„Monstrul porno”: de ce sunt femeile cucerite de un nou tip de literatură erotică?

„Monstrul porno”: de ce sunt femeile cucerite de un nou tip de literatură erotică?

Coperta uneia dintre volumele de succes din literatura erotică

Monstrul porno reprezintă o nouă tendinţă a literaturii erotice, cea care a câştigat teren în ultimii ani. Genul se învârte în jurul personajelor, majoritatea femei, care au întâlniri erotice şi bizare cu creaturi mitice sau ficţionale, precum Big Foot, extratereştrii, creaturi marine şi cam orice fel de rezultat al imaginaţiei.

John Horgan, un jurnalist care scrie pentru „Scientific American”, a atacat recent subiectul, din perspectiva insuficienţei ştiinţei care nu poate explica fascinaţia sexualităţii umane pentru asemenea manifestări. Psihologia evoluţionistă, alături de ştiinţă, nu pot explica aproape nimic depre capriciile sexualităţii umane, este părerea acestuia. 
 
Horgan spune că adoră monstrul porno pentru că „este un memento trăsnit al faptului că şi sexualitatea este mult prea ciudată, sălbatică şi neclară ca să poată fi explicată de ştiinţa modernă, în special de teoriile care reduc comportamentul nostru la moştenirea genelor”, spune acesta pe blogul său. 
 
Faptul că unii oameni se bucură de fantezii sexuale care nu au nicio semnificaţie evidentă, precum şi cele care implică monstrul porno, este greu o invalidare a psihologiei evoluţioniste, este de părere, la rândul lui, psihologul Scott A. McGreal, pentru psychologytoday.com. 
 
Un specialist de această credinţă va putea argumenta că, în timp ce capacitatea de a avea fantezii sexuale este una evoluţionară, acest lucru nu înseamnă că vreuna dintre manifestările acestei capacităţi este adaptabilă. Aşa cum abilitatea de a scrie este co-produsul abilităţii evoluate de a folosi limbajul, aşa şi capacitatea de a furniza fantezii bizare poate fi co-produsul altor abilităţi care au evoluat în timp. 
 
Fanteziile sexuale au reprezentat interesul psihologiei evoluţioniste pentru că sunt  o fereastă către dorinţele unei persoane, într-un fel în care comportamentul nu poate fi. Adică, dorinţele noastre ascunse ajung să spună mai multe despre noi decât cele mai necugetate gesturi pe care le facem. Comportamentul sexual al unei persoane este, de regulă, constrâns de oportunităţi şi restricţii sociale, în timp ce fanteziile sunt libere. 
 
„Poate că fanteziile care implică monstrul porno sunt mai atrăgătoare pentru nişte oameni pentru că sunt construite pe nişte tipare familiare evoluţioniste. Imagini din media sau pornografie pot exploata, declanşa sau deturna mecanismele noastre psihologice evoluate”, scrie psihologul Scott A. McGreal.
 
Pentru a ilustra cum monstrul porno ar putea mima „indiciile ancestrale” în feluri noi, McGreal readuce în discuţie câteva dintre temele contemporane care continuă să revină. 
 
„Eroina atractivă care este capturată de o creatură puternică, care o devorează într-un mod cât mai erotic, oferindu-i o imensă plăcere sexuală în acest proces. Comparaţi asta cu cu romanele erotice clasice, care urmăresc aceeaşi formulă-stereotip într-un decor exotic, în care o femeie atrăgătoare, dar inocentă, devine obiectul dorinţei unui bărbat în vârstă, care ajunge să o posedeze, povestea culminând cu o sarcină şi căsătorie. Monstrul porno şi ficţiunea erotică mainstream, ambele dominate de scriitoare, apelează des la motivul dominării şi al sclaviei, unde eroina opune rezistenţă la început, cedând într-un final forţei irezistibile”, spune acesta. 
 
Coşmarul, de Henry Fuseli
 
Monştrii sunt deseori portretizaţi drept caractere cu trăsături masculine exagerate, precum agresivitatea, nepoliteţea, puterea fizică şi curajul, întruchipând pasiunea crudă animalică. Aceştia sunt echivalentul fantastic al personajelor masculine care domină literatura erotică mainstream, unde aceste trăsături sunt dramatizate, de asemenea.  
 
Popularitatea ficţiunii erotice mainstream a fost atribuită fanteziilor sexuale de care femeile se bucură. Virginia Wade, autoarea a numeroase best-seller-uri erotice în care şi Bigfoot îşi face apariţia, spune că este vorba despre fantezia capturii – entuziasmul şi pericolul răpirii – alături de fascinaţia femeilor pentru bărbaţii periculoşi, întunecaţi şi de neatins. Prin urmare, parte a interesului femeilor pentru monstrul porno pare să fie imitarea unor caracteristici esenţiale din fanteziile feminine de bază. 
 
Cercetări asupra fanteziilor sexuale ale femeilor, realizate în ultimii 40 de ani, au descoperit că acestea visează acte sexuale în care sunt forţate să întreţină contacte sexuale împotriva voinţei lor. 63% din femei au recunoscut că au această fantezie ocazional, în timp ce 17% se gândesc frecvent la acest scenariu. 
 
„Acest fenomen este o enigmă ştiinţifică. Probabilitatea unui viol sau a experienţe asemănătoare este consideră de femei traumatică. Totuşi, cele care au aceste fantezii sunt că fanteziile bazate pe acelaşi act sunt mai degrabe erotice decât înfricoşătoare. Cercetătorii spun că asemenea fantezii nu reprezintă dorinţa femeilor să fie violate, în viaţa reală”, explică psihologul. 
 
Un studiu realizat pe baza acestor fantezii arată că elementul-cheie stă în scenariul care include un bărbat extrem de atrăgător găseşte femeia atât de dezirabilă, atractivă şi seducătoare că este mânat de pasiunea sa, încât nu se poate abţine şi o forţează. 
 
Femeia opune rezistenţă, dar doar ca pretext pentru acţiune, motiv pentru care aceste fantezii sunt extrem de romanţate şi nu sunt reprezentări realiste ale unui abuz sexual. 
 
O explicaţie propusă de teoria evoluţionistă compară fanteziile sexuale care implică forţarea femeii cu un ritual de împerechere în care masculul îşi demonstrează puterea şi abilitatea de dominare, dar şi pasiunea greu de controlat pentru ea. Dacă femeia poate rezista avansurilor, atunci puterea masculină este stârpită. 
Din perspectiva feminină, asemenea ritualuri demonstrează puterea şi virilitatea bărbatului, rolul său social şi eficienţa acestuia ca protector şi cap al familiei. În acelaşi timp, dorinţa femeii este confirmată. 
 
Fanteziile care implică forţa în sex sunt puse în legătură cu o atitudine pozitivă şi tolerantă faţă de sex, în general. Femeile care au o atitudine sănătoasă asupra sexului, lipsită de prejudecăţi, au tendinţa să aibă mai des aceste fantezii, precum şi altele în care consensul domină. Cele care au o imaginaţie bogată, de asemenea, şi o deschidere către noi experienţe, experimentează mult mai des astfel de scenarii. „Acest lucru sugerează că fanteziile de gen sunt o expresie a dorinţei de a explora cât mai multe scenarii erotice”, spune specialistul. 
 
 
Scott A. McGreal este de părere că monstrul porno, în special, atrage femeile extrem de creative, dar care sunt deschise noilor experienţe, ambele fiind în categoria celor cu un apetit mărit.  
 
„Dacă această teorie este adevărată, monştrii sunt simbolul bărbaţilor cu trăsături hiper-masculine, acest tip de erotism fiind mult mai atrăgător pentru femeile atrase de bărbaţi”, spune acesta. Teoria ar putea fi testată printr-un sondaj care să compare trăsăturile şi preferinţele femeilor care se bucură de monştrii porno cu ale celor care nu gustă aşa ceva. 
 
O descoperire relevantă, bazată de psihologia evoluţionistă, este prevalenţa trăsăturilor de personalitate, precum deschiderea faţă de experienţe noi, este invers proporţională cu prevalenţa bolilor infecţioase. În regiunile în care istoria a arătat existenţa unui nivel ridicat de boli infecţioase, oamenii din zonă au prezentat o inhibare a trăsăturilor de personalitate care ţin de deschiderea la experienţe noi, au fost mai puţin extrovertiţi şi s-au ferit comportamentul sexual fără restricţii. Aceste trăsături ale personalităţii ar fi asociate cu diferite tipuri de comportament care măresc sau nu riscul de contractarea a unor boli infecţioase. 
 
În regiunile în care astfel de boli au existat într-un procent scăzut, comportamentul sexual a prezentat avantaje în ceea ce priveşte reproducerea. Dacă monstrul porno este legat de astfel de trăsături şi de o atitudine permisivă, tolerantă cu explorarea sexualităţii, atunci el va fi prezent în aceste regiuni în care bolile infecţioase există în număr mic. Această conjunctură poate fi testată corelând datele vânzărilor a astfel de materiale (literatura erotică) cu factorii geografici. 
 
Citeşte şi:
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: