Ce lucruri sunt în stare să facă femeile excitate

Ce lucruri sunt în stare să facă femeile excitate

Femeile excitate sexual sunt mult mai dornice să îndeplinească sarcini dezgustătoare FOTO: Shutterstock

Sexul poate fi una dintre cele mai mari plăceri ale vieţii, dar implică şi multe chestii care, în mod normal, îi scârbesc pe oameni: transpiraţie, fluide corporale şi mirosuri. Un studiu olandez, dat publicităţii miercuri, a încercat să identifice mecanismele care le determină pe femei să ia parte la actul sexual, de bunăvoie şi chiar cu entuziasm, în ciuda unor aspecte mai puţin plăcute.

„Femeile care erau excitate sexual au fost mult mai dornice să ducă la îndeplinire sarcini dezgustătoare“, a spus pentru „The Huffington Post“ co-autoarea studiului, Charmaine Borg.

Borg şi colegii ei au împărţit 90 de studente în trei grupuri egale. Un grup urmărea filme erotice pentru femei, alt grup urmărea un videoclip cu sporturi extreme menit să le excite într-un mod nonsexual şi cel de-al treilea grup urmărea un videoclip cu un tren, menit să provoace un răspuns neutru.
 
Excitarea scade dezgustul
 
Femeilor li s-au dat 16 sarcini, multe dintre ele foarte neatrăgătoare. Au fost rugate să ia o gură dintr-un pahar cu suc care avea o insectă mare (falsă) în el, să-şi şteargă mâinile cu un şerveţel folosit şi să muşte dintr-un fursec care stătea lângă un vierme viu. Femeile au fost rugate să îndeplinească şi nişte sarcini legate de actul sexual, cum ar fi să lubrifieze un vibrator.
 
Femeile din grupul excitat sexual au spus că sarcinile, atât cele neplăcute, cât şi cele legate de sex, nu au fost atât de dezgustătoare, spre deosebire de femeile din celelalte două grupuri. Ele au îndeplinit şi cele mai multe dintre sarcini, fapt care sugerează că excitarea sexuală nu numai că scade dezgustul, dar afectează în mod direct ceea ce sunt femeile dispuse să facă.
 
David Buss, profesor de psihologie la Universitatea din Texas şi autor al cărţii „De ce fac femeile sex“ („Why Women have sex“), a numit dezgustul „o problemă majoră pentru femei“.
 
„Femeile sunt mult mai dezgustate decât bărbaţii, mai ales de lucruri sexuale“, a precizat el. „Acest lucru le ajută să nu aibă relaţii cu bărbaţii nepotriviţi, cum ar fi cei care au boli sexuale transmisibile sau cei care pot avea infecţii parazitare, cei care nu au o igienă corespunzătoare şi aşa mai departe“, a adăugat profesorul. 
 
Ce este interesant la studiul olandez este că sugerează o posibilitate de a depăşi aceste „potenţiale pericole“. „Excitarea sexuală nu ţine cont de scârbă“, a conchis Buss.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările