Video 7 decembrie: 83 de ani de la atacul de la Pearl Harbor, „unul dintre cele mai infame momente ale istoriei”

0
Publicat:

Pe 7 decembrie, în 1834, Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, pleca în primul voiaj în afara granițelor țării. Tot pe 3 decembrie, s-a născut, în 1861, generalul Berthelot, şeful misiunii militare franceze la Bucureşti în timpul Primul Război Mondial.

Atacul forţelor japoneze asupra flotei militare a SUA din Pacific
Atacul forţelor japoneze asupra flotei militare a SUA din Pacific

Ziua internaţională a aviaţiei civile

Ziua internaţională a aviaţiei civile a fost marcată prima dată la 7 decembrie 1994, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea, la Chicago (Statele Unite), a Convenţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile. Această zi are scopul de a atrage atenţia asupra importanţei acestei industrii în dezvoltarea socială şi economică a lumii. Iar în 2024 se sărbătoresc 80 de ani de la semnarea Convenției. Timp de opt decenii, acest acord internațional definitoriu a servit drept fundație pentru dezvoltarea sistemului global de aviație civilă în beneficiul tuturor națiunilor. Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) a fost forța motrice din spatele dezvoltării sigure, securizate și durabile a aviației globale.

Potrivit Agenţiei Europene pentru Securitate Aeriană (AESA), călătoria cu avionul este mai sigură decât oricând, în condiţiile în care numărul de pasageri este în creştere constantă. Statistic, probabilitatea unui accident cu victime este de 9,4 ori mai mare în cazul unui drum cu maşina, decât a unei călătorii cu avionul.

43 î.Hr. - a fost asasinat omul de stat și filozoful Marcus Tullius Cicero 

Marcus Tullius Cicero a fost un filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic, consul și constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane.

Marcus Tullius Cicero Foto: Arhivă
Marcus Tullius Cicero Foto: Arhivă

Cicero a alcătuit o operă imensă. Se pot distinge, în primul rând, 58 de discursuri ciceroniene. Discursurile acoperă o perioadă de 38 de ani de activitate retorică pusă în slujba cetățeanului și a cetății, „de la interesul sau nevoia cărora niciodată nu m-au sustras odihna, plăcerea sau somnul", potrivit Bibliotecii Metropolitane Bucuresti.

Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr., când, dezamăgit de situația politică, caută un rost al existenței sale în scris. Cicero are și o vastă corespondență (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 și 43 î.Hr., care este în același timp un dosar intim al scriitorului și o adevărată frescă a vieții Romei din vremea sa.

1834 - Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în primul voiaj în afara granițelor țării, pe ruta Sulina – Constantinopol

Velierul tip bric Mariţa, prima navă sub pavilion românesc, cu o capacitate de 115 tone, a  fost lansat la apă în septembrie 1834, la Giurgiu.

Construită din „materialuri româneşti“, nava a fost botezată cu numele Domniţei Mariţa, soţia Principelui Gheorghe Bibescu, potrivit volumului „O flotă pierdută“, scris de Corina Apostoleanu şi Constantin Cumpănă.

Macheta corabiei Mariţa Sursă foto: Constantin Cumpănă
Macheta corabiei Mariţa Sursă foto: Constantin Cumpănă

Mariţa a plecat în primul voiaj în afara graniţelor ţării pe 7 decembrie 1834, pe ruta Sulina – Constantinopol, comandant fiind Ioan Cristescu.

Corabia era încărcată cu 300 kilograme de grâu. Din păcate, a fost grav avariată, trecând prin două furtuni, ultima la întoarcerea în ţară, când echipajul a fost nevoit să arunce încărcătura (butii de vin) peste bord.

La 5 iunie 1835, cu velele rupte, Mariţa a ajuns în ţară. Voiajul ei a avut însă un puternic răsunet în ţară. De la Sulina, corabia a plecat la Brăila, unde au fost predate pavilionul şi Jurnalul de bord, pentru a fi păstrate în Arhiva ţării.

Corabia Mariţa a fost consemnată în documentele vremii drept primul vas care, după secole de dominaţie otomană, a purtat pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre şi Marea Neagră, până la Constantinopol.

1861 - s-a născut generalul Henri Mathias Berthelot

Henri Mathias Berthelot s-a născut la 7 decembrie 1861, la Feurs, în Franţa, și a fost un general al armatei franceze. A fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, a fost declarat cetăţean de onoare al României şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Sosirea în România, la 3 octombrie 1916, a Misiunii militare franceze condusă de generalul Berthelot avea loc într-un moment dificil pentru trupele române. La 3 octombrie 1916, Misiunea franceză era primită în gara Periş de înalte oficialităţi române, în frunte cu regele Ferdinand şi cu primul-ministru Ion I.C. Brătianu.

Henri Mathias Berthelot Foto: Wikipedia.org
Henri Mathias Berthelot Foto: Wikipedia.org

Generalul Berthelot a fost numit consilier militar al regelui Ferdinand. Misiunea militară franceză avea să fie prezentă în România timp de 18 luni.

Pentru meritele sale, generalul Berthelot a fost declarat cetăţean de onoare al României, la 21 mai 1917, în şedinţa solemnă a Parlamentului de la Iaşi, „pentru marile servicii ce le-a adus apărării naţionale a ţării noastre”. La 23 iulie 1917 i-a fost înmânat, de către regele Ferdinand, Ordinul militar „Mihai Viteazul”, pentru merite deosebite „în conducerea operaţiunilor militare din 1916 şi la reorganizarea armatei române în 1917”.

Misiunea condusă de generalul Berthelot a fost nevoită să părăsească România la 9 martie 1918. Revenit în Franţa, generalul Berthelot a luat parte la cea de-a doua bătălie de pe Marna, între 15-17 iulie 1918. În noiembrie 1918 a fost trimis în Balcani şi a condus marşul unei armate aliate spre Dunăre, operând joncţiunea cu armata română şi contribuind la alungarea trupelor Puterilor Centrale de pe teritoriul românesc (noiembrie-decembrie 1918), potrivit „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003”, citat de Agerpres.

La 5 iunie 1926 Henri Mathias Berthelot a devenit membru de onoare al Academiei Române. Ca o recunoaştere a meritelor sale, statul român i-a acordat şi o moşie în comuna hunedoreană Unirea. Prin testament, Berthelot a lăsat-o Academiei Române, împreună cu sumele depuse în băncile române, spre a fi folosite „fie pentru studii şi cercetări într-o universitate franceză, fie pentru cheltuieli de întreţinere pentru completarea studiilor într-o mare şcoală franceză, civilă sau militară”, potrivit volumului „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003''.

Generalul Henri Mathias Berthelot a murit la 28 ianuarie 1931, la Paris. La 30 octombrie 2001, printr-o hotărâre a Parlamentului României, comuna Unirea a primit oficial denumirea de comuna General Berthelot (Hunedoara).

1884 - S-a născut avocatul și omul politic Petru Groza

Petru Groza s-a născut în 7 decembrie 1884, în comuna Băcia din judeţul Hunedoara. Petru Groza a fost avocat, moşier cu o avere impresionantă şi politician. Petru Groza a rămas în istorie ca șeful primului guvern comunist instaurat în România în 1945. A fost prim-ministrul al României până în 1952, apoi a devenit preşedinte al Marii Adunări Naţionale, până la moartea sa, în 1958, la vârsta de 73 de ani.

Petru Groza Foto: Arhivă
Petru Groza Foto: Arhivă

La 6 martie 1945 a fost impus în funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietică, care a amenințat în caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei către România. Întrucât guvernul său nu a fost recunoscut de americani și englezi, regele Mihai i-a cerut, în august 1945, demisia.

În faţa refuzului lui Groza de a demisiona, regele Mihai a instituit greva regală pe 21 august 1945 şi nu a mai acceptat să contrasemneze actele guvernului. La Conferinţa din decembrie 1945, s-a decis ca situaţia să fie rezolvată prin numirea a câte un membru PNL şi PNŢ în guvern, după care să se organizeze alegeri libere şi să se asigure libertatea „presei, a cuvântului, a religiei şi a asociaţiei”. Maniu a avertizat că fără neutralizarea Ministerelor de Interne şi de Justiţie nu puteau avea loc alegeri libere în România, dar a trebuit să se ralieze hotărârii. În fond, hotărârile de la Moscova au reprezentat victoria punctului de vedere sovietic, guvernul Petru Groza fiind recunoscut de SUA şi Marea Britanie pe 5 februarie 1946. Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat peste primele procese politice din România, peste fraudarea alegerilor din 1946 și peste lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști. La 30 decembrie 1947, împreună cu Gheorghiu-Dej, Groza l-a forțat pe regele Mihai să abdice, în cursul aceleiași zile proclamând, în mod ilegal și neconstituțional, în parlament, republica populară.

Petru Groza a decedat pe 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani.

1929 - s-a născut cântărețul român de muzică populară Nicolae Sabău

Nicolae Sabău s-a născut la 7 decembrie 1929, în comuna Cicârlău din Maramureş. Artistul a lăsat o zestre discografică impresionantă, având o carieră de peste 50 de ani, relevantă pentru vetrele etnografice din Maramureş, Chioar, Codru, Oaş şi Lapuş.

De-a lungul timpului, artistul s-a bucurat de o mare recunoaştere publică, primind numeroase diplome de excelenţă şi distincţii.

Nicolae Sabău a primit de la Președintele României la 29 noiembrie 2002 Crucea națională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.

Cel mai complet album al artistului poartă numele „Cântece pentru neamul meu”, și conține piesele cele mai îndrăgite ale acestuia, dintre care amintim: „Cântec pentru tata”, „În munții Tatra”, „Cântecul florii soarelui”, „Prutule, apă sălcie”, ”Asta-i casa und’ mi-i drag” etc.

A fost primar al comunei Cicârlău, în perioada 2004 - 2008. A înființat în curtea casei sale un muzeu care îi poartă numele și îi prezintă activitatea desfășurată în slujba folclorului.

Nicolae Sabău a murit pe 30 decembrie 2020, la vârsta de 91 de ani, după ce a fost infectat cu coronavirus.

1941 - Atacul de la Pearl Harbour

Marina Imperială a Japoniei a lansat atacul de la Pearl Harbour împotriva flotei din Pacific a marinei americane. Atacul japonezilor asupra bazei navale de la Pearl Harbor, Hawaii, a fost momentul în care SUA au intrat în Al Doilea Război Mondial.

Nava USS Oklahoma distrusă în atacul de la Pearl Harbor Foto: wikipedia.org
Nava USS Oklahoma distrusă în atacul de la Pearl Harbor Foto: wikipedia.org

Atacul surpriză de la Pearl Harbor sau Operațiunea Hawaii, cum a fost numită de către Statul Major Imperial japonez, a avut loc în dimineața zilei de duminică, 7 decembrie 1941. Peste 2.400 membri ai forţelor armate şi civili americani au murit în atac, ceea ce a determinat SUA să declare război Japoniei. Această zi a marcat o schimbare în poziţia Statelor Unite în ceea ce priveşte implicarea în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Principalul coordonator al operaţiunii a fost comandantul japonez Minoru Genda, un foarte bun pilot cunoscut ca „Nebunul Genda”. 

În arhipelagul Hawai, la ora 7:55 minute a zilei de 7 decembrie 1941, 183 de avioane japoneze au surprins flota americană. La ora 8:45 minute,al doilea val de 170 de avioane au atacat vărsând bombe şi torpile crucişetoarele, terenurile pentru aviaţie şi rezervoarele petroliere ale bazei militare. Atacul a durat o oră şi jumătate şi a fost devastator.

S-a soldat cu scufundarea a patru cuirasate, distrugerea a trei crucişătoare, trei distrugătoare, un puitor de mine, 188 de avioane, cu uciderea a 2.402 persoane şi cu rănirea a 1.282 de persoane.

În celebrul său discurs ţinut în faţa Congresului Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt, preşedintele de atunci al SUA, a numit ziua de 7 decembrie 1941 „unul dintre cele mai infame momente ale istoriei”. 

1972 - Echipajul misiunii Apollo 17 a realizat fotografia „The Blue Marble”, prima fotografie clară a feţei luminate a Pământului.

„The Blue Marble” („Mărgeaua albastră”) este o faimoasă fotografie a Pământului realizată în 7 decembrie 1972 de către echipajul misiunii Apolllo 17 la o distanță de aproximativ 45 000 km de Terra. Imaginea este una dintre puținele în care planeta apare complet iluminată, dat fiind faptul că astronauții au avut în spate Soarele în momentul declanșării.

The Blue Marble - cea mai frumoasă imagine a Terrei realizată de Apollo 17 din Cosmos Foto: NASA
The Blue Marble - cea mai frumoasă imagine a Terrei realizată de Apollo 17 din Cosmos Foto: NASA

Astronauților, aflați la 45 000 km depărtare, Pământul li s-a înfățișat de mărimea și culoarea unei mărgele albastre, de unde și numele. Fotografia a fost ulterior mărită și răspândită prin anii 1970 ca simbol pentru protecția mediului și păstrarea planetei albastre.

2011 - A murit actorul american de film și televiziune Harry Morgan

Harry Morgan s-a născut pe 10 aprilie 1915 la Detroit, Michigan, și a fost un actor american de film si TV. Acesta a avut o carieră prodigioasă. Ca actor a apărut în 159 de seriale si filme și apărut alături de actori de renume ca Henry Fonda, John Wayne, James Garner, Dan Aykroyd sau Elvis Presley.

Actorul Harry Morgan Foto: Arhivă
Actorul Harry Morgan Foto: Arhivă

Cunoscut de fanii celebrului serial MASH pentru rolul colonelului Sherman T. Potter, Harry Morgan s-a stins din viata la mijlocul acestei saptamani, la varsta de 96 de ani

Actorul a fost și interpretul colonelului Sherman Potter din serialul „MASH". A încetat din viaţă, la vârsta de 96 de ani, pe 7 decembrie 2011 în urma unei pneumonii, la reşedinţa sa din Los Angeles.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite