Am cântat „Mulţi ani trăiască", sub privirile albastre ale băieţelului, care simţea că se petrece ceva neobişnuit, dar foarte plăcut.
 
- Simte ORICE, se bucură, se întristează. Azi-noapte eram atât de obosită, încât atunci când s-a trezit i-am schimbat scutecele ca o profesionistă, nu ca o mamă, şi el a simţit şi a început să plângă încetişor... nu pot să-mi iert că l-am înfăşat fără dragoste şi i-am produs o asemenea decepţie. Era atât de trist…
 
-L-ai jignit, a mai spus tatăl…
 
-Da, l-am jignit, a răspuns mama...
 
Mă uitam la amândoi, aveau ochii în lacrimi... 
Mă întrebam câţi părinţi sunt atât de emoţionaţi când vorbesc despre simţămintele unui copil de trei luni, câţi părinţi încearcă să pătrundă în universul închis, dar fascinant al unui bebeluş şi, mai ales, câţi dintre ei analizează cu atâta gravitate, reacţiile lui.
În timp ce copii ca Ivan respiră şi cresc într-un climat de linişte şi dragoste, aud în jurul lor sunetele divine ale muzicii lui Beethoven şi Mozart, li se arată cărţi cu poze şi li se spun poveşti pe care ei încă nu le inţeleg, dar care îi emoţionează, există copii pe care părinţii îi schilodesc şi le strivesc sufletele.
 
Două cărticele cu poveşti, dragoste şi puţină muzică nu costă o avere!
 
Gândul mă poartă la femeia care şi-a vândut fetiţa de şapte ani, timp de treizeci şi şase de luni, şi a dus-o de mână să se prostitueze pentru câteva  milioane lei... Nu -mi pot imagina scena fără să simt o durere atroce în stomac, în inimă şi în cap...
Aş vrea să ştiu cum o cheamă pe femeia asta, cum arată, cum vorbeşte, cum priveşte, ce sunet are vocea ei, ce culoare au ochii ei... ce gândeşte, ce aşteaptă... Aş vrea să fiu de faţă când i se va face testul de inteligenţă şi cel emoţional, aş vrea să o întreb dacă ştie ce semnificaţie au cuvintele „insultă”, „jignire”, „fiică”, „mamă”. 
Aş vrea să ştiu ce a simţit în toţi aceşti ani când îşi ducea copila de mână... ştiind ce urmează să i se intâmple.. cum o îndemna şi o învăţa ce să facă, de faţă cu violatorul, aş vrea să ştiu dacă mai dormea  nopţile... şi dacă nu cumva are două coarne ascunse sub părul murdar şi două copite în pantofii cu toc....! Poate ar trebui să încercăm o exorcizare..
 
-Nouă ani şi patru luni? Ar trebui condamnată la moarte, au spus câţiva părinţi îngroziţi. 

-Moartea ar fi o şansă... ar trebui condamnată pe viaţă şi adusă într-o cuşcă de fier în fiecare an, în piaţa publică... 
 
Oamenii îşi folosesc imaginaţia cu o furie oarbă... şi nici o pedeapsă nu li se pare prea mare! Să nu uităm că există o fetiţă de 11 ani care probabil se zbate să înţeleagă, să uite şi să zâmbească din nou. 
 
Sunt sigură că foarte mulţi oameni încearcă să o ajute... mi-aş dori să fiu si eu unul dintre ei.
În luna martie, când se serbează ziua mămicilor, îmi amintesc de mama şi de bunica mea, doua femei minunate care mi-au făcut copilăria frumoasă! 
La mulţi ani, MAMELOR ADEVĂRATE!