INTERVIU VIDEO Andreea Marin: „Am crescut-o pe Violeta fără să ştie că mama ei este celebră“

INTERVIU VIDEO Andreea Marin: „Am crescut-o pe Violeta fără să ştie că mama ei este celebră“

Andreea Marin FOTO Eduard Enea/Adevărul

Prezentatoarea TV Andreea Marin, în vârstă de 44 de ani, a vorbit despre educaţia pe care i-o oferă fiicei ei în vârstă de 11 ani, dar şi despre provocările prin care a trecut de când a devenit mamă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fundaţia Andreei Marin, Preţuieşte Viaţa, alături de centrul Kleine Schule organizează pentru prima oară ȋn România festivalul internaţional Worldwide Children Festival, o competiţie de anvergură în Muzică, Arte, Ştiinţe şi Teatru dedicată copiilor cu vârste între 6 şi 19 ani.  
 
În acest context, Andreea Marin a mărturisit că fiica ei, Violeta, pe care o are din mariajul de şapte ani cu actorul şi cântăreţul Ştefan Bănică jr., este foarte bună la învăţătură. „Violeta este bună la şcoală prin forţele ei, şcoala astăzi este diferită de ceea ce făceam noi. Îmi este aproape imposibil să o ajut la lecţii, realmente nu mă pricep. Eu ştiu să rezolv problema prin metoda pe care am învăţat-o eu, dar nu e metoda pe care o acceptă profesorii astăzi“, a povestit vedeta. Pe lângă şcoală, Violeta este pasionată de sport şi pian. „Ea face fotbal feminin. O încurajez. Îi place şi pianul. Pe plan artistic moşteneşte câte ceva şi de la mine, şi de la tatăl ei. E firesc să fie aşa“, a declarat Andreea Marin. 
 
„Adevărul“: Există o linie fină între libertatea copilului şi tendinţa părintelui de a-l împinge de la spate. Ai tendinţa de a face alegeri în locul Violetei?
Andreea Marin: Libertatea trebuie ghidată într-un mod foarte fin de către părinte şi de către educatori. Copilul trebuie să aibă acel sentiment că este liber să-şi aleagă viitorul, dar în acelaşi timp să-i fie scoase la lumină posibilităţile benefice, pentru ca el să aleagă dintr-o plajă care să-l ajute să-şi atingă potenţialul. Suntem părinţi şi avem responsabilitatea de a-i urmări dacă se simt bine în punctul în care i-am ghidat să ajungă. Atunci trebuie să avem mintea deschisă pentru ca ei să vadă că ne interesează propria lor personalitate, nu să-i transformăm într-un alter ego al nostru. Eu asta îi spun copilului meu, nu vreau să fie perfectă, vreau să se simtă bine şi să iubească ceea ce face. Să fie fericită, pur şi simplu. Fiind învăţată cu mine, o persoană mai dură cu propria persoană şi perfecţionistă, Violeta vede lucrurile astea şi le captează. Deşi îmi seamănă foarte mult, eu îi spun că nu trebuie să fie ca mine şi că nu trebuie să se necăjească peste măsură, aşa cum o fac eu atunci când nu îmi iese ceva. 
 
Crezi că se poate simţi Violeta într-un con de umbră, fiindu-i afectată dezvoltarea din cauza celebrităţii  părinţilor?
Dacă nu aş fi avut grijă de acest aspect, probabil că da. Eu am crescut-o pe Violeta fără ca ea să ştie că mama este cunoscută şi că televiziunea este munca mea, ştia doar de fundaţie. Abia acum află de la colegi care e treaba cu mama. Într-o zi a venit de la şcoală şi mi-a zis: „Mama, păi tu eşti vedetă“. Asta aflase ea de la colegi în ziua aceea. Eu i-am răspuns că sunt exagerări, mama este doar mama, indiferent de serviciu. 
 
Ai auzit-o vreodată pe Violeta cântând, încercând să vadă dacă moşteneşte talentul tatălui?
Este o fire independentă, îşi doreşte să pună tuşa personală pe ceea ce face, nu să copieze. Nu vrem să o direcţionăm să facă alegerile noastre, să nu se simtă presată de faptul că părinţii ei sunt persoane publice şi că trebuie să menţină acest standard. La mine a fost o întâmplare, conform studiilor aş fi fost informatician.
 
Pentru Violeta ai ales sistemul de învăţământ public sau privat?
Am ales sistemul privat, a fost o întâmplare că am ajuns în acea şcoală cu o campanie UNICEF. Am fost impresionată când am văzut cât de dezinvolţi sunt copiii de acolo, ce engleză vorbesc şi ce întrebări pun. Şi astfel, dintr-o întâmpare, copilul meu a ajuns să înveţe în acea şcoală. 
 
Dacă nu ar fi fost această întâmplare te-ai fi gândit la alegerea sistemului de stat?
Cu siguranţă. Eu am învăţat în sistem de stat, am avut dascăli extraordinari. Nu cred că există neapărat dascăli mai buni în sistemul privat, dar să fim sinceri, există o investiţie mai mare în training-urile profesorilor din şcolile private, sistemul este din temelii organizat altfel. 
 
   
Cât de important este pentru dezvoltarea copilului ca părintele să-i transmită că are încredere în el? 
Eu sunt un părinte deschis la minte, acest lucru vine din faptul că accept că nu le ştiu pe toate. E primul şi singurul meu copil, n-am de unde să le ştiu pe toate până nu mă lovesc de ele. Învăţ odată cu copilul meu, o ascult, o înebunesc cu întrebările mele pentru că sunt foarte curioasă. Din asta se naşte dialogul, nu aplic genul acela de educaţie în care părintele îi spune copilului „Faci pentru că aşa spun eu!“. Admit faptul că nu le ştiu pe toate şi încercăm să găsim soluţii. Uneori ne ciocnim în idei diferite, dar din toată treaba asta ajungem la o soluţie. Învăţăm, nu avem ce face...
 
Care sunt fricile care te-au încercat în rolul de părinte?
Că nu o să fiu un părinte bun, că nu o să le ştiu pe toate sau că nu o să am răspunsuri la toate întrebările. Că nu o să am timp, deşi mi-am impus să ţin balanţa în echilibru. Poate că azi se întâmplă ceva şi am mai puţin timp, dar mâine nu o să las lucrurile aşa.  
 
Care este prima provocare ce îţi vine în minte legat de educaţia Violetei?
Provocarea momentului este să încep să-i vorbesc fetiţei mele care se apropie de vârstă adolescenţei, o perioadă critică, despre lucrurile care ţin de transformările ei ca domnişoară. Apar modificări fizice, hormonale, o să apară atracţia faţă de sexul opus. Va trebui să găsim o balanţă corectă pentru că eu vreau să-i vorbesc deschis despre lucrurile acestea. Nu mă tem de această discuţie, dar întreb specialiştii cum aş putea să abordez subiectul pentru a-i da curajul să se deschidă în faţa mea. De fapt, de aici apar multe dintre problemele cu copiii noştri. Nu reuşim să-i facem să se deschidă. Degeaba le spunem că-i ascultăm dacă până atunci am fost autoritari, undeva pe drum i-am pierdut şi nu o vor mai face.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: