Bărbatul potrivit la momentul nepotrivit… e tot nepotrivit

Bărbatul potrivit la momentul nepotrivit… e tot nepotrivit

Bărbatul ideal nu există, aşa cum nu există femeia ideală. Există însă parteneri potriviţi pentru noi, iar asta nu depinde de „moment” sau de alinierea astrelor.

De cele mai multe ori, găsim bărbatul potrivit atunci când renunţăm la proiecţiile din mintea noastră, când ne valorizăm, când ştim să punem limite şi mai ales atunci când ieşim din relaţiile nepotrivite menţinute de speranţa că lucrurile se vor schimba.

Aşteptări prea mari sau nerealiste de la o relaţie

Regulile de dating s-au schimbat destul de mult, iar în prezent pare tot mai dificil să găseşti o relaţie şi să o şi întreţii. Trăim şi consumăm totul în viteză, uneori relaţii abia începute fiind încărcate cu aşteptări prea mari de la celălalt. Vrem ca după câteva luni de relaţie să avem viitorul planificat şi certitudini pe care, uneori, nu le putem avea nici după câţiva ani de relaţie.

Dacă nouă ne permitem să evoluăm şi să fim în continuă transformare, de la celălalt avem alte pretenţii, mult mai mari. În egală măsură însă, între a accepta traseul personal al unui partener şi a visa că el se va transforma în bărbatul potrivit pentru noi, este o mare diferenţă pe care nu ar trebui să o neglijăm.

Diferenţa constă în disponibilitatea pe care o are pentru noi şi relaţia pe care o construim împreună. Dacă există, suntem amândoi implicaţi în mod egal în acelaşi proces şi păşim pe acelaşi drum.

Dacă însă nu avem un partener disponibil, ci unul care menţine relaţionarea cu noi la un nivel superficial, fără angajamente, ne întindem singure capcane sperând că lucrurile se vor schimba.

Bărbatul potrivit nu vine cu dramă la pachet

Poveştile de iubire cu care ne-a obişnuit beletristica deseori sunt dramatice şi ajungem să păstrăm cultural în noi acceptarea nefericirii ca parte din pachetul cu iubire. Chiar şi când spunem că „în iubire şi război totul este permis” facem o asociere între acest sentiment şi cucerirea teritoriilor... sau păstrarea propriei vieţi.

Confuzia ajunge să ne determine să credem că este firesc să suferim în iubire, că intensitatea emoţiilor, fie ele şi negative, sunt dovada unui angajament profund. Dar dacă literatura nu s-ar vinde foarte bine din împărtăşirea unor poveşti liniare, în viaţa noastră avem nevoie de constanţă, de siguranţă emoţională, de încredere în celălalt şi mai ales de disponibilitate din ambele părţi. Sănătatea emoţională şi relaţia potrivită nu includ nesiguranţe şi nici suferinţă.

Cum ratăm bărbatul potrivit

Deşi ne dorim relaţii, ajungem să nici nu observăm un potenţial partener potrivit nouă, iar aici ne păcăleşte de cele mai multe ori atracţia cu care suntem obişnuite la cote mari.

„Dacă mă atrage puternic, este ceea ce îmi doresc. Cel puţin, aşa am considerat mereu. Totuşi, am la activ un set de relaţii eşuate, motiv pentru care am înţeles că mă atrage acelaşi tipar de bărbat chiar dacă la o primă vedere are altă ocupaţie, altă înălţime sau... mai mult umor. Pe scurt, toţi indisponibilii emoţional. Jocul cuceririlor pe care l-am tot jucat a fost însă mereu în detrimentul meu. Am pierdut timp, am consumat emoţii, m-am epuizat mental, fără să ştiu cum ies din această horă. Mi-a fost dificil să înţeleg că ceea ce îmi doresc eu s-ar putea să nu fie ceea ce am nevoie, dar am acceptat ipoteza. Până la urmă, să fac mereu acelaşi lucru şi să mă aştept la alt rezultat e iraţional. Aşadar, în prezent, am o relaţie de 3 ani cu un bărbat care acum mă atrage mult mai mult decât atunci când l-am cunoscut pentru că acum l-am descoperit şi, alături de el, am depăşit iluziile mele relaţionale, apropiindu-mă mai mult de ceea ce îmi doream... dar nu ştiam,” povesteşte Andra, 36 de ani.

Nu observăm acei bărbaţi cu care am putea construi relaţii pentru că nu simţim atracţia aceea copleşitoare şi astfel reuşim să ratăm bărbatul potrivit nouă.

Pe o scală de la 0 la 10, dacă atracţia este la o cotă de 9-10 şi ştim că avem un tipar toxic de parteneri... e un indiciu bun că nu avem ce căuta acolo.

Atracţia trebuie să existe, fiind un factor important, dar este sănătos să fie la un nivel de 6-7... fie şi 8, astfel încât să ne bazăm în construirea relaţiei pe descoperirea celuilalt şi observarea cu mai multă atenţie a compatibilităţilor noastre.

Cum să evităm bărbatul nepotrivit

În primul rând, este necesar să nu mai investim timp şi speranţe în bărbaţii indisponibili sau, mai plastic spus, constipaţi emoţional. Ca să îl citez pe Matthew Hussey, un speaker celebru pe probleme relaţionale, „Bărbatul potrivit la momentul nepotrivit este tot bărbatul nepotrivit”.

Indiferent de motivele din spatele deciziei şi comportamentului unui astfel de bărbat, rolul tău nu este niciodată acela de a-l „vindeca”, „repara” sau... „salva”. Pentru asta există psihoterapeuţi. Tot pentru asta, trebuie să existe interes din partea lui să se vindece, repare, salveze.

Altfel, intri într-un rol de îngrijitor, de persoană al cărei interes este acela de a-l ajuta pe celălalt, de a-i oferi preponderent, renunţând la nevoile personale. Mai mult, te trezeşti că după toate „sacrificiile” tale, nu primeşti nimic din ce aşteptai. Dacă vrei să afli mai multe despre greşelile pe care le facem când oferim ajutor, poţi citi articolul de aici.

Limitele sănătoase

Limitele, la fel ca negocierea, sunt sănătoase în orice relaţie. Ele ne învaţă să ţinem cont şi de noi, nu doar de celălalt. Alături de bărbatul potrivit, ele pot fi setate şi derulate cu mai multă uşurinţă. Dacă însă nu există acelaşi interes faţă de relaţie din partea partenerului, atunci îi cedăm controlul întregii relaţionări cu noi: „Este ok orice decizi tu că este suficient pentru mine.” Oare cum ne simţim cu o astfel de formulare?

Pentru bărbatul nepotrivit vom rămâne mereu doar o opţiune şi vom ajunge să ne definim propria valoare prin prisma a ceea ce primim (sau nu primim) din partea lui.

Ne va fi tot mai dificil să înţelegem că ceea ce se întâmplă într-o astfel de relaţie, nu este despre noi, ci despre celălalt. Responsabilitatea noastră este să nu abilităm un astfel de comportament, să nu îl acceptăm şi întreţinem, fie chiar şi prin simpla noastră prezenţă.

Continuarea articolului, aici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările