Andreea Bădală, designer vestimentar: „Madonna însăşi a ţinut să poarte Murmur“ INTERVIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Bădală este fondatoarea unui business de succes, care a ajuns peste hotare. Fotografii: Arhiva personală Andreea Bădală
Andreea Bădală este fondatoarea unui business de succes, care a ajuns peste hotare. Fotografii: Arhiva personală Andreea Bădală

Andreea Bădală, fondatoarea brandului Murmur, povesteşte despre cum a început să colaboreze cu Madonna şi ce a însemnat munca alături de echipa artistei pentru a crea ţinute perfecte pentru fiecare ocazie în care aceasta şi-a dorit să poarte hainele semnate de designerul român.

În 2011, pe piaţa modei apărea Murmur, un brand românesc al cărui scop era să le facă pe femei să-şi exprime senzualitatea fără nicio reţinere şi care a căpătat rapid amploare şi peste hotare. Inspirate din piesele de lenjerie intimă retro, ţinutele Murmur afişeazălinii simple, spărgând banalul prin alăturarea unor elemente la locul potrivit: o bandă de portjartier, cleme metalice sau poate o zonă cu material transparent. Brandul a fost creat de Andreea Bădală, un designer vestimentar care a avut şansa de a lucra pentru celebrul Alexander McQueen şi ale cărei creaţii au aţâţat şi inimile vedetelor de talie internaţională. Madonna, Beyoncé, Lady Gaga şi Britney Spears sunt doar câteva dintre numele mari care au purtat Murmur, o afacere începută de Andreea ca un răspuns estetic la întrebările pe care şi le-a pus mereu despre „femeia cu F mare“: cine e ea, cum reacţionează şi cum e privită.


Andreea Bădală_foto_arhiva personală

Foto: Andreea, la modă încă din copilărie 

„Weekend Adevărul“: Hainele Murmur degajă erotism şi încredere de sine. Cum ai ajuns să creezi brandul în jurul acestor atitudini?

Andreea Bădală: Încă din copilărie am fost fascinată de zona senzualităţii şi cred că m-au ajutat şi anumite experienţe din acea perioadă. Îmi amintesc, de exemplu, cum, înainte de şcoală, stăteam fascinată şi mă uitam la probele pe care le făcea bunica femeilor din oraş, care păreau un fel de actriţe de Hollywood decăzute. Am această imagine cu mine într-un colţ de cameră, privind aceste femei trecute de prima tinereţe îmbrăcând şi dezbrăcând haine. Cred că de atunci am avut o fascinaţie pentru acest ritual. Nu ştiam eu ce înseamnă budoir pe vremea aia, dar simţeam. Şi ele, fiind demodate, într-un oraş mic de provicine, îţi dai seama că preluau elemente din tinereţea lor. Erau fashionable (n.r. –
la modă) fără să ştie. Erau retro. Aveau lenjeria anilor ’50.

Aveai această afinitate de a crea lucruri încă din copilărie?

Da. Ţin minte că inventam haine, bijuterii şi chiar parfumuri. Prin joc, cream de toate. Parfumurile aveau şi ele un moment în care chiar miroseau bine (râde), dar, fireşte, după două-trei zile se stricau.

La un moment dat, te-ai mutat cu părinţii în Siria. Când s-a întâmplat asta şi în ce fel te-a influenţat să descoperi o nouă cultură?

Da, am stat în Siria, în Alep, de la 8 ani şi jumătate până la 12 ani. Faptul că m-am mutat într-o ţară musulmană a avut un impact puternic, a fost un moment important de interiorizare. Încercam să înţeleg ce înseamnă transformarea mea dintr-o fetiţă într-o femeie şi cum ar trebui să fie o femeie într-un context în care tot ce văzusem eu anterior devenise interzis. De la prietenele bunicii ajunsesem undeva unde femeile erau cu totul acoperite în burqa. Aveam fantezia mea despre femeia cu F mare, ca un personaj din care fac parte şi eu, şi prietenele mele, şi alte persoane pe care nu le cunosc. Mi-am imaginat această fantezie de mică şi am tot construit pe ea. Am făcut-o prin Murmur, aşa am reuşit s-o şi plămădesc.

„Am greşit o grămadă şi sunt foarte mândră de asta“

Părinţii tăi ce au zis când le-ai spus că vrei să fii designer vestimentar? Îşi făceau griji că poate nu te vei descurca financiar cu o asemenea meserie în România?

Părinţii mei sunt foarte open-minded (n.r. – deschişi la minte), deşi provenim din medii modeste. Dar ei sunt genul de oameni care au învăţat nu doar de la părinţii lor, ci şi de la copiii lor. Asta m-a bucurat foarte mult. M-au înţeles, nu a trebuit să mă justific tot timpul. Mai mult, ca să mă provoace să gândesc pe termen lung, uneori îmi puneau şi întrebări. Ţin minte când tata m-a întrebat: „OK, e frumos ce vrei să faci, dar crezi că o să şi poţi trăi din asta?“. Dar m-au susţinut mereu. Chiar şi cu posibilităţi limitate, m-au ajutat să-mi îndeplinesc dorinţele.

Andreea Bădală_Foto_Arhiva Personală

La facultate, ai fost la London College of Fashion. Cum te-ai simţit păşind într-un cadru în care moda avea prioritate şi, mai ales, resurse?

În primul rând, a fost foarte folositoare. Orice om, la orice vârstă, e bine să aleagă şi un context în care să nu mai fie confortabil, pentru că asta te duce spre inerţie, iar inerţia te împiedică să te dezvolţi. În România, noi avem o psihologie de cocon. De pildă, dacă eşti din acelaşi oraş cu părinţii – în Bucureşti sunt şi părinţii mei – eşti foarte protejat. Chiar dacă nu vorbeşti zilnic cu ei, simţi totuşi că eşti protejat şi atunci nu mai rişti atât de mult. Când ieşi din zona de confort, începi să rişti. Asta am învăţat cel mai valoros în Londra: să am curaj şi să nu-mi fie frică de eşec. Am greşit o grămadă şi sunt foarte mândră de asta (râde). Nu aveam cum să învăţ alt-fel. Da, acolo am învăţat la un nivel înalt, am fost într-un context competitiv şi am avut şi resurse. Plus că am fost primită foarte frumos, nu eram obişnuită cu asta. Orice ceream, primeam. Spuneam: „Pentru proiectul meu, vreau un studio, vreau să fac şi imprimerie şi vreau să lucrez şi cu un fotograf“. Şi toată lumea mă primea cu braţele deschise. Am învăţat ce înseamnă să ai acces la resurse şi informaţii.

Era ceva preţios să primeşti responsabilităţi de la Alexander McQueen. Adică omul a fost, clar, un geniu şi orice confirmare din partea unui om de calibrul ăsta, un om care e deja legendar, îţi dă încă un imbold să faci ceva meaningful.

O lecţie despre perseverenţă

Te-ai şi angajat în perioada studiilor.

Am început să lucrez la nici o lună după ce m-am mutat, când încă nici nu aveam chirie stabilă, pentru că mi-am dat seama că e o experienţă completă atunci când şi studiezi, şi lucrezi în domeniu. Ce mi s-a părut foarte important în acel context a fost să ştiu cum să mă plasez faţă de restul echipei, să ştiu să iau iniţiativă, să mă fac utilă. Eu am fost genul de copil care îşi făcea treaba şi nu arăta ce făcea, nu prea lucram pe social skills (n.r. – abilităţi sociale), dar am învăţat că balansul e cel mai bun: să-ţi faci treaba, să faci în aşa fel să lucrezi cât mai multe, dar să ai grijă să se şi vadă, că uneori, dacă nu ai partea asta de self PR (n.r. – promovare proprie), alţii nu pot observa că tu chiar ai făcut ceva semnificativ. Şi m-a mai învăţat experienţa din Londra să bat la uşă până mi se răspunde. Nu m-a invitat nimeni niciunde, am sunat până mi s-a răspuns. Asta e ceva ce generaţia mai tânără învaţă acum foarte uşor.

Ai făcut şi un stagiu la Alexander McQueen, unde l-ai şi cunsocut pe marele designer. Cum a fost experienţa?

Am lucrat pentru ultima colecţie şi da, aveam interacţiune pentru că am prins o perioadă în care el a fost foarte implicat cu toată echipa, nu doar cu vârfurile ei. Am interacţionat în sensul că ne-a făcut corectură şi ne-a coordonat personal din când în când, ceea ce a fost foarte preţios. La acel stagiu am învăţat cel mai mult. M-au impresionat că mi-au oferit foarte multă încredere, mi-au dat foarte mult credit. Am avut şi situaţii în care McQueen mi-a spus mie şi altor doi oameni: „Vreau piesa asta!“, poate cu jumătate de oră înainte de show. Evident că era ceva preţios să primeşti o asemenea responsabilitate. Adică omul a fost, clar, un geniu şi orice confirmare din partea unui om de calibrul ăsta, un om care e deja legendar, îţi dă încă un imbold să faci ceva meaningful (n.r. – semnificativ). Momentele astea mi-au rămas cel mai viu în minte.

 

Cum a ajuns Beyoncé prima clientă internaţională la Murmur

Beyonce în Murmur_foto_arhiva Andreea Bădală

În 2011, când ai lansat Murmur, activitatea ta nu se desfăşura doar în domeniul modei, ci şi în mediul de afaceri. Cum au fost începuturile, ai fost anxioasă?

Nu, n-am avut nicio anxietate. Eram încrezătoare, tot timpul sunt – chiar dacă mai am momente în care mă demoralizez, mă scutur rapid. Când am început Murmur, eram plină de energie, de creativitate şi eram la începutul înţelegerii felului în care se construieşte o colecţie. Eu îmi umplusem tolba de cunoştinţe timp de doi ani, planificasem şi aveam o idee despre ce brand voiam să fac. Am lucrat puţin şi în buying (n.r. – vânzări) cât am fost studentă, atunci am vizitat şi alte branduri, m-am plimbat mult când am avut ocazia. Voiam să văd cum e de cealaltă parte a baricadei. Când am început brandul, am ştiut de ce am nevoie din punct de vedere creativ şi ştiam că trebuie să dedic primul an construirii identităţii: prima colecţie, numele, logoul, ce vrea să fie lumea asta pe care încerc s-o construiesc. Asta am făcut timp de un an, după care am lansat brandul, în 2011. Anul ăsta facem zece ani.

La acea vreme, răspundea des la telefoane Marina. Povesteşte-ne despre ea.

(Râde.) E numele unei prietene. Mi-era foarte familiar, aşa că l-am folosit. Am inventat trei adrese de e-mail şi tot eu răspundeam pe toate telefoanele. Când eşti la început, trebuie să arăţi că eşti puţin mai mare decât pari. Nu poţi să zici că eşti singură, cu un angajat part-time, pentru că nu inspiri încredere.

Între timp, ai ajuns să îmbraci vedetele de pe scena internaţională. Care au fost primii artişti pe care i-ai îmbrăcat şi cum au ajuns la tine?

Prima apariţie mare a fost pentru Beyoncé, pentru albumul ei din 2013. Apoi am primit o cerere pentru un videoclip de-ale lui Britney Spears, care a venit fix când eram pe plajă, în vacanţă, după doi ani de muncă asiduă.

Cum ai reacţionat?

Sinceră să fiu, am crezut că e o glumă. Mail-ul era ceva de genul: „Bună, am văzut hainele tale, mi-au plăcut. Am şi eu nevoie de zece outfit-uri pentru videoclipul lui Britney Spears, care are acum un comeback (n.r. – o revenire). Apropo, am folosit body-ul tău în ultimul videoclip al lui Beyoncé“. Reacţia mea a fost: „Da, bine, şi eu tocmai am închis cu Madonna“. (Râde.) Nu-mi venea să cred, mai ales că eu încă nu ştiam cum vorbesc americanii. Ei sunt foarte relaxaţi, au un mod informal de a trimite mail-uri, le trimit de pe telefon de multe ori şi nu pun neapărat punct dacă se grăbesc. Deci, primul proiect a fost pentru Britney Spears, însă prima apariţie a fost, de fapt, pentru Beyoncé, pentru videoclipul melodiei „Pretty Hurts“.

La un moment dat, am avut o cerere pentru un editorial pe care Madonna urma să-l aibă. I-am trimis foarte multe ţinute şi am avut inspiraţia să-i trimit şi un cadou – ceva ce am simţit eu că e pentru ea: o rochie care era creată după costumul călugăriţelor catolice, pentru că mă gândisem la videoclipul „Like a Prayer“. I-am scris şi un mesaj simplu şi onest.

De la Tokyo la Los Angeles

În ce feluri ai mai extins brandul?

Chiar de la început, am mers şi am expus la Paris. Am luat comenzi din primul sezon, iar în 2013, printr-un lanţ de magazine din Tokyo către care am livrat, am ajuns şi în SUA, pentru că şi-a deschis două magazine foarte cool în New York, în Manhattan. Chiar aici am fost descoperită de nişte stilişti americani de top. Au urmat doi ani în care am funcţionat vorbind cu ei noaptea, lucrând ziua la haine – de multe ori şi câte 12 ore –, pe dead-line-uri foarte strânse. După doi ani, am semnat cu un showroom din Los Angeles, care ne reprezintă pentru vedete şi presă. În continuare avem prezenţă acolo, primim comenzi de la ei, aşa că totul e mult mai simplu. Clienţii merg în showroom şi îşi aleg piesele: pot alege direct din colecţie sau ne pot contacta să ne ceară ceva custom (n.r. – personalizat). Dar lucrăm şi în alte feluri.

Cum?

De pildă, uneori vorbim direct cu vedetele. Am comunicat şi eu direct cu unele artiste, pe Instagram sau Facebook. Una dintre ele a fost Chrysta Bell, care e protejata lui David Lynch (n.r. – regizor american), pe care am văzut-o purtând ceva de la noi. A fost în showroom şi stilista i-a recomandat Murmur. Am văzut după foarte mult timp, când mi-a trimis un prieten o poză cu ea. Cum îmi place de ea foarte mult, i-am scris. Why not? (Râde.) Mi se pare că e inuman de frumoasă! Mi-a scris înapoi şi am început să vorbim. I-am făcut mai multe ţinute de scenă, i le-am trimis şi am făcut fitting-uri (n.r. – probe) online, prin Skype.

Cum a ajuns să colaboreze cu Madonna

Madonna purtând Murmur_foto_Arhiva Andreea Bădală

Foto: Madonna, pe scenă, în corset Murmur

Povesteşte-ne şi despre ţinutele pe care le-ai făcut pentru Madonna.

Da, am lucrat pentru turneul ei, „Rebel Heart“. Frumos a fost că însăşi Madonna a ţinut neapărat să poarte Murmur. Mi s-a părut foarte măgulitor. Mă văd, la 70 de ani, povestind despre asta tot cu drag. În 2014, am primit request (n.r. – comandă) prin showroom să-i facem mai multe ţinute pentru Premiile Grammy. Până la urmă, a purtat un corset. Restul ţinutelor pe care le făcusem – trei-patru –, au rămas în garderoba ei, nu le-a purtat. Apoi am tot primit request-uri de la stiliştii ei. La un moment dat, am avut o cerere pentru un editorial pe care urma să-l aibă. I-am trimis foarte multe ţinute şi am avut inspiraţia să-i trimit şi un cadou – ceva ce am simţit eu că e pentru ea: o rochie care era creată după costumul călugăriţelor catolice, pentru că mă gândisem la videoclipul „Like a Prayer“. I-am scris şi un mesaj simplu şi onest.

A venit şi un răspuns?

Un an şi jumătate mai târziu, am primit un e-mail de la echipa ei de costumieri pentru turneu, care mi-a spus: „Uite, a venit Madonna cu rochia asta“ şi – hop! – în attach, o poză cu rochia, pe care o avea în dulap. Ea le-a spus: „Vreau să lucrez cu brandul ăsta. Vedeţi cine sunt şi contactaţi-i“. Şi prima imagine care a apărut pe Instagramul ei a fost o imagine în care ea făcea fitting cu rochia trimisă de mine pe una dintre dansatoare. Apoi am lucrat cu echipa de costumieri ca să adaptăm rochia respectivă la condiţiile de lumină de pe scenă şi ca să facem şase dubluri. Cam asta e povestea. Ulterior, a cerut brandul constant. Povestea cu ea mi se pare incredibilă, hai să nu uităm de unde venim. Acum 15-20 de ani, aşa ceva n-ar fi fost posibil. Sunt un copil simplu, crescut în Pantelimon, adică despre ce vorbim? Toţi am trăit cu aceiaşi căţeluşi de porţelan în vitrină. În plus, se închide un cerc. Ea s-a lansat în ’83, când m-am născut eu. Am trăit cu muzica ei, cu videoclipurile ei, pe care le vedeam pe casete video! Iar ea, în ’90, purta Jean Paul Gaultier. Şi amândoi m-au influenţat în parcursul meu creativ. Ca apoi ea să aleagă ceva creat de mine şi inspirat chiar de ea. Este inception! (n.r. – referinţă la filmul regizorului american Christopher Nolan) (Râde.)

 

„În pandemie, mi-am dorit să stau cu clientele pentru că pierdusem conexiunea directă“

„Weekend Adevărul“: În anumite perioade, comenzile pentru Murmur au explodat. De pildă, când fotomodelele Kylie Jenner şi Gigi Hadid s-au fotografiat purtând brandul. Cum aţi reuşit să onoraţi un asemenea număr de comenzi?

Andreea Bădală: Lucrăm la partea asta, e ceva ce trebuie să îmbuntăţim, pentru că nu poţi şti niciodată care e fluxul. În ultimul an, au crescut vânzările pe direct consumer (n.r. – direct către consumator), faţă de ce era înainte, adică B2B (n.r. – afacere către afacere), aşa că trebuie să ai stocul pregătit tot timpul. A fost un moment în care nu am capitalizat cum trebuie. De pildă, când Kylie Jenner a purtat Murmur a fost un moment în care au explodat comenzile la nivel internaţional, ceea ce a fost foarte tare, mai ales pentru că, după cum ştii, sunt foarte puţine vedete care au o politică de menţionare a brandurilor pe care le poartă, pentru că ăsta e un business în sine, în care eşti plătit mult dacă menţionezi. Dar există şi variante în care vedetele sunt corecte, în special cu branduri mici, independente, care nu au mari bugete în spate. Fergie, de exemplu, ne-a etichetat pentru că îi place brandul şi e prietenă cu stilista care lucrează cu noi. Dar, revenind la Kylie Jenner, atunci am avut request-uri pe care nu le-am putut onora decât în 30 de zile. Am contactat fiecare client în parte, le-am comunicat termenul de livrare şi i-am întrebat dacă vor să onorăm comanda sau le returnăm banii. A fost un moment fericit, n-am avut niciun retur. Dar au fost momente când n-am ştiut să capitalizăm complet.

Gesturi speciale, impuse de pandemie

Pandemia a lovit puternic majoritatea afacerilor. Cum s-a descurcat Murmur în această perioadă?

A fost un an foarte greu, în care a trebuit să ne adaptăm şi în care am avut o scădere a cifrei de afaceri. Cred că sunt puţine excepţii în domeniu care să nu fi înregistrat o scădere. Nu avea cum să nu ne afecteze, pentru că timp de câteva luni magazinele internaţionale fie au pus pe hold (n.r. – în aşteptare) comenzile, fie au trecut prin nişte schimbări masive – poate au sărit un sezon sau poate au intrat într-un proces de revânzare a businessului.

Voi ce schimbări aţi făcut?

Am schimbat lucrurile pe care ne-am concentrat. Ceea ce am făcut foarte frumos încă din martie 2020 este că am crescut mult conexiunea cu clientele care atunci au fost deconectate de realitate, a fost momentul lor de fantezie. Am avut o comunicare săptămânală cu ele, prin care le spuneam o poveste. Aveam o selecţie unică de produse care era înglobată într-o poveste cu care rezona toată lumea, le dădeam sugestii de filme şi de playlist-uri, le parfumam coletul, le trimiteam un mesaj scris în tuş negru şi răspundeam pe orice mediu. Iar eu, dacă de obicei eram plecată pentru a găsi noi oportunităţi, atunci am fost aici şi am vrut să văd care e conversaţia cu clienta. Au fost momente în care eu am sunat sau eu am răspuns şi am avut cliente care m-au recunoscut şi care mi-au zis: „Dar nu-mi vine să cred că vorbesc cu tine“. Şi eu, şi colegele mele am stat şi câte o jumătate de oră la telefon pentru a explica produsul, fitting-ul, ideile şi valorile noastre. Şi am descoperit nişte femei foarte interesante. Toate gesturile astea soft cu clientele au contat enorm. Zilnic am primit zeci de mesaje de mulţumire. Ba mai mult, pentru că a fost primul an în care nu am putut să călătoresc, am avut două luni în care mi-am alocat o zi pe săptămână în care am primit cliente cărora le-am făcut un fitting personalizat. Am făcut programări unu la unu şi mi-am dorit să stau cu ele pentru că pierdusem conexiunea directă şi aveam nevoie săvăd cum interacţionează cu senzualitatea lor.

Marele avantaj pe care îl văd acum este că poţi pleca să faci o şcoală bună, dar ca să poţi să faci ceva real mai departe, cred că e nevoie de o structură. Pentru că, sincer, la noi, în România, eu m-am simţit foarte mult în afara oricărei structuri. 

„Cred în educaţia prin orice metodă“

Ce sfat ai pentru tinerii designeri români care încearcă să-şi facă propriul drum?

Ce întrebare grea! Făcând o comparaţie cu şansele pe care le aveam eu la 26 de ani, de pildă, îmi dau seama că oportunităţile sunt multe astăzi. Eu am aşteptat 2007, ca să intrăm în Uniunea Europeană, pentru a-mi permite să merg în Londra, pentru că scăzuseră taxele la facultăţi. Nu existau programele de finanţare şi de schimb care există astăzi. În primul rând, cred că sunt oportunităţi de educaţie acum, dar totul porneşte de la copil şi de la ce vrea el, iar ce vrea el ţine foarte mult de mediul din care vine, din felul în care a fost tratat. Cred în educaţia prin orice metodă. Nu ai bani de higher school (n.r. – şcoli de top), e OK, fă altceva, poate un curs, sau munceşte undeva. Experienţa şi educaţia mi se par foarte importante.

Ce crezi că lipseşte pentru dezvoltarea acestui domeniu?

Marele avantaj pe care îl văd acum este că poţi pleca să faci o şcoală bună, dar ca să poţi să faci ceva real mai departe, cred că e nevoie de o structură. Pentru că, sincer, la noi, în România, eu m-am simţit foarte mult în afara oricărei structuri. Am simţit că dacă nu am o iniţiativă în orice, nu am sprijin de niciun fel. E foarte greu ca o persoană să aibă toate ingredientele: să fie şi creativă, dar să ştie şi cum s-o apuce în ceea ce priveşte partea de business, să reuşească să aibă un buget pentru a-şi face colecţia. Sunt atât de multe încât mi-e greu să le aliniez. Dar asta cred că ne lipsete : o structură – o instituţie, o federaţie, un incubator. Ai nevoie de ceva care să te ajute să începi măcar.

 

CV 

Andreea Bădală_foto_arhiva personală

Cel mai bun designer la Elle Style Awards

Numele: Andreea Bădală

Data şi locul naşterii: 19 februarie 1983, Bucureşti

Studiile şi cariera:

  • A absolvit, în 2006, Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, iar ulterior a urmat cursurile de la London College of Fashion. A făcut stagii de practică pentru nume mari ale modei, cum ar fi Emilio de la Morena, Richard Nicoll şi Alexander McQueen.
  • Pe lângă recunoaşterea de către vedete consacrate, creaţiile Murmur au fost incluse şi în paginile unor reviste de profil renumite precum „Vogue“, „Elle“, „InStyle“ şi „Schön!“.
  • Creaţiile semnate de ea se găsesc în magazine din marile oraşe ale lumii: Paris, München, Amsterdam, Lisabona, Tel Aviv, Tokyo, New York şi Los Angeles.
  • În 2016, a fost desemnată câştigătoarea Elle Style Awards, la categoria Cel mai bun designer.  

Locuieşte în: Bucureşti

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite