David Funderburk, fost ambasador al SUA în România: „Ceauşescu n-a fost vreodată cu adevărat independent de Moscova“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Funderburk (dreapta), într-o discuţie cu preşedintele Ronald Reagan.  FOTO: arhiva personală
David Funderburk (dreapta), într-o discuţie cu preşedintele Ronald Reagan.  FOTO: arhiva personală

Fost ambasador al SUA în România în anii ’80 şi unul dintre cei mai mari critici ai regimului Ceauşescu, David Funderburk vorbeşte, în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, despre experienţa sa în România comunistă. Diplomatul american este de părere că tranziţia nu s-a încheiat nici la trei decenii de la Revoluţie, deşi s-au făcut progrese vizibile

„Weekend Adevărul“: V-aţi luat doctoratul în 1974, la Universitatea din Carolina de Sud, cu o lucrare intitulată: „Politicile britanice faţă de România, 1938-1940“. Ce v-a determinat să deveniţi pasionat de o ţară din Europa de Est?

David Funderburk: În perioada studenţiei la Wake Forest University, am urmat cursuri de istorie europeană sub îndrumarea reputatului profesor Keith Hitchins, un valoros specialist în studii despre România. Dintre toate ţările care făceau obiectul cursului, România mi-a plăcut cel mai mult datorită unicităţii ţării şi a oamenilor. România a avut o istorie extrem de interesantă şi poziţionarea sa ca „o insulă de latinitate într-o mare de slavi“ i-a menţinut această unicitate, în ciuda faptului că a fost invadată şi cucerită de-a lungul istoriei sale. În bună măsură, datorită acestor trăsături am continuat să studiez România şi limba română, călătorind timp de două veri din Carolina de Nord până la UCLA şi la Universitatea Washington din Seattle, Washington.

  În ce circumstanţe aţi ajuns prima dată în România?

În timpul primei mele călătorii în România – alături de soţia mea, Betty, şi fiul nostru, Britt –, ca bursier Fulbright în perioada 1971-1972, am lucrat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Apoi, după ce am petrecut o scurtă perioadă la Sibiu, unde am fost ghid la o expoziţie americană din 1975, ne-am întors la Bucureşti în 1976 şi 1977, cu o bursă IREX. Pentru mine, România s-a dovedit a fi un loc prietenos, plin de oameni ospitalieri. Ne-am făcut mulţi prieteni acolo. Ne-au plăcut mult zonele montane, Marea Neagră şi satele cu un farmec inefabil. În acelaşi timp, am experimentat şi un şoc cultural, deoarece nu eram obişnuiţi cu un asemenea control venit din partea statului, cu o supraveghere omniprezentă şi cu oraşe cenuşii şi cozi lungi pentru mâncare.

Ce reacţie aţi avut când aţi aflat că veţi fi ambasador în România?

După luni de interviuri şi verificări la Washington, am fost sunat de către preşedintele Ronald Reagan în toamna lui 1981. Am fost onorat şi recunoscător că preşedintele Statelor Unite mi-a cerut să fiu ambasadorul SUA la Bucureşti. În acea perioadă, eram profesor de istorie şi guvernare la Universitatea Campbell din Carolina de Nord. Am plecat la Bucureşti în octombrie 1981 cu soţia mea Betty, cu fiul meu Britt şi cu fiica mea Deana.

În cartea „Pinstripes and Reds“, publicată în 1987, aţi descris numeroase aspecte ale vieţii în România în timpul regimului Ceauşescu. Care dintre acestea v-au impresionat cel mai mult?

Deoarece mai fusesem de patru ori în România şi locuisem ca student cu familii româneşti, văzusem marile greutăţi cu care se confruntau românii zilnic. Se confruntau cu o lipsă a hranei în mod constant – stăteau la coadă la pâine şi la carne – şi, în plus, nu aveau căldură şi apă caldă o bună perioadă pe timpul iernilor. Românii se confruntau, de asemenea, cu lipsa posibilităţii de a-şi alege locurile de muncă preferate sau potrivite, din cauză că statul impunea joburile pe care fiecare trebuia să le aibă şi stabilea cât timp să muncească. Probabil că cel mai şocant pentru mine a fost să văd până la ce nivel ajunsese supravegherea Securităţii şi opresiunea brutală a guvernului comunist la adresa oricărui român care nu se conforma cu linia de partid.

David Funderburk cu soţia şi fiica FOTO: arhiva personală

funderburk cu sotia si fiica

România s-a schimbat spectaculos în ultimii 31 de ani. Politic, a trecut de la o dictatură comunistă dură la o democraţie parlamentară, proces ce este încă în curs. Transformarea economică în curs – de la un sistem condus de stat la o economie de piaţă –cere responsabilitate personală atât în instanţe, cât şi în mass-media. O Românie liberă şi independentă, protejată faţă de „ursul“ de la est, a fost un vis îndelungat al poporului român. Însă România încă are de lucru în ce priveşte eliminarea corupţiei şi curăţarea guvernării de rămăşiţele vechiului regim comunist. Moştenirile represive ale comunismului încă mai cântăresc greu în conştiinţa românilor. Am învăţat multe în cei şapte ani petrecuţi în total în România. Iar România şi românii vor avea mereu un loc special în inimile noastre.

Cum a fost prima dumneavoastră întâlnire cu Nicolae Ceauşescu?

Deoarece mă documentasem mult în ceea ce-l priveşte pe dictatorul român, aflasem că era arogant şi duplicitar. La prima mea întâlnire cu el, mi-a confirmat aşteptările: un şmecher viclean şi condescendent. În opinia mea, Ceauşescu ar trebui descris ca un om rău care ar fi spus orice minciună sau ar fi ucis orice adversar pentru a-şi atinge scopul. Nicolae Ceauşescu şi-a construit un cult al personalităţii pentru el şi soţia sa, cerând să fie cumva trataţi ca nişte zei. Probabil că şi din cauza rapoartelor sincere şi defavorabile lui Ceauşescu pe care le-am trimis la Washington, în care arătam relele tratamente la care era supus poporul român, Ceauşescu a ajuns să mă vadă ca pe un adversar care se opunea regimului său opresiv.

Într-un interviu acordat Associated Press în 1990, spuneaţi că aţi încercat în zadar să convingeţi Washingtonul, timp de patru ani ca ambasador în România, că Nicolae Ceauşescu era un tiran sângeros care se folosea de favorurile americane. De ce credeţi că n-a avut Administraţia de la Washington o reacţie la avertismentele dumneavoastră privindu-l pe dictatorul român?

Ar trebui să întrebaţi Washingtonul de ce n-a avut reacţie. Însă, opinia mea este că politica externă americană dusă de către Departamentul de Stat a avut mult timp o viziune politică conform căreia Ceauşescu era diferit de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia prin „diferenţele sale ocazionale“ faţă de Moscova. Aşa-numitele exprimări independente ale lui Ceauşescu au inclus menţinerea relaţiilor cu Israelul şi promovarea vizitelor româno-americane la nivel înalt. În schimb, Ceauşescu a primit pentru România clauza naţiunii celei mai favorizate, în timp ce represiunea internă a populaţiei nu era luată în seamă. Iar Washingtonul a minimalizat ororile interne comise de Ceauşescu în timp ce recompensa luările sale ocazionale de poziţie ce erau diferite faţă de Moscova. Însă având în vedere ce am citit şi am văzut, Ceauşescu n-a fost vreodată cu adevărat independent de Moscova!

Care sunt cele mai speciale amintiri din perioada petrecută în România?

Sunt atât de multe amintiri speciale din perioadele petrecute în România încât ar fi dificil să nominalizez doar una. Au fost cu adevărat de neuitat pentru noi excursiile făcute cu prieteni români în mediul rural, inclusiv la minunatele mănăstiri pictate din Bucovina, pe Transfăgărăşan şi în Delta Dunării. Vor rămâne de neuitat momentele în care schimbam idei şi discutam istorie cu prietenii români şi mâncam mămăligă şi sarmale.

După ce aţi revenit în Statele Unite ale Americii, aţi continuat să susţineţi România, să ajutaţi disidenţii şi să luptaţi împotriva propagandei comuniste.

Ceauşescu şi regimul său au căzut la patru ani după ce am plecat de la Bucureşti. În toţi aceşti patru ani am dat interviuri multor ziare şi posturi de televiziune în care explicam adevărul despre regimul teribil al lui Ceauşescu şi al comuniştilor. Am scris multe articole şi o carte în care am încercat să surprind o parte din atrocităţile de neuitat la care Ceauşescu a supus poporul român. Am revenit la universitate ca profesor şi le-am vorbit studenţilor mei despre lucrurile oribile petrecute în timpul regimului Ceauşescu. Am vizitat, de asemenea, comunităţile şi bisericile româno-americane de pe tot cuprinsul Statelor Unite. După căderea lui Ceauşescu şi a comunismului în 1989, am continuat să predau în Statele Unite. Împreună cu soţia mea am ajutat mulţi români care avuseseră de suferit în România în timpul regimului comunist. Am avut şansa de a reveni în România de mai multe ori de atunci şi am putut vizita multe biserici şi universităţi din România. A fost un sentiment special să vedem că mulţi români au apreciat eforturile şi lupta noastră împotriva guvernului comunist şi împotriva lui Ceauşescu şi, de asemenea, că românii au apreciat lupta noastră pentru apărarea libertăţii şi a democraţiei. Am avut privilegiul de a fi făcut Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi de a primi Ordinul „Steaua României“ în grad de Comandor de la preşedintele Emil Constantinescu, primul lider ales democratic în România după căderea comunismului, din 1989.

Profesor de istorie, ambasador şi congressman

Numele: David Britton Funderburk

Data şi locul naşterii: 28 aprilie 1944, Hampton, Virginia, SUA

Studiile şi cariera:

În perioada 1962-1967, a urmat cursurile de licenţă şi masterat la Wake Forest University. A obţinut titlul de doctor de la Universitatea din Carolina de Sud, cu teza „Politicile britanice faţă de România, 1938-1940: Un studiu de strategie economică şi politică“. A fost profesor de istorie la mai multe instituţii de învăţământ: Wingate University, Universitatea din Carolina de Sud, Hardin-Simmons University şi Campbell University. În 1981, a fost numit ambasador al SUA în Republica Socialistă România, mandat pe care l-a deţinut până în 1985. În 1994, a fost ales în cel de-al 104-lea Congres al SUA, din partea Partidului Republican.

Vă mai recomandăm:

Cum i-a ajutat un congressman pe soţii Karolyi să emigreze în SUA: „M-a impresionat dorinţa lor de a fi liberi“ EXCLUSIV

Povestea italiencei care a decis să rămână în România. „M-am îndrăgostit de ţara asta, iar acum le dezvălui frumuseţile ei şi altora“

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite