8 ianuarie: Ziua în care s-a născut „Regele Rock 'n' Roll-ului“, Elvis Presley

0
Publicat:

Pe 8 ianuarie s-au născut mai multe personalități istorice precum Iuliu Maniu prim-ministru al României (1928-1933) dar și generalul rus Pavel Kiseleff, guvernator al Principatelor Române, în onorea lor fiind numite un bulevard și o șosea din București. Tot în această zi s-a născut și Elvis Presley, „Regele Rock'n Roll-ului“.

Megastarul Elvis Presley era adorat de femei Foto: Arhivă
Megastarul Elvis Presley era adorat de femei Foto: Arhivă

1324: A murit marele explorator italian Marco Polo

Marco Polo s-a născut pe 15 septembrie 1254, la Veneția, Italia și a murit pe 8 ianuarie 1324, tot la Veneția.

Primul mare explorator european, veneţianul Marco Polo este cunoscut pentru călătoriile sale în Asia şi China, inclusiv în teritoriile mongole, şi pentru jurnalul expediţiilor sale (Călătoriile lui Marco Polo), care au făcut cunoscute în Europa civilizaţiile orientale. Fascinat de Drumul Mătăsii, Marco Polo şi-a petrecut 17 ani din viaţă explorând Mongolia şi China.

Marco Polo (1254-1324) Foto: Arhivă
Marco Polo (1254-1324) Foto: Arhivă

1392: Prima mențiune documentară a funcției de "stolnic" și de "paharnic" în Țara Românească

Pe 8 ianuarie 1392 este atestată prima menţiune documentară a „stolnicului” în Ţara Românească; denumire dată dregătorului personal al domnului, care se îngrijea de masa şi mâncărurile acestuia, precum şi de aprovizionarea curţii domneşti cu unele alimente.

Tot în această zi este atestată și prima menţiune documentară a „paharnicului” în Ţara Românească; denumire dată dregătorului personal al domnului, care se ocupa de băutura necesară meselor curţii domneşti, având în grija sa aprovizionarea cu vin a pivniţelor domneşti.

1788: S-a născut generalul rus Pavel Kiseleff

Contele Pavel Kiseleff (transliterat din rusă : Pavel Dmitrievici Kiseliov) s-a născut pe 8 ianuarie 1788, la Moscova, Imperiul Rus și a murit pe 26 noiembrie 1872, la Paris, Franța.

În 1829, în timpul domniei conservatorului țar Nicolae I al Rusiei, generalul rus Pavel Dmitrievici Kiseliov a fost numit guvernator al Moldovei şi al Ţării Româneşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de cinci ani, până în 1834.

El a fost ambasador al Rusiei la Paris între 1856 şi 1862, perioadă în care a sprijinit unirea Principatelor Române. De atunci a rămas în istorie cu versiunea în franceză a numelui său, Kiseleff, după cum a fost și denumită o șosea din sectorul 1 din București.

Kiseleff a contruibuit la întocmirea Regulamentelor Organice din Moldova şi Valahia și a determinat începutul occidentalizării oraşului București.

Pavel Kiseleff (1788 - 1872) Foto: Arhivă
Pavel Kiseleff (1788 - 1872) Foto: Arhivă

1873: S-a născut Iuliu Maniu, politician român, prim-ministru al României

Iuliu Maniu s-a născut pe 8 ianuarie 1873, la Șimleu Silvaniei, Sălaj și a murit pe 5 februarie 1953 la Sighetu Marmației, Maramureș.

Iuliu Maniu a fost preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi al Partidului Naţional Ţărănesc (1926-1933; 1937-1947), al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), prim-ministru în mai multe rânduri (1928-1930, 1930, 1932-1933), opozant al regimului comunist; membru de onoare al Academiei Române.

În 1947 Iuliu Maniu  a fost arestat, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă.

În onoarea lui a fost denumit astfel și un bulevard din sectroul 6 al Bucureștiului, care se întinde de la A1 până la Piața Leul.

Iuliu Maniu (1873-1953) Foto: Arhivă
Iuliu Maniu (1873-1953) Foto: Arhivă

1928: S-a născut regizorul român Manole Marcus

Regizorul român de etnie evreiască Manole Marcus s-a născut 8 ianuarie 1928, la București și a murit pe 12 octombrie 1994.

Până în 1960, într-o încercare de a se exprima în afara normelor impuse de regim, Manole Marcus a realizat o serie de comedii fără un succes prea mare: „La mere“ (1953), „Viaţa nu iartă“ (1957) şi „Într-o dimineaţă“ (1959), dar dn a doua jumătate a anilor ’60, se remarcă cu o serie de filme.

Printre filmele cu care a avut succes este „Canarul şi viscolul“, realizat în 1969 (adaptare a nuvelei „Lupta cu somnul“ de Ioan Grigorescu), „Actorul şi sălbaticii“, realizat în 1974,„Operaţiunea Monstrul“, realizat în anul 1976. 

1935: S-a născut Elvis Presley - „Regele Rock'n Roll-ului“

Elvis Presley s-a născut pe 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un orăşel din Mississippi. Părinţii săi au fost Gladys şi Vernon Presley. Elvis s-a născut la 35 de minute după fratele lui geamăn Jesse Garon, care din păcate n-a supravieţuit.

Elvis a cântat în corul bisericii, fiind fascinat de blues-manii negri, care au avut o influenţă considerabilă asupra lui, şi de country, muzică pe care o asculta la radio. 

31 de filme, 2 documentare, 64 de albume, 149 de single-uri şi nenumărate concerte, peste un miliard de discuri vândute, sute de discuri de aur sau platină, 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câştigate, premiul pentru întreaga carieră, titlul de Unul dintre cei zece cei mai merituoşi tineri ai naţiunii sunt doar o mică parte din realizările celui care şi-a dedicat viaţa muzicii, dar şi oamenilor.

El a murit pe 16 august 1977, în Memphis, Tennessee, în urma unui infarct miocardic.

1959: Charles de Gaulle este proclamat primul președinte al celei de-a cincea Republici Franceze

Charles de Gaulle s-a născut pe 22 noiembrie 1890, în Lille, Franța și a murit pe 9 noiembrie 1970, în Colombey-les-Deux-Églises⁠, Champagne-Ardenne, Franța.

În 1940 a devenit șef al guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul francez. De asemenea el a fost primul președinte al al celei de-a cincea Republici Franceze în perioada 8 ianurie 1959 - 28 aprilie 1969, când a demisionat din funcție.

Piața Charles de Gaulle din București, situată în Sectorul 1, la intersecția Bulevardelor Aviatorilor, Constantin Prezan, Primăverii și Calea Dorobanților, a fost denumită în onoarea generalului francez,  după căderea comunismului din 1989, pe fondul prieteniei româno-franceze, dar în trecut a purtat mai multe denumiri, precum Hitler în ’40 și Stalin în ’47.  Pe data de 26 septembrie 2006, cu ocazia festivităților de Reuniunea la Nivel Înalt a Francofoniei, din București, piața a fost înfrumusețată cu un monument ce-l reprezintă pe Charles de Gaulle.

Charles de Gaulle (1890 - 1970) Foto: Arhivă
Charles de Gaulle (1890 - 1970) Foto: Arhivă

2006: România a obţinut medalia de aur pentru pictură a cea de-a treia ediţie a Salonului Oficial de Artă

Pe 8 ianuarie 2006 pictorul român Zamfir Dumitrescu, a obţinut medalia de aur la cea de-a treia ediţie a Salonului Oficial de Artă desfăşurat în Caraguatatuba, Brazilia, context în care a fost declarat oficial egalul renascentistului Piero della Francesca.

Pictorul Zamfir Dumitrescu (n. 15 aprilie 1946 - d. 6 februarie 2021) a fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România în perioada 2002-2007, profesor universitar doctor, fost deputat în Parlamentul României în legislatura 2004-2008, conform Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP).

Zamfir Dumitrescu (1946 -2021) Foto: Arhivă
Zamfir Dumitrescu (1946 -2021) Foto: Arhivă
Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite