6 decembrie: 112 ani de la moartea ilustrului arhitect Ion Mincu. Patimile îndurate după ce autoritățile vremii i-au pus la îndoială competenţa
0Pe 6 decembrie, în 1865, Statele Unite decideau abolirea sclaviei. În 1916, în București sosea o delegație germană care cerea semnarea capitulării orașului, iar în 1949 a început Experimentul Pitești - Reeducarea prin tortură. 6 decembrie este și ziua în care a murit, acum 112 ani, Ion Mincu, principalul promotor al stilului românesc în arhitectură.
1865: Statele Unite au decis abolirea sclaviei
SUA au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.
În Statele Unite, sclavia a fost abolită întâi în nordul industrial (lucru care a cauzat Războiul de secesiune), iar până în 1868 a fost eradicată și în sud, potrivit Wikipedia.
Începând cu anii 1960, mișcarea de corectitudine politică din acea țară promovează pentru descendenții sclavilor negri numele de afroamericani, sau african-americani, însă numele de „negri” continuă să fie folosit .
1916: Primul Război Mondial: În București sosește o delegație germană care cere semnarea capitulării orașului
Delegația a fost condusă de prințul Schaumburg-Lippe, fostul atașat militar al Germaniei în România.
În prezența reprezentanților guvernului, primarul Emil Petrescu, a semnat „declarația de capitulare în fața inamicului".
Trupele germane au intrat apoi în București dinspre Chitila, pe Calea Griviței.
1912: A murit celebrul arhitect Ion Mincu, întemeietorul școlii românești de arhitectură
Membru fondator și președinte al Societății Arhitecților din România și deputat în Parlamentul României (în perioada 1895 – 1899), Ion Mincu a fost cel mai de seamă arhitect din secolul XIX, principalul promotor al stilului românesc în arhitectură.
S-a născut pe 20 decembrie 1852, la Focşani, într-o familie de negustori și a urmat studiile primare în oraşul natal, până la vârsta de zece ani. În 1865 a absolvit, cu „Medalia de Aur”, Liceul Matei Basarab din Bucureşti.
În anul 1871 s-a înscris la „Şcoala Naţională de poduri şi şosele" din Bucureşti, pe care o absolvă în anul 1875, obţinând diploma de inginer, iar în paralel cu ingineria, a studiat câţiva ani la „Şcoala de bele-arte şi pictură" de la Bucureşti.
La 24 de ani a revenit la Focşani, oraşul copilăriei sale, cu dorinţa de a-şi pune priceperea în dezvoltarea oraşului Micii Uniri, pe care el a trăit-o pe viu când avea doar şapte ani, și s-a angajat ca inginer de poduri şi şosele în fostul judeţ Putna.
Mai târziu, a solicitat un post de arhitect la Primăria Focşani, dar relaţia cu primarii timpului a fost mai anevoioasă decât se aştepta. Edilii veneau cu multe intervenţii peste deciziile arhitectului, care îl împiedicau astfel să-şi ducă la bun sfârşit sarcinile profesionale.
S-a văzut nevoit să-şi dea demisia doi ani mai târziu, de bravadă, pentru a-i determina pe decidenţii timpului să-i acorde mai multă atenţie şi poate mai mult sprijin pe linie profesională.
Primăria Focşani a comunicat demisia Ministerului Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice, solicitând o altă persoană pentru ocuparea funcţiei de inginer arhitect.. Pe 28 mai 1876 Mincu a scris din nou o petiţie către primar în care îşi oferă serviciile pentru postul pe care îl lăsase liber.
„Mincu fost reprimit, dar a fost probabil tratat la fel, astfel încât în 1877 a pus capăt definitiv relaţiilor cu Primăria Focşani şi a căutat alte orizonturi mai prietenoase cu ideile sale”, relata, pentru Adevărul, istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.
A plecat din orașul natal, în care a revenit mai târziu, căsătorindu-se cu Eliza Dăscălescu, fiica fostului preşedinte al Tribunalului Vrancea, fost prefect în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
După episodul Focşani, Ion Mincu a studiat între 1877 şi 1882 la École des Beaux Arts (şcoala de Arte Frumoase) din Paris, secţia arhitectură, beneficiind de o bursă a statului român obţinută cu ajutorul lui Alexandru Odobescu.
O serie de bijuterii arhitecturale din Capitală și alte oraşe poartă semnătura sa.
Printre cele mai cunoscute lucrări arhitectonice ale lui Ion Mincu se numără Casa Lahovari, Casa Vernescu, Şcoala centrală de fete, Bufetul de la Şoseaua Kiseleff în Bucureşti, Vila Robescu în Sinaia și Palatul Administrativ din Galaţi.
Ion Mincu a fost preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români între 1903 şi 1912, anul în care a murit.
1949: A început Experimentul Pitești - Reeducarea prin tortură
„Experimentul Piteşti“, sinistra născocire a regimului comunist a presupus aplicarea unor tratamente atroce deţinuţilor politici în vederea reeducării lor prin tortură.
Din 1949 până în 1952, în închisoarea de la Piteşti s-au întâmplat lucruri greu de imaginat, în care deținuții au fost dezumanizaţi.
Scopul principal era obținerea de informații de la victime, ce foloseau la arestarea altor anticomuniști, însă violențele au dus și la distrugerea personalității victimelor, spre a le face incapabile de acțiuni de opoziție față de regim în viitor. Doar un grup restrâns de personaje din Securitate cunoștea detalii despre ceea ce se petrecea la penitenciarul Pitești. Chiar directorului închisorii i s-a restricționat accesul în interiorul celulelor unde se petreceau violențele, atât pentru a ține acțiunea secretă, cât și pentru a crea impresia că deținuții înșiși erau vinovați pentru aceste torturi, potrivit Memorialului Închisoarea Pitești.
Peste 600 de studenți au fost torturați la Pitești și cel puțin 11 au murit din cauza violențelor scăpate de sub control , dar rețeta a fost adoptată și în alte închisori comuniste.
Prima victimă a Experimentului Pitești a fost studentul Corneliu Niţă, care făcea parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Moldova.
Corneliu Niţă, student la Politehnică în Iaşi şi la Facultatea de Drept, făcea parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din Moldova.
Despre chinurile la care a fost supus tânărul student a povestit Gheorghe Măruță în „Mărturii din iadul temnițelor comuniste“.
„Era pe la sfârşitul lunii februarie 1950, când într-o zi a fost introdus în cameră un tânăr student cu faţă de copil. Să fi avut vârsta de 19-20 de ani. Numele lui: Niţă Cornel. A fost direct introdus în focurile reeducării, adică în torturi cumplite alături de noi ceilalţi.
Toată noaptea am petrecut-o în torturi groaznice aplicate de însuşi Țurcanu sau echipa sa de peste treizeci de torţionari, toţi cu creierele „spălate” şi transformaţi în roboţi docili, fără voinţă şi iniţiativă decât acea impusă de Eugen Țurcanu. Pardoseala era stropită cu sânge, hainele celor torturaţi – la fel.
A trecut ora deschiderii, s-a servit terciul şi am fost obligaţi să stăm cu mâinile în buzunar, cu privirea fixă la bec, fără să facem nici cea mai mică mişcare în dreapta sau în stânga.
Țurcanu a ieşit din cameră, dar peste un minut sau două a reintrat ca o furtună:
-Măi, fiţi atenţi. Avem control. Când strig drepţi, toată lumea se va ridica în picioare.
După câteva minute, primul gardian deschide uşa, zicându-i lui Țurcanu:
– Au intrat pe secţie! N-a terminat bine de zis că uşa s-a deschis larg şi în cameră au intrat doi indivizi îmbrăcaţi civil şi doi îmbrăcaţi militar, ambii având grade superioare.
Pe individul civil din frunte, ce se vedea că e şeful „delegaţiei”, l-am recunoscut imediat după figură (căci făcea parte din biroul politic al comitetului central al partidului comunist şi pozele acestora erau atârnate peste tot).
Era Iosif Kişinevschi (Iacob Roitman), de naţionalitate evreu. Al doilea civil era Alexandru Dumitrescu, al treilea, îmbrăcat militar, era generalul Nikolschi (Boris Grunberg), iar al doilea îmbrăcat în uniformă era şeful securităţii din Piteşti.
– Ei, cum e ? a pus întrebarea batjocoritor Iosif Kişinevschi.
În clipa aceea studentul cel tânăr adus în cameră abia cu o zi înainte ţâşni din locul său de lângă prici şi zise lui Iosif Kişinevschi:
Sunt deţinutul Niţă Cornel. Cum să fie? nu vedeţi şi dumneavoastră? Şi arată cu mâna spre ceilalţi. Suntem torturaţi”.
Experimentul Pitești s-a încheiat în septembrie 1951 imediat după înlăturarea din fruntea Partidului Comunist Român a comuniștilor extremiști - facțiunea moscovită, Ana Pauker, Teohari Georgescu și Vasile Luca - de către noua linie a desprinderii de Moscova sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
1835: S-a născut Nicolae Kalinderu, medic român, membru al Academiei Române
A venit pe lume într-o familie de origine turcă. Tatăl său se numea Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său a fost juristul și publicistul Ioan Kalinderu.
A studiat în Franța, la Facultatea de Medicină din Paris, începând din 1853, unde a fost influențat de medicina experimentală a lui Claude Bernard și de teoria bacteriologică a lui Louis Pasteur.
În 1863, în urma unul concurs, a fost admis ca intern al Spitalelor din Paris. A lucrat ca intern și extern în spitalele din Paris și a devenit membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. După ce și-a susținut teza de doctorat la Paris, a revenit în România, unde a devenit medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, post pe care l-a ocupat până la 1874 când a demisionat. La 1877 a fost numit șef de serviciu la la Spitalul Brâncovenesc.
Nicolae Kalinderu a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo–clinice și fiziopatologice în medicina românească internă. Împreună cu Victor Babeș a inițiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul și epidemiologia leprei, scrie wikipedia.org.
1931: S-a născut Aurora Cornu. scriitoare, actriță, regizoare de film și traducătoare română
Aurora Cornu a absolvit Școala Literară „Mihai Eminescu” din București, și a lucrat pentru un timp pentru secțiunea poezie de la Viața Românească, timp în care a făcut traduceri.
Primul ei soț a fost scriitorul Marin Preda, cu care a fost căsătorită între 1955 și 1959 (sau 1960), și pe care l-a încurajat să publice Moromeții, al cărui manuscris l-a găsit într-un sertar. La mijlocul anilor 1960, logodnicul ei, matematicianul Tudor Ganea, nu a reușit să o scoată din România, așa că a văzut o șansă să dezerteze în vest în timp ce era la festivalul de poezie din Knokke-Het Zoute, Belgia. S-a stabilit la Paris, și, fiind săracă, soția pictorului Pierre Emmanuel i-a plătit chiria timp de mai mulți ani. La Paris s-a împrietenit, printre alții, cu emigranții români Mircea Eliade, Emil Cioran și Jean Pârvulescu.
Aurora cornu a murit în 2021.
2017: A murit cântărețul și actorul francez Johnny Hallyday,
Johnny Hallyday (născut în 1943) a avut o carieră impresionante, de-a lungul căreia a lansat 79 de albume și a vândut peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume, cu precădere în lumea francofonă, record care l-a plasat drept unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din Franța și din întreaga lume.
Hallyday a câștigat cinci albume de diamant, 40 de albume de aur, 22 albume de platină și zece Music Victories, interpetând mai mult de 1.154 de cântece și cântând alături de 187 de muzicieni.
Apreciat pentru vocea sa puternică și performanțele sale spectaculoase, Hallyday ajungea uneori la stadioanele, unde urma să performeze spectacolele sale, fie intrând de-a dreptul în mijlocul mulțimii, fie sărind dintr-un elicopter, așa cum a făcut-o pe Stade de France, stadion pe care a avut nouă reprezentații.
6 decembrie: Este sărbătorit Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
De numele Sfântului Nicolae sunt legate mai multe poveşti creştine. Legenda lui Moș Nicolae vorbeşte despre o altă minune săvârșită, mai puțin cunoscută, şi anume că a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.
Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe Sfânt în ajutor, i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia.
Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului. Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit că bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
De asemenea, de numele Sfântului sunt legate mai multe fapte creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ.
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.
Nicolae a fost un creștin prigonit și închis pentru credință. Ideea de dărnicie vine din povestea a trei fete sărmane, care nu se puteau mărita, pentru că nu aveau zestre. Nicolae le-a dat trei pungi cu galbeni, ca să nu cadă în păcatul desfrâului. Crescut în spiritul poveţei creştine „să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.
Se încarcă comentariile...
