fost legată de modificari ale nivelurilor de serotonină si dopamină, explica dr. Mercola. Studiile arată că există o asociere puternică între nivelul scăzut de Omega 3 şi depresie.

Bucuraţi-vă de beneficiile iaurtului

Sentimentul de fericire nu se produce neapărat în minte. Dr. Mercola spune că începe în intestin. „Cea mai mare concentraţie de serotonină se găseşte în intestine, nu în creier“, afirmă el. Problemele digestive şi bacteriile din tractul gastrointestinal pot afecta în mod direct starea de spirit.

Luaţi în considerare suplimentele

Dacă nu sunteţi un fan al alimentelor fermentate, Dr. Mercola spune că un supliment probiotic de înaltă calitate vă poate ajuta, având în vedere efectul lor benefic asupra sănătăţii psihice.

Îmbrăţişaţi-i pe cei dragi

„Dragostea creşte serotonina“, spune psihoterapeutul Jenn Mann. „De asemenea, declanşează eliberarea de oxitocină, aceste minunate substanţe chimice din creier care ne cresc buna dispoziţie“. Puteţi experimenta această euforie printr-o simplă îmbrăţişare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: