Averile combinate ale miliardarilor americani au crescut cu peste 560 de miliarde de dolari de la declanşarea pandemiei de coronavirus în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
avere

Averile combinate ale miliardarilor americani, între care se află fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, şi directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, au crescut cu peste 19%, respectiv cu peste 565 de miliarde de dolari, de la declanşarea pandemiei de COVID-19 în Statele Unite, potrivit unui raport publicat de Institute for Policy Studies (IPS), citat de Reuters.

Creşterea a avut loc pe parcursul  11 săptămâni, începând din 18 mai, perioadă în care 42,6 milioane de americani au solicitat indemnizaţii pentru şomaj, arată raportul.

”Aceste statistici ne amintesc că suntem divizaţi mai mult ca oricând în ultimele decenii, din punct de vedere economic şi rasial”, a afirmat Chuck Collins, co-autor al raportului.

În tipul celor 11 săptămâni, averea lui Bezos a crescut cu circa 36,2 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Zuckerberck s-a mărit cu aproximativ 30,1 miliarde de dolari.

Şi averea netă a miliardarului Elon Musk, fondatorul producătorului de automobile electrice Tesla, a crescut cu 14,1 miliarde de dolari.

Numai în ultima săptămână averile miliardarilor americani s-au mărit cu 79 de miliarde de dolari, mai arată raportul.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite