Atac armat în Chicago: cel puţin 6 morţi şi 26 de răniţi la o paradă de Ziua Independenţei FOTO VIDEO

Atac armat în Chicago: cel puţin 6 morţi şi 26 de răniţi la o paradă de Ziua Independenţei FOTO VIDEO

FOTO Twitter

Cel puţin şase persoane au murit după ce au fost împuşcate luni la Chicago, în timpul unei parade dedicate zilei Independenţei SUA, iar alţi 26 de oameni au fost răniţi.

UPDATE 03.30 Robert E. Crimo III luat în custodie ca persoană suspectă legată de împuşcăturile de la parada din Highland Park

Robert E. Crimo III a fost arestat lângă Lake Forest, IL, au declarat autorităţile în timpul unei scurte conferinţe de presă.

Autorităţile au spus că Crimo a fost depistat de un ofiţer din North Chicago, care a încercat să iniţieze o oprire în trafic. Crimo a fugit apoi şi i-a determinat pe ofiţeri să pornească într-o scurtă urmărire înainte de a fi oprit în Lake Forest, Illinois.

El a fost reţinut fără incidente şi va fi dus la departamentul de poliţie din Highland Park.

Întrebat, autorităţile au spus că încă îl numesc pe Crimo „persoană de interes”, în timp ce îl investighează şi îl conectează cu locul faptei. 

UPDATE 01.20 Poliţia l-a identificat pe Robert E. Crimo III, în vârstă de 22 de ani, ca fiind „o persoană de interes” în atacul armat de la parada din Highland Park.

Şeful poliţiei din Highland Park, Lou Jogmen, a declarat că a identificat o persoană suspectă în atacul armat  de la parada din 4 iulie din această dimineaţă.

Numele persoanei este Robert E. Crimo III, în vârstă de 22 de ani. El este considerat înarmat şi periculos, au spus oficialii. Se crede că acesta conduce o Honda Fit argintie din 2010 cu plăcuţă de înmatriculare din Illinois DM80653.

Numeroase agenţii de aplicare a legii lucrează pentru a-l reţine pe Crimo. 

UPDATE 23.50 Cinci dintre oameni morţi la faţa locului erau adulţi, spune medicul legist

Jennifer Banek, medicul legist din Lake County, a declarat că şase persoane au fost ucise în atacul armat petrecut la o paradă din Highland Park, Illinois. Dintre acestea, cinci au murit la faţa locului şi una a murit la spital, potrivit lui Banek.

Ea a spus că toţi cei cinci care au murit la locul desfăşurării paradei erau adulţi. Ea nu avea informaţii despre vârsta celei de-a şasea victime, care a decedat la spital.

"Nu am informaţii suplimentare despre acea victimă", a spus ea.

UPDATE 23.35 Spaţiul aerian al Highland Park este acum restricţionat

Administraţia Federală a Aviaţiei interzice aeronavelor să zboare deasupra Highland Park, Illinois, scena împuşcăturilorde azi, în timp ce autorităţile continuă să caute trăgătorul. 

O restricţie temporară de zbor de cinci mile este în vigoare până la 3.000 de picioare deasupra solului, cu excepţia „aeronavelor de ajutor” sub conducerea Departamentului de Poliţie din Highland Park.

UPDATE 23.27 Martorul spune că participanţii la paradă au crezut iniţial că împuşcăturile erau focuri de artificii

Zoe Pawelczak, care a participat la parada de Ziua Independenţei din Highland Park, Illinois, împreună cu tatăl ei, a spus că mulţi participanţi la paradă au crezut iniţial că focurile de armă sunt focuri de artificii având în vedere ocazia.

"Şi am spus că ceva nu e în regulă. L-am prins pe tatăl meu şi am început să alerg. Dintr-o dată, toţi cei din spatele nostru au început să alerge", a spus ea. „M-am uitat înapoi, probabil, la 20 de metri distanţă de mine. Am văzut o fată împuşcată şi ucisă”, a spus ea.
Pawelczak şi tatăl ei s-au ascuns în spatele unui tomberon timp de aproximativ o oră, până când poliţia i-a mutat într-un magazin de articole sportive, a spus ea, apoi i-a escortat în cele din urmă înapoi la maşina lor. Ea a văzut o persoană care a fost împuşcată în ureche şi avea sânge pe toată faţa şi o altă fată care a fost împuşcată în picior, a spus ea.

„Părea o zonă de luptă şi este dezgustător. Este cu adevărat dezgustător”, a spus ea.

UPDATE 23.04 Preşedintele Biden spune că solicită forţelor de ordine federale să ajute la „căutarea urgentă” a atentatorului

Preşedintele Biden a făcut luni prima declaraţie legată de atacul petrecut în timpul unei parade din Highland Park, Illinois, în 4 iulie, care a provocat cel puţin şase morţi şi zeci de răniţi, scriind că el şi prima doamnă Jill Biden sunt „şocaţi de violenţa fără sens ce implică utilizarea armelor care a adus din nou durere comunităţii americane în această Zi a Independenţei.”

El a spus că a apelat la forţele federale de aplicare a legii, cerându-le să „ajute la căutarea urgentă a atentatorului”.

„Am vorbit cu guvernatorul Pritzker şi primarul Rotering şi am oferit întregul sprijin al guvernului federal comunităţilor lor. De asemenea, am apelat la forţele de ordine federale pentru a ajuta la căutarea urgentă a atentatorului, care rămâne în libertate în acest moment”, a scris Biden într-o declaraţie. „Membrii comunităţii ar trebui să urmeze îndrumările ce vin de la conducerea de pe teren, iar eu voi monitoriza îndeaproape pe măsură ce aflăm mai multe despre cei ale căror vieţi au fost pierdute şi ne rugăm pentru cei care sunt în spital cu răni grave.”
În declaraţia de luni, preşedintele a prezentat legislaţia semnată săptămâna trecută, pentru a aborda violenţa cu arme din ţară, despre care a spus că „include acţiuni care vor salva vieţi”, recunoscând în acelaşi timp că este necesară „mult mai multă muncă de făcut”.

UPDATE 22.42 Anchetatorii caută pe reţelele sociale ameninţări ce vizau parada

Anchetatorii caută în prezent pe reţelele de socializare pentru a vedea dacă au existat ameninţări sau indicii  online cu privire la atacul armat de azi dimineaţă din Highland Park potrivit CNN. 

Chris Covelli, de la Lake County Major Crime Task Force, a spus că nu există ameninţări de care ştia, dar a spus că „anchetatorii caută pe reţelele de socializare pentru a vedea dacă există indicii sau informaţii pe care le pot descoperi prin intermediul reţelelor sociale şi care ar putea ajuta în ancheta.”

Covelli a spus că locaţia suspectului l-a făcut greu de văzut.

„Toate indiciile arată că a fost discret; era foarte greu de văzut”, a spus el.

UPDATE 22.20 Trăgătorul este căutat în continuare

Poliţia îl caută în continuare pe suspectul care este descris ca un bărbat alb de 18 până la 20 de ani. El este considerat înarmat şi periculos, spun oficialii, şi părea că trage de pe un acoperiş.

A fost delimitat un perimetru în jurul centrului oraşului şi rezidenţii sunt îndemnaţi să rămână în casă, au spus oficialii. Locul unde a avut loc incidentul armat este situat la aproximativ 25 de mile nord de centrul oraşului Chicago.

ŞTIRE INIŢIALĂ. Ziarul The Chicago Sun-Times scrie că parada a început către ora locală 10.00 (17.00, ora României), însă s-a oprit după zece minute, după ce s-au tras focuri de armă, conform news.ro.

Potrivit unor martori, oamenii au fugit speriaţi de focurile de armă, iar cel puţin cinci persoane au fost văzute însângerate la pământ şi o alta sub o pătură, potrivit Fox News.

 

 

Numărul victimelor rămâne neclar. Poliţia ar fi solicitat o unitate canină pentru a ajuta la găsirea suspectului, care se află încă în libertate.

Guvernatorul Illinois JB Pritzker a declarat pentru WGN că există cel puţin nouă victime ale împuşcăturii, iar postul de televizune a raportat că cel puţin doi oameni au fost ucişi.
 
Departamentul şerifului din Lake County, unde se află Highland Park, a confirmat că au avut loc împuşcături şi a îndemnat oamenii să rămână în afara zonei, dar nu a confirmat însă numărul victimelor.
 
Departamentul de poliţie din Highland Park au confirmat că intevin la o „situaţie activă”.
 
 
Primarul din Highland Park, Nancy Rotering, i-a îndemnat pe locuitori să evite zona centrală, deoarece poliţia răspunde la incident. 
 
„Poliţia Highland Park răspunde la un incident din centrul oraşului Highland Park”, a anunţat ea pe Twitter. 
 
„Fourth Fest a fost anulat. Vă rugăm să evitaţi centrul oraşului Highland Park. Mai multe informaţii vor fi distribuite pe măsură ce devin disponibile.” 
 
 
„Echipa mea şi cu mine suntem în siguranţă. Echipa mea de campanie şi cu mine ne adunam la începutul paradei când au început împuşcăturile”, a anunţat reprezentantul american Brad Schneider.l. 
 
„Aud despre pierderea vieţii şi al altor răniţi. Condoleanţe familiei şi celor dragi; rugăciunile mele pentru cei răniţi şi pentru comunitatea mea; şi angajamentul meu de a face tot ce pot pentru a face copiii noştri, oraşele noastre, naţiunea noastră mai sigure. Destul E deajuns!" a adăugat aceasta.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările