Joi, 6 martie, 2014, Pentagonul a trimis şase noi avioane de luptă F-15 pentru a întări dispozitivul defensiv destinat menţinerii siguranţei de zbor în spaţiile aeriene ale Lituaniei, Letoniei şi Estoniei.

Această măsură efectivă de întărire a poliţiei aeriene este apreciată ca fiind un răspuns la agresiunea rusă din Ucraina şi la intensificarea activităţilor militare din regiunea Kaliningrad. 

Cele şase aeronave au decolat de la o bază militară din Marea Britanie şi au aterizat la una din Lituania. 

Este primul semn că Alianţa Nord-Atlantică a recurs la măsurile necesare, disuasive, stabilite pentru situaţii de criză, precum cea din Ucraina, standarde de acţiune blocate până acum de iluzia unor lideri europeni că un telefon, o sugestie, o insistenţă, evident diplomatică, la Kremlin, pot stopa cursul periculos al evenimentelor, în Crimeea.

Astfel, NATO nu doar a răspuns rapid şi prompt solicitării oficialilor statelor baltice, de a semnala public că nu sunt lăsate singure în faţa militarismului ofensiv al Kremlinului, dar a şi dat semn, prin acest gest de dorită vizibilitate publică, că în faţa escaladării tensiunii din Ucraina, stat partener al Alianţei Nord-Atlantice, are soluţii adecvate, de creştere, în intensitate, a măsurilor necesare pentru descurajarea, într-o primă fază, a altor tentaţii anexioniste, ale preşedintelui actual al Rusiei. 

Ceea ce scriam, cu amărăciune, mai zilele trecute, confirmă şi afirmă acum chiar preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, care nu s-a sfiit să declare că "Europa ( a se citi liderii unor state occidentale) încă nu este în stare să înţeleagă ce se întâmplă. Rusia este azi periculoasă. Rusia este impredictibilă."

Iar apelul unor păpuşi rusofone, din Crimeea, de a se uni această peninsulă cu Rusia, care aduce aminte de apelul unor lideri comunişti din Praga, în vara anului 1968, ca URSS să intervină militar în Cehoslovacia, nu face decât să confirme inconştienţa cu care locatarul numărul 1 de la Kremlin preferă să meargă pe sârma deciziilor arbitrare, peste prăpastia în care poate să târască, pe termen lung, propria sa ţară. 

Acum a devenit clar că liderii interimari, pro-europeni, de la Kiev, deşi au evitat, dincolo de primele lor declaraţii aparent războinice, o confruntare armată cu ocupanţii răsăriteni, se află în situaţia în care criza politică din Ucraina nu pare a fi rapid rezolvabilă, pe cale diplomatică. 

Cu miile de militari ocupanţi în peninsula acum disputată, toţi fiind combatanţi din Forţele Speciale Ruse - de apartenenţa cărora se îndoiau numai observatori rupţi de realitatea câmpului potenţial de luptă - referendumul este o tristă mimare publică a exercitării voinţei unor pământeni vorbitori ai limbii imperialilor răsăriteni.

Bătaie de joc, în stil putinist, în ceea ce priveşte respectarea, în democraţiile reale, a voinţei poporului.

Cu alte cuvinte, dacă la Kiev s-a impus voinţa sutelor de mii de manifestanţi, după atâtea luni de demonstraţii în Euromaidan, atunci, în optica administraţiei prezidenţiale ruse, în egală măsură va trebui respectată voinţa alegătorilor din Crimeea, ruşi, ucraineni, tătari, care vor vota sub paza trupelor speciale ruse. 

În mod paradoxal, presa occidentală este intoxicată şi cu opinii derutante, ale unor experţi politico-militari, din Moscova, conform cărora Vladimir Putin nu vrea război.

Dar dacă stiuaţia îl va impune, cum să îl evite?!...

Aici era porumbelul păcii. 

Chiar dacă este justificată întrebarea de unde aveau unii manifestanţi, din Euromaidan, armele folosite contra forţelor de ordine ucrainene, de la această interogaţie, până la declanşarea operaţiunii de ocupare paşnică a teritoriului peninsulei Crimeea, de forţe de elită ale Armatei Rusiei este o cale care a fost străbătută doar cu dorinţa menţinerii Ucrainei sub controlul total al Moscovei.

O viitoare şi posibilă ancorare a Kievului în arealul comunităţii europene fiind începutul sfârşitului visului uniunii euroasiatice.

Exact într-un moment când toate cancelariile lumii libere din Europa se întrebau când iese din adormire Albă ca Zăpada, din Biroul Oval, de la Casa Albă, după cele 90 de minute în care a fost hipnotizată, la telefon, de ţarul din Kremlin, acum Pentagonul a anunţat un exerciţiu aerian pe scară largă în Polonia. 

O operaţiune aeriană complexă, la care vor participa escadrile trimise de Unchiul Sam, de peste Ocean şi  cele 48 avioane de luptă F-16 C/D Block 52, cu care se mândresc Forţele Aeriene Poloneze.

O demonstraţie de forţă despre care ambasadorul american la Varşovia a afirmat că a fost organizată pentru a asigura aliaţii din regiune de prezenţa şi rolul dinamic al SUA, în evoluţia situaţiei de criză din Ucraina. 

Apropo de rostirea unor adevăruri la timpul lor. Când la postul public de radio am fost întrebat cine cred că sunt militarii care au preluat controlul parlamentului din Crimeea, am afirmat, fără să mă îndoiesc de temeinicia declaraţiei, că este vorba de subunităţi din Forţele Speciale Ruse.

Realizatorul emisiunii a fost vizibil surprins, mai ales că eram primul jurnalist din România care am pus punctul pe litera i, în această privinţă, la un post public, la o oră de maximă audienţă.

Iată că acum însuşi Chuck Hagel, şeful Pentagonului, a respins afirmaţia Moscovei că nu a trimis trupe în Crimeea:

"Este foarte clar că sunt trupe ruse."

Apoi, generalul Martin Dempsey, şeful Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, de la Pentagon,  l-a sunat la telefon pe omologul rus, generalul Valeri Gherasimov, miercuri, 5 martie dimineaţa, sugerându-i diplomat, dar ferm, ca să dea dovadă de reţinere, în aceste zile, pentru a rămâne uşa deschisă pentru o soluţie diplomatică. 
 
Generalul Dempsey a mai precizat că a discutat, în această săptămână, tot la telefon, cu omologii săi din statele baltice şi cele situate în Europa centrală şi cea estică. 
 
Astfel, Unchiul Sam revine în forţă în Europa.