8 femei dezvăluie cum a fost prima întâlnire cu sexul oral

8 femei dezvăluie cum a fost prima întâlnire cu sexul oral

Opt femei dezvăluie prima experienţă orală FOTO Shutterstock

O utilizatoare a platformei reddit a lansat o întrebare, pe cât de îndrăzneaţă, pe atât de folositoare celor care vor să treacă la următorul nivel al vieţii lor sexuale. Mai exact, aceasta a întrebat celelalte utilizatoare cum a fost prima dată când au făcut sex oral, iar femeile, sub protecţia anonimatului, au oferit cele mai sincere şi şocante răspunsuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ca în cazul oricărui lucru cu care faci cunoştinţă, poate să îţi placă foarte mult sau să îţi lase un gust amar. Există aşadar, categoria femeilor care au fost încântate de această nouă experienţă şi a celor pentru care nu a fost chiar cum şi-au închipuit.

De asemenea, mai există şi cazurile în care, din cauza igienei precare sau a egoismului partenerului căruia nu i-a păsat decât de propria plăcere, prima partidă de sex oral nu este cea mai plăcută amintire a femeilor.

„A fost incredibil! Aveam 18 ani şi tipul n-a vrut să mă creadă că a fost pentru prima dată. M-am îndrăgostit în ziua aceea (de sexul oral, nu de tip).”

„A fost o experienţă confuză şi tristă. Băiatul a adormit. Stătea întins în patul meu şi am început să fac sex oral. La un moment dat respiraţia sa a devenit prea ritmică şi atunci am observat că a adormit. Mi-a spus că era doar foarte relaxant, dar cred că nu a vrut să mă supere. Acum, însă, sunt mult mai pricepută.”

„Aveam 15 ani şi s-a întâmplat cu prietenul meu de atunci. Băusem puţin, dar nu-mi mai amintesc ce a dus la asta. Ţin minte că în timp ce făceam asta mă gândeam că nu  e deloc cum îmi imaginam. Una peste alta, nu a fost o experienţă rea, doar una confuză.”

„Povestea mea e interesantă. Aveam 15 ani şi am cumpărat, împreună cu prietena mea cea mai bună şi fratele ei, nişte vodkă. Eram toţi destul de beţi când le-am spus că eram virgină. În cele din urmă m-au convins că trebuie să învăţ să fac sex oral, astfel că fratele ei mi-a explicat pas cu pas ce să fac. A fost foarte ciudat.”

„Mirosea a urină şi m-a durut falca îngrozitor de la cât am ţinut gura deschisă. Deloc distractiv. Iar la final, aproape am vomitat.”

„Nu am putut să mă bucur deloc de prima experienţă fiindcă îmi era foarte teamă să nu îl muşc. Am gura mică şi dinţii ascuţiţi. Cred că l-am zgâriat puţin, dar, una peste alta, i-a plăcut.”

„Eu am fost una din fetele acelea din liceu care spuneau că nu vor face sex oral niciodată. Genul „nu mă pun în genunchi pentru nici un bărbat”. Dar apoi am început să fac sex cu bărbatul care ulterior mi-a devenit soţ şi într-o zi pur şi simplu a venit de la sine. Aşa că de atunci am început să fac sex oral.”

„A fost prima dată când i-am văzut penisul. Nici nu-mi mai amintesc cum s-a ajuns la asta, dar ştiu că a fost ideea mea. Ţin minte că mă uitam le el şi mă-ntrebam cum o să pot face asta? Apoi am făcut ce am citit pe internet că trebuie să fac. Au fost multe încercări de deep throat (lucru pe care în prezent nu ăl fac fiindcă îmi lăcrimează ochii şi îmi curge nasul). Ulterior mi-a spus că mi-am folosit prea mult dinţii, dar am reuşit să-i ofer un orgasm şi asta m-a bucurat.”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: