Explicaţia la fotografia care însoţeşte anunţul din Sumar: Kennedy citind (surprinzînd un Kennedy citind în viteză, rămas în picioare) dă seamă imediat la amestecul de publicitate cu monden care e articolul semnat de Hugh Sidey.

La pagina 55, unde e plasat reportajul, o fotografie mărită a fotografiei din Sumar, e astfel lămurită: „În momentele libere dintre întîlnirile oficiale, Preşedintele Kennedy părăseşte Biroul său de la Casa Albă pentru a citi presa de dimineaţă.”

Titlul şi subtitlul articolului trimit nu atît la omul de cultură Kennedy, cît mai ales la omul care citeşte în viteză: „Deprinderile de cititor vorace ale Preşedintelui. El înfulecă articole şi cărţi cu 1200 de cuvinte pe minut.” Nu e un interviu, ci un reportaj.

O casetă din text se intitulează Favoritele lui Kennedy şi reproduce cele zece cărţi preferate ale Preşedintelui.
Pe locul nouă, după Byron in Italy de Peter Quennel, şi înaintea lui „Roşu şi negru“ de Stendhal, se află „From Russia with Love“ de Ian Fleming.

În cartea sa „A Thousand Days“, Arthur Schlesinger, istoricul de curte al lui Kennedy, lasă să se înţeleagă că prin plasarea cărţii lui Ian Flemming printre cele 10 cărţi favorite s-a vrut să se arate americanilor că Preşedintele e  şi el om. Se dă în vînt după romane poliţiste.

Apărut în 1957, romanul lui Ian Fleming,  „From Russia with Love“ nu s-a bucurat de prea mare succes în America. Potrivit mărturiilor era „prea British” şi cu prea mult sex. După reportajul din 17 martie 1961, vînzările cunosc un veritabil boom. Într-o scrisoare din 1962 adresată lui Robert Kennedy, Ian Fleming ţine să mulţumească fraţilor Kennedy „pentru efectul electric pe care recomandările lor l-au avut asupra vînzărilor mele în America”.

Un alt efect al colosalei publicitări constă în intrarea în producţie a ecranizării romanului. Compania United Artists Corporation dublează bugetul acordat filmului.  Interpretului lui James Bond, Sean Connery, i se dă un bonus de 100.000 de dolari, pe lîngă salariul de 54.000. Filmul e lansat în Anglia pe 10 octombrie 1063 şi în SUA pe 8 aprilie 1964.

Potrivit memorialiştilor, J.F. Kennedy ar fi văzut filmul, în privat la Casa Albă, în noaptea dinaintea plecării la Dallas. Un tîrg între J.F. Kennedy şi Ian Fleming nu s-a încheiat în adevăratul sens al cuvîntului.  Putem vorbi mai degrabă de un tîrg de la sine înţeles. J.F. Kennedy a contribuit decisiv la profiturile obţinute de Ian Fleming din vînzarea cărţilor sale în America şi din box office-ul nemaipomenit al celor două pelicule: Dr. No şi From Russia with Love.

Ian Fleming, la rîndu-i, i-a mulţumit cu mijloacele de care dispune un autor faimos: L-a trecut pe Kennedy în romanele sale!

Pe 16 aprilie 1962, în timp ce J.F. Kennedy mai era preşedinte al SUA, apare pe piaţă romanul „The Spy Who Loved Me“. Capitolul 10 ne oferă o discuţie dintre James Bond şi Vivienne Michel, eroina sexy a  romanului.
James Bond se aventurează pe teritoriul ceţos al politicii planetare: „Serios, totul nu e decît un joc complicat. Dar la fel sînt şi politicile internaţionale, diplomaţia – toate capcanele naţionalismului şi complexul puterii ce există între ţări. Nimeni nu se va opri din a juca acest joc. E ca şi instinctul de vînătoare.”

Partenera de pat, binecuvîntată de Ian Fleming cu postura de reprezentată a tinerei generaţii, îi răspunde: „Da, văd. Totul pare idiot generaţiei mele. Serios, e ca şi cum ai juca jocul acela vechi, Attaque. Avem nevoie de mai mulţi oameni ca Jack Kennedy. E vorba de aceşti bătrîni. Ar trebui să lase lumea în mîinile tinerilor care nu au fixată în subconştientul lor ideea războiului. Ca şi cum ar fi singura soluţie.”

La doi ani de la moartea lui J.F. Kennedy, un nou roman de Ian Fleming îi aduce un omagiu preşedintelui căzut la Dallas.

În „The Man with the Golden Gun“, James Bond e surprins cărînd cu el în servietă o carte scrisă şi semnată de J.F. Kennedy în 1955: „James Bond şi-a pus gheaţă în pahar şi trei degete de burbon şi a agitat paharul, pentru a-l răci şi a dispersa gheaţa. Şi-a tras un scaun lîngă fereastră, a pus o masă joasă lîngă el, a luat din servietă Profiles in Courage de Jack Kennedy şi s-a întîmplat că l-a deschis la Edmund G. Ross («M-am uitat pe mormîntul meu deschis»), apoi a mers şi s-a aşezat lăsînd să respire peste tot corpul său aerul proaspăt, un amestec de mare şi copaci.”

Cine a cîştigat din această negustorie dintre J.F. Kennedy şi Ian  Fleming? Amîndoi, desigur.