15 martie: S-a născut fostul antrenor de fotbal, Ioan Andone. De ce a fost suspendat în 1989 și cum i-a fost redusă sancțiunea
0Pe data de 15 martie s-au născut personalități autohtone marcante, precum prozatorul Pantazi Ghica, implicat în Revoluția Română din 1848, fostul jucător și antrenor de fotbal, Ioan Andone și celebrul dirijor, Cristian Măcelaru. Este, de asemenea, ziua în care Papa Ioan Paul al II-lea a publicat prima sa enciclică, intitulată „Redemptor Hominis”.
- Ziua mondială a drepturilor consumatorilor
- Ziua internaţională pentru combaterea islamofobiei (ONU)
- Ziua internaţională a somnului (în ziua de vineri a celei de-a doua săptămâni întregi a lunii martie)
1831: S-a născut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg şi publicist
Pantazi Ghica s-a născut la data de 15 martie 1831 în Țara Românească, într-o familie cu rădăcini prestigioase din domeniul fanariot. Fiind unul dintre cei cincisprezece copii ai familiei Ghica, a crescut într-un mediu bogat cultural și intelectual. A fost al unsprezecelea dintre copiii care au supraviețuit până la maturitate.
Studiile sale timpurii le-a urmat la Colegiul Sf. Sava din București, unde și-a dezvoltat pasiunea pentru literatură și politică. Implicarea sa în mișcarea revoluționară a avut un impact semnificativ asupra cursului vieții sale. A fost un participant activ în Revoluția Română din 1848, alături de istoricul și activistul Nicolae Bălcescu.
După eșecul revoluției și exilul forțat din țară, Pantazi Ghica s-a stabilit la Paris, unde și-a continuat activitatea de revoluționar. Aici, s-a alăturat unui grup de exilați valahi și a început să-și contureze cariera literară și politică. A fost implicat în diverse activități jurnalistice și a colaborat cu personalități literare și politice importante ale vremii.
Revenit în țară, a continuat să-și dedice viața luptei politice și activității literare. A avut o carieră diversificată, ocupând poziții în administrație și practicând avocatura. A fost un susținător al curentului liberal și a fost membru proeminent al Partidului Național Liberal după 1875.
Pe lângă activitatea sa politică, Pantazi Ghica s-a remarcat și ca scriitor și critic literar. A colaborat la diverse publicații literare și a avut un rol important în dezvoltarea scenei literare românești a vremii.
Printre operele sale celebre se numără: Un boem român, roman în trei părți: Copilăria și adolescența, Streinătate și studiu, România (Bucureșci, Tip. Jurnalului Naționalului, 1860);Cămătarul, anecdota „Istorie simțimintală a unui compatriotu care pe aripele amorului ajunge la închisoare” (București, Librăriei Editurii Christ. Ionninu & Comp., Romanow, 1858); Iadesiu, comedie într-un act (Bucureșci, Typografia Națională, Stephan Rassidescu, 1866);O lacrimă a poetului Cîrlova, nuvelă (Bucureșci, Tip. Jurnalului Natzionalulu, 1858);Sterian pățitul, comedie originală în 3 acte (Bucureșci, Typ. C. A. Rosetti, 1866); Studiuri de drept și explicația legilor civile române (București, 1865)
A murit la vârsta de 51 de ani, pe 17 iulie 1882, la București. El a înghițit un pumn de pastile pe care medicul i le recomandase pentru depresie, din cauza eșecurilor amoroase.
1854: S-a născut Emil Adolf von Behring, bacteriolog german
Medicul Emil Adolf von Behring s-a născut la 15 martie 1854, în Hansdorf, Germania.
A urmat studii de medicină la Colegiul de Medicină Militară din Berlin (1874-1878), unde, după câţiva ani în Posen, a ajuns să lucreze îndeaproape cu Robert Koch (Premiul pentru Medicină în 1905). Emil von Behring a studiat în primul rând bacteriile tuberculozei şi difteriei.
Pentru a permite producţia în masă a serului pentru difterie pe care l-a dezvoltat, von Behring a lucrat îndeaproape cu industria chimică. În 1898, a fost numit profesor la Marburg, funcţie pe care şi-a menţinut-o mulţi ani, potrivit www.nobelprize.org.
A publicat o serie de lucrări privind substanţele dezinfectante şi metodele de imunizare pasivă şi activă împotriva bolilor infecţioase. Multe boli sunt cauzate de microorganisme, dar organismul îşi poate folosi sistemul imunitar pentru a se apăra împotriva atacurilor şi a deveni imun la noile atacuri. Ca parte a apărării sale, sistemul imunitar formează anticorpi care neutralizează otrăvurile, sau toxinele, care sunt formate de bacterii.
Emil von Behring şi alţi cercetători au arătat că prin intermediul plasmei sanguine sau a serului, anticorpii puteau fi transferaţi de la o persoană sau un animal la o altă persoană, care, de asemenea, a devenit apoi imună. În 1890, a descoperit, împreună cu bacteriologul nipon Shibasaburo Kitasato (1852 1931), anatoxinele tetanică şi difterică şi a recomandat seroterapia în tetanos şi difterie.
În 1900, Behring a introdus serul de la cai imuni ca metodă de vindecare şi prevenire a difteriei. Succesul lui Behring i-a adus numeroase premii. În 1901, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină cu Motivaţia premiului: „pentru munca sa privind terapia cu ser, în special aplicarea acesteia împotriva difteriei, prin care a deschis un nou drum în domeniul ştiinţei medicale şi, prin urmare, a pus în mâinile medicului o armă victorioasă împotriva bolilor şi a morţii.”, potrivit sursei citate.
În cei 12 ani petrecuţi la Marburg, a colaborat cu histologul, biochimistul şi farmacologul german Paul Ehrlich (1854-1915). Cei doi au pus la punct tehnologiile de fabricaţie pe cale industrială a vaccinurilor.
În 1913, Emil von Behring a introdus amestecuri de toxină antitoxină pentru a imuniza împotriva difteriei, o rafi nare a tehnicii de imunizare deja în uz, potrivit www.oxfordreference.com. De asemenea, a conceput un vaccin pentru imunizarea împotriva tuberculozei. Scrierile sale includ „Die praktischen Ziele der Blutserumtherapie” (1892; „Obiectivele practice ale terapiei cu serul de sânge”).
1949: A murit Gheorghe Brăescu, prozator
S-a născut la Iaşi. În 1899 devine sublocotenent, se arată în volumul „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
A fost, apoi, profesor la o şcoală de ofi ţeri din Bucureşti, publicând şi o carte, „Educaţia socială a naţiunei armate” (1914). În timpul Primului Război Mondial a participat la campania din 1916, şi-a pierdut braţul drept şi a fost făcut prizonier. Revenit la Iaşi, a semnat prima culegere de proză - „Vine doamna şi domnul gheneral” (1918). Stabilit la Bucureşti, a scos publicaţia „Pregătirea”, „foaie de educaţie militară şi cetăţenească” (1918-1919).
Începând din 1919 a frecventat cenaclul lui E. Lovinescu, care i-a publicat schiţele în „Sburătorul”. Renumele literar al lui Brăescu este legat în primul rând de schiţele cu subiecte din viaţa militară, cuprinse în volumele „Maiorul Boţan” (1921), „Cum sunt ei...” (1923), „Doi vulpoi” (1923), „Schiţe vesele” (1924), ultimele două premiate de Societatea Scriitorilor Români. A scris schiţe cu subiecte din viaţa citadină, despre o lume comună, cu o existenţă banală, măruntă, consumată în chefuri şi intrigi meschine (...) („Dicţionarul general al literaturii române”).
Numeroasele sale schiţe şi nuvele au fost tipărite cu precădere în „Sburătorul”, „Adevărul literar şi artistic”, „Rampa”, „Universul literar”, „Viaţa literară”, „Bilete de papagal”, „Viaţa românească”, „Revista Fundaţiilor regale” ş.a. Mai amintim dintre acestea: „Un scos din pepeni” (1926), „Alte schiţe vesele” (1928), „La clubul decavaţilor” (1929, Premiul Societăţii Scriitorilor Români), „Amintiri” (1937) ş.a. A scris şi romane - „Moş Belea” (1927), „Conaşii” (1935), „Primii şi ultimii paşi” (1939), „Margot” (1942).
A murit la 15 martie 1949.
1954: S-a născut Craig Wasson, actor
S-a născut în Ontario, Oregon și a devenit cunoscut ca un actor american talentat, remarcându-se prin varietatea și profunzimea rolurilor sale. Debutul său în lumea filmului a fost în thrillerul tensionat „Rollercoaster”, din 1977, marcând începutul unei cariere prolificie.
Unul dintre rolurile sale semnificative a fost cel al lui Jake Scully în „Body Double” (1984), filmul iconic regizat de Brian DePalma, în care a impresionat prin abilitatea sa de a transmite tensiune și vulnerabilitate. De asemenea, a interpretat rolul lui Neil Gordon în „A Nightmare on Elm Street 3: Dream Warriors” (1987), alături de o distribuție de excepție.
În filmul „Four Friends” (1981), regizat de Arthur Penn, Wasson a jucat rolul lui Don Wanderley, un profesor de literatură care are o relație pasională și misterioasă cu o femeie fantomatică. Pelicula i-a adus o nominalizare la Premiile Globul de Aur.
Pe lângă filme, Wasson a avut numeroase apariții în seriale de televiziune, inclusiv în „The Bob Newhart Show”, „MAS*H”, „Murder, She Wrote”, și „Star Trek: Deep Space Nine”. De asemenea, este un narator apreciat pentru cărți audio, dând viață unor opere literare semnificative, inclusiv romanelor lui Stephen King.
1960: S-a născut Ioan Andone, fost internaţional român şi antrenor de fotbal
S-a născut în localitatea Hopârta, județul Alba. În timpul carierei sale de jucător, a devenit unul dintre cei mai emblematici fotbaliști, reprezentând Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990 și evoluând pentru echipe de prestigiu precum Dinamo București.
Andone și-a început pasiunea pentru fotbal la vârsta de 14 ani, jucând atât baschet, cât și fotbal. Cu toate acestea, la vârsta de 16 ani, s-a concentrat exclusiv pe fotbal și și-a început junioratul la centrul de tineret al Corvinul Hunedoara, unde a fost antrenat de Dumitru Pătrașcu.
În 1979, Andone și-a făcut debutul în Divizia A pentru echipa Corvinul. Ulterior, s-a transferat la Dinamo București în 1983, unde a petrecut 7 sezoane, contribuind la câștigarea titlului și a Cupei României. A fost unul dintre cei mai constanți jucători ai echipei și a impresionat atât în campionatele interne, cât și în competițiile europene.
Un moment notabil din cariera sa de jucător a fost incidentul din Cupa României din 1989. Andone a marcat golul echipei sale și a egalat scorul. Cu toate acestea, în ultimul minut al meciului, Gabi Balint a marcat golul victoriei pentru Steaua, determinând o înfrângere pentru Dinamo. Situația s-a agravat când arbitrul Ion Crăciunescu i-a eliminat pe doi dintre jucătorii cheie ai echipei Dinamo, Rodion Cămătaru și Claudiu Vaișcovici. Simțind că sunt dezavantajați de arbitraj, Andone și coechipierul său, Rednic au arătat câteva gesturi obscene în fața tribunei oficiale, unde stătea Valentin Ceaușescu, fiul lui Nicolae Ceaușescu și președinte neoficial al Stelei.
Această acțiune i-a adus lui Andone și lui Rednic o suspendare inițială de un an din partea Federației Române de Fotbal. Totuși, intervenția unor persoane influente din fotbalul românesc, printre care și prietenii lor de la Steaua, Marius Lăcătuș și László Bölöni, a dus la reducerea sancțiunii la trei luni.
După Revoluția Română din 1989, Andone a continuat să-și desfășoare cariera internațională în Spania și Olanda, jucând pentru echipele Elche și Heerenveen.
La nivel internațional, Andone a reprezentat România în 55 de meciuri și a marcat două goluri. A făcut parte din echipa națională la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990 și a participat și la alte competiții importante.
Pentru contribuția sa în sportul românesc, Ioan Andone a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a de către Președintele României în 2008.
1964: A murit Alexandru Osvald Teodoreanu (Păstorel), prozator, poet, eseist
Scriitorul Alexandru Osvald Teodoreanu, cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, s-a născut la Dorohoi şi este fratele scriitorului Ionel Teodoreanu.
Este fiul avocatului Osvald Teodoreanu şi al Sofiei Teodoreanu, fiică a compozitorului Gavriil Muzicescu şi profesoară la Conservatorul din Iaşi, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007).
A urmat cursuri la Liceul Naţional (1906-1910) şi la Liceul Internat din Iaşi (1910-1914), fiind pasionat de limbile latină şi franceză, apoi a absolvit cursurile unei şcoli de ofi ţeri. În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat şi a participat la luptele din Transilvania şi din Moldova, fi ind grav rănit. În 1920 şi-a obţinut licenţa în drept şi a fost numit magistrat la Turnu Severin, dar a profesat doar şase luni.
În 1930 a fost cooptat în conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, iar în 1934 s-a angajat ca funcţionar la Fundaţiile Regale. A debutat în 1916 cu versuri, în hebdomadarul „Capitala”. Ulterior, a devenit unul dintre principalii colaboratori ai revistei „Viaţa românească”, din al cărei cerc face parte. A scris, de asemenea, la publicaţii precum „Versuri şi proză”, „Însemnări literare”, „Adevărul”, „Adevărul literar şi artistic”, „Gândirea”, „Lumea”, „Opinia”, „Contimporanul”, „Lumea literară şi artistică”, „Bilete de papagal”, „România literară”, „Jurnalul literar”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Universul literar” ş.a. A mai scris la „Lumea” lui G. Călinescu şi ulterior la „Magazin”, unde a susţinut o originală şi spirituală cronică gastronomică, în continuarea celei de la „Adevărul literar şi artistic”.
Pseudonimul care l-a consacrat este Păstorel, dar a mai semnat şi ca Don Quichotte, Lares, Măscăriciul Vălătuc, Red ş.a. „Cea mai importantă carte a lui Al.O. Teodoreanu, „Hronicul măscăriciului Vălătuc” (1928, Premiul Academiei Române), scrierea lui de debut, este singulară în proza artistică şi umoristică românească din perioada interbelică” („Dicţionarul general al literaturii române”).
Mai amintim dintre volumele publicate: „Mici satisfacţii” (1931), „Un porc de câne” (1933), „Bercu Leibovici” (1935), „Tămâie şi otravă” (I-II, 1934-1935), volumul de epigrame „Vin şi apă” (1936), volumul de poezii lirice „Caiet” (1938), „Berzele din Boureni” (1957) ş.a.
În 1937 a primit Premiul Naţional pentru proză. La sfârşitul anilor ’50, ca urmare a epigramelor sale de circulaţie orală cu aluzii la regimul comunist, este arestat şi condamnat, ieşind din detenţie în 1962. A murit la Bucureşti.
1979: Papa Ioan Paul al II-lea a publicat „Redemptor Hominis”
„Redemptor hominis” este numele primei enciclice scrise de Papa Ioan Paul al II-lea. Această enciclică stabilește o schemă pentru pontificatul său prin explorarea problemelor umane contemporane și, în special, a soluțiilor propuse găsite într-o înțelegere mai profundă a persoanei umane. Enciclica a fost promulgată la 4 martie 1979, la mai puțin de cinci luni după instalarea sa ca papă.
Ioan Paul al II-lea și-a început papalitatea într-o criză de îndoială și critici interne în Biserica Catolică. El face aluzie la acest lucru în introducerea enciclicei, afirmându-și încrederea că „noua mișcare de viață în Biserică este mult mai puternică decât simptomele îndoielii, colapsului și crizei.” El spune că Isus este real și viu.
„Redemptor hominis” spune că soluția la aceste probleme poate fi găsită printr-o înțelegere mai profundă a persoanei: atât a persoanei umane, cât și a celei a lui Hristos. Ca atare, prima sa enciclică subliniază în mod repetat abordarea filosofică preferată a papei, personalismul, o abordare pe care a folosit-o repetat pe tot parcursul papalității sale.
Enciclica lucrează și pentru a pregăti Biserica pentru viitorul mileniu al treilea, numind anii rămași ai secolului al XX-lea „o perioadă a unui nou Advent, o perioadă de așteptare”.
1980: S-a născut Cristian Măcelaru, dirijor
S-a născut la Timișoara. Este un dirijor român de renume internațional, recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în lumea muzicală.
Copilăria și educația lui Măcelaru sunt marcate de pasiunea pentru muzică. A crescut într-o familie numeroasă, cu 10 frați și a studiat muzica încă de la o vârstă fragedă. La numai șapte ani, a început să cânte în orchestra bisericii, iar mai târziu, s-a dedicat studiului intensiv al viorii.
Toți cei zece frați urmau un program riguros, combinând școala cu orele de muzică, iar această disciplină și determinare au contribuit la formarea sa ca muzician.
Debutează în atenția publicului american în februarie 2012, când l-a înlocuit pe celebrul dirijor Pierre Boulez și a condus Chicago Symphony Orchestra în spectacole apreciate pozitiv de către critici.
Succesul său în această perioadă l-a propulsat în lumina reflectoarelor, iar în 2014 a fost distins cu prestigiosul Premiu Solti pentru Dirijori, recunoașterea unei cariere începătoare promițătoare în lumea muzicii clasice.
Cristian Măcelaru și-a continuat ascensiunea ca dirijorilor de prestigiu, colaborând cu unele dintre cele mai renumite orchestre din lume, precum Philadelphia Orchestra, Chicago Symphony și Filarmonica din New York. De-a lungul carierei sale, a impresionat publicul și criticii deopotrivă prin talentul și pasiunea sa pentru muzică.
În sezonul 2016/17, a condus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în două programe separate și a debutat cu Orchestra Regală Concertgebouw, WDR Sinfonieorchester Köln, Weimar Staatskapelle, Royal Flemish Philharmonic și New Japan Philharmonic cu Anne-Sophie Mutter ca solistă.
Din stagiunea 2019-2020 Măcelaru este dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Köln. De asemenea din 1 septembrie 2020 Macelaru este directorul muzical al Orchestrei naționale a Frantei. În septembrie 2022 i s-a prelungit contractul până în 2027.
În această ultimă calitate la 14 iulie 2022 el a dirijat Orchestra Națională a Franței în concertul festiv de la Paris cu ocazia Zilei Naționale a Franței.
În viața personală, Măcelaru este căsătorit cu Cheryl, fagotistă, cu care are doi copii. După ce au locuit în Philadelphia între anii 2011 și 2019, din vara anului 2022 locuiesc la Paris.
Pentru contribuțiile sale remarcabile în lumea muzicii clasice, Cristian Măcelaru a fost distins cu Premiul pentru dirijori în ascensiune al Fundației Solti, în 2012 și Premiul Georg Solti pentru dirijat, în 2014.
1990: Înființarea Partidului de Uniune Națională a Românilor din Transilvania
S-a înfiinţat, la Braşov, Partidul de Uniune Naţională a Românilor din Transilvania. Din 26 august 1992, şi-a schimbat denumirea în Partidul Unităţii Naţionale Române (PUNR). Şi-a încetat activitatea la data de 9 septembrie 2000.
Se încarcă comentariile...
