Alegeri SUA 2020. Ultimele zile de campanie, marcate de insulte şi atacuri

Alegeri SUA 2020. Ultimele zile de campanie, marcate de insulte şi atacuri

Candidatul democarat Joe Biden şi cel republica, Donald Trump se luptă pentru postul de preşedinte al SUA

Cei doi candidaţi la preşedinţia americană - preşedintele republican în exerciţiu Donald Trump în Nevada, iar adversarul său democrat Joe Biden în Carolina de Nord - au fost în aceste state-cheie înaintaintea unei săptămâni cruciale în campania electorală, marcată de o intensificare a agresivităţii, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

 La fel ca în 2016, Donald Trump îşi face o campanie pe teren asiduă, cu mai multe deplasări pe zi.
 
Sosit sâmbătă seara la Las Vegas, el a intrat între sute de susţinători loiali duminică, într-o biserică evanghelică din oraş.
 
Puţin practicant, miliardarul newyorkez a introdus mai multe bancnote de 20 de dolari în cutia cu donaţi, înainte de a se exprima în faţa susţinătorilor săi, la Carson City, capitala Nevadei, un stat în care este devansat cu cinci puncte procentuale de către fostul vicepreşedinte.
 
După ce a participat, la rândul său, la o slujbă la Wilmington şi s-a recules la mormântul fiului său, Beau, Joe Biden s-a dus la Durham, în North Carolina.  Biden şi-a îndemnat susţinătorii să nu aştepte data de 3 noiembrie pentru a vota, mai ales alegătorii afroamericani, pe care contează pentru a obţine victoria în acest stat, în care-şi devansează adversarul cu 2,7 puncte procentuale, notează AFP.
 
”Această naţiune este destul de puternică pentru a înfrunta cu onestitate rasismul sistemic şi a oferi străzi sigure familiilor şi micilor magazine, care sunt prea adesea cele mai afectate de jafuri şi incendii”, a tunat el, aducându-i un omagiu lui George Floyd, un afroamerican ucis de către un poliţist alb la sfârşitul lui mai în Minneapolis.
 
Moartea sa a provocat revolte în oraş şi un val istoric de furie împotriva rasismului.
 Un veteran al politicii, Joe Biden conduce cu o medie de nouă procentuale în sondaje la nivel naţional, dar dispune de o marjă mai strânsă în statele care pot stabili rezultatul scrutinului.
 
În contextul în care cei doi candidaţi urmează să se întâlnească joi, la Nashville, în cadrul ultimei dezbateri prezidenţiale, tabăra lui Trump şi-a intensificat, de câteva zile, atacurile la adresa lui Biden.
 
”Joe Biden este un om politic corupt şi toată lumea o ştie”, a apreciat duminică, pe Twitter, miliardarul.
 
La un miting, sâmbătă, în Michigan, alt stat crucial în alegeri, el l-a catalogat pe Joe Biden drept un ”criminal” care ar reprezenta ”un risc pentru securitatea naţională”.
 
El a atacat-o pe guvernatoarea democrată a statului, Gretchen Whitmer, care a impus restricţii dure în lupta împotriva pandemiei covid-19, în timp ce mulţimea scanda ”Băgaţi-o la închisoare!”.
 
Whitmer a fost vizată de un grup de extremă dreapta care plănuia să o răpească şi să o judece de ”trădare”. Indivizii au fost arestaţi săptămâna trecută, înainte să-şi pună planul în aplicare.
 ”Este incredibil de tulburător” ca preşedintele ”să inspire, încurajeze şi incite acest fel de terorism intern”, a comentat duminică la NBC Gretchen Whitmer.
 
”Oamenii sunt frustraţi de această guvernatoare, iar asta nu are nimic a face cu această tentativă care a vizat-o”, a declarat la CNN Laura Trump, nora preşedintelui, dând asigurări că acesta nu face ”absolut nimic pentru a incita grupuri să o ameninţe” pe Whitmer, ci că doar ”se amuza”.
 
”Preşedintele trebuie să-şi dea seama că spusele preşedintelui Statelor Unite au greutate”, i-a răspuns la ABC şefa democraţilor în Congres, Nancy Pelosi.
 
”Injectarea unor tactici de intimidare în sânul dialogului nostru public, mai ales cu privire la o femeie guvernator şi la familia sa, este atât de iresponsabilă”, a deplâns ea.
 
Fostul vicepreşedinte american a deplâns duminică gestionarea foarte criticată a pandemiei covid-19 de către Casa Albă, în contextul în care, în opinia sa, ”situaţia se înrăutăţeşte” în Statele Unite, care înregistrează opt milioane de cazuri pozitive şi aproape 220.000 de morţi din cauza noului coronavirus.
 
”Preşedintele ştia încă din ianuarie cât de periculos este virusul şi a ascuns ţării acest lucru”, a tunat Biden la Durham, în urma dezvăluirilor unui jurnalist potrivit cărora Trump a fost avertizat, la sfârşitul lui ianuarie, cu privire la pericolul unei pandemii.
 
Biden a denunat anterior, într-un comunicat, un preşedinte care ”continuă să minimalizeze covid-19”.
 
Donald Trump, care a fost mereu reticent să poarte o mască de protecţie, a fost spitalizat timp de trei nopţi, după ce s-a îmbolnăvit de covid-19, la începutul lui octombrie. El şi-a reluat, între timp, cursa în campanie, afirmând că a fost ”imunizat”.
 
Trump a apărat duminică programul de testare generalizat. ”Cu cât testezi mai mult, cu atât detectezi mai multe cazuri. Foarte simplu!”, a subliniat el pe Twitter.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările