Ordinele executive prin care Donald Trump a iniţiat noul program economic, atacate. Preşedintele, acuzat că-şi arogă puterile Congresului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce negocierile din Congres, cu privire la noul ajutor economic pentru americani, în perioada pandemiei, au eşuat, preşedintele Trump a iniţiat propriul sau program prin ordine executive. Dar, sunt atacate din toate părţile,  fiind acuzat că încearcă să-şi aroge puteri ale Legislativului.

Preşedintele Donald Trump a prezentat sâmbătă un nou plan de ajutoare pentru milioane de americani ameninţaţi cu expulzarea şi loviţi de şomaj din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia de a semna aceste decrete s-ar putea confrunta însă cu probleme legale, avertizează Bloomberg, explicând că Trump este acuzat că încearcă să-şi aroge puteri ale Congresului, după ce nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu congresmenii democraţi după săptămâni de negocieri cu privire la un al doilea pachet de susţinere în criza provocată de pandemie. În replică, Donald Trump susţine că democraţii caută “să ia ostatic acest ajutor vital” şi exprimă speranţa că va ajunge la un acord cu Congresul “la o dată ulterioară”, notează La Libre Belgique.

În America, alocările bugetare sunt făcute de către Congres. Ele sunt prerogativa legislativului şi se pune întrebarea dacă măsură preşedintelui este legală sau nu. Din această perspectiva se fac auzite voci atât democrate, cât şi republicane, de o parte şi de cealaltă a baricadei.

La republicani, o voce critică la adresa preşedintelui este senatorul de Nebraska, Ben Sasse, care consideră decizia lui Trump, neconstituţională. Democraţii vor să se revină la masă negocierilor, dar îşi asumă un risc politic. Preşedinta Camerei Nancy Pelosi şi liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer au spus că Trump nu înţelege gravitatea situaţiei, din punct de vedere medical şi economic. Candidatul democrat la preşedinţie, Joe Biden îl acuză pe şeful executivului că promovează jumătăţi de măsură şi periclitează pensiile sociale.

Un republican moderat, Lamar Alexander ii ia apărarea lui Trump când spune „Preşedintele face tot ce poate pentru a-i ajută pe lucrători, studenţi şi cei care locuiesc cu chirie, dar Congresul este cel care trebuie să acţioneze. Democraţii să înceteze să blocheze propuneri de bun simt şi să-i ajute pe studenţi să revină la cursuri şi pe părinţi cu copii, să revină la lucru”. Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, Lindsey Graham şi-a exprimat apreciarea că Donald Trump a trecut la acţiune, adăugând că ar fi preferat ajungerea la un acord în Congres. „Cred că şi preşedintele Trump ar fi preferat acelaşi lucru” – a adăugat Graham.

Un alt critic al preşedintelui, fost republican, în prezent libertarian, deputatul Justin Amash a spus „Constituţia noastră nu-i permite preşedintelui să se comporte că un rege, atunci când Congresul nu emite legi”.

Trump însuşi a recunoscut că ordinele sale executive ar putea fi atacate în instanţa, explicând că încearcă să-i ajute pe americani, într-un moment dificil. Donald Trump îl atacă pe rivalul său politic, Biden, spunând că acesta a cedat în faţă extremei stângi a partidului atunci când propune o creştere masivă de impozite pentru propunerile sale ecologice şi vizând întărirea sistemului de sănătate publică. Ordinul executiv al lui Trump adaugă $400 pe săptămână la ajutorul de şomaj, dar $100 din această suma ar urmă să fie achitată de state. Or acestea susţin că nu au fonduri.

Ordinele executive ar urma să fie menţinute până la sfârşitul anului 2020, dar rămâne de văzut ce se va întâmplă pe plan legal.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite