Nu voi intra în substanţa acestor dezbateri sau în contradicţiile dintre declaraţii. Dar merită reţinută relevanţa strategică a unui asemenea eveniment.

Reactor nuclear neprotejat prin atmosferă

Aproape e superfluu să repetăm faptul că întregul experiment este o dovadă crasă de iresponsabilitate, o lipsă de respect pentru oameni, viaţa lor, sănătate, dreptul la viaţă. Că a fost sau nu vorba, aşa cum au identificat multiple surse, despre racheta clasificată 9M370 sau SSC-X-9 Skyfall sau de un alt dispozitiv, cert este că vorbim despre utilizarea unui reactor nuclear pentru a propulsa o rachetă.

Deci de o bombă murdară cu aripi, în cel mai bun caz, şi vorbim despre o formă schematizată a prezentării. O variantă experimentată în anii 50-60 a SUA, proiectul Pluto, dar abandonată imediat din cauza pericolelor pe care le reprezintă pentru cetăţenii de sub traiectoria pe care zboară, mai ales dacă nu atinge ţinta şi cade accidental.

Vorbim despre un adevărat Cernobîl cu aripi, un reactor neprotejat sau slab protejat şi periculos care lasă particule radioactive pe traiectoria sa de înălţime joasă, similară unei rachete de croazieră. Mai mult, care poate părăsi această traiectorie şi poate exploda oriunde, ca bombă murdară, dacă nu ca bombă nucleară. În fapt o rachetă balistică intercontinentală, care poate zbura nelimitat, după cum a anunţat Putin, poate atinge orice colţ de pe pământ, dar cu manevrabilitate egală cu cea a unei rachete de croazieră.


FOTO Captură Daily Mail

Joaca de-a experimentul nuclear lângă un oraş cu 350.000 de oameni

Iresponsabilitatea vine şi din realizarea unui experiment nuclear militar lângă un oraş cu 350.000 de oameni. În urma experimentului, 5 specialişti au murit în explozie iar 3 răniţi au fost aduşi în spital regional central din Arhangelsk, fără a li se comunica medicilor cu ce au de a face. FSB, urmaşul KGB, s-a asigurat însă să le ia semnăturile pentru păstrarea secretului.

Răniţii erau goi, înveliţi în folie de plastic transparentă, şi subiecţi ai unei expuneri radioactive majore. Doi au murit, după stabilizare, în drum spre aeroportul de unde un avion urma să-i transporte la Moscova, iar unul a ajuns la destinaţie, dar nu se ştie evoluţia sa. Actele din spital au dispărut, secţia unde au fost trataţi răniţii a fost sigilată ca şi ambulanţele utilizate, iar personalul medical implicat a fost transportat la Moscova pentru evaluări şi, cel puţin într-un caz, a fost descoperit Cesiu radioactiv în muşchii unuia dintre doctorii ce au tratat pacienţii.

Reactorul distrus: O catastrofă în dezvoltare?

Ceea ce mai ştim este că centrele de cercetare nucleară ruseşti lucrau la un reactor miniaturizat, o unitate portabilă care să ofere capacitate mare de energie la dimensiune redusă. Că e vorba sau nu despre acel dispozitiv de propulsie pentru 9M730 Burevetnik, în clasificarea rusă respective SSC-X-9 Skyfall în cea NATO, nu se ştie la această oră dacă dispozitivul care a explodat a fost distrus complet sau nu, dacă a fost recuperat sau e pierdut, eventual în mare sau pe un teritoriu nestabilit.

Vyacheslav Solovyov, director ştiinţific al Centrului Nuclear Federal Rus a confirmat că la baza militară secretă din Nyonoksa se lucra la „o sursă de energie de mica dimensiuni utilizând materiale radioactive şi fisiune“, în timp ce Rosatom, agenţia nucleară de stat a Rusiei, a comunicat oficial că accidentul a avut loc în timp ce era testată „o sursă de energie pe bază de izotopi radioactivi într-un sistem de propulsie lichidă“.

Experţii de pe întreg mapamondul s-au arătat sceptici asupra unei posibilităţi de a rezolva această temă, odată ce e extrem de dificil să faci un asemenea tip de rachetă având ca propulsive un reactor suficient de uşor, dar şi cu suficientă putere pentru a zbura în parametri solicitaţi - de jur împrejurul lumii, eventual de câteva ori, şi să lanseze spre ţintă, din unghiuri neaşteptate, arma nucleară pe care o poartă.

Cât despre potenţialul de a răspândi particule radioactive sub traiectorie, acesta a fost principalul motiv de stopare a cercetării de această factură. Tehnologia e prea periculoasă şi folosirea ei iresponsabilă. Pe de altă parte, miniaturizarea surselor de energie nucleară, odată soluţionată problema protecţiei şi ecranării acestor mini-reactoare, poate fi o temă extrem de importantă, atrăgătoare şi cu numeroase utilizări.


FOTO EPA-EFE

Ce mai contează o dâră radioactivă când vrei să distrugi lumea

Dacă e să ne raportăm la varianta prezentată şi asumată pe larg a experimentului ratat, propulsia nucleară pentru racheta ce zboară fără oprire, un asemenea vehicul ar face parte dintr-o fază finală a unui război nuclear, Apocalipsa, sau ar fi o armă pentru Ziua de Apoi, când distrugi totul pe Pământ. Nu mai contează puţină radiaţie sub traiectorie provenită de la propulsia rachetei cu încărcătură nucleară când arunci în aer nuclear întreaga lume.

Fireşte că idea unei rachete fără limită de portanţă şi rază de acţiune este, totuşi, o utopie, nefiind încă inventat un perpetuum mobile, iar racheta urmând, până la urmă, fie să explodeze undeva, asupra unei ţinte, fie să cadă accidental, fie, dacă are un mecanism de siguranţă şi control, să fie detonată în zbor.

Tot strategic, pe dimensiunea de imagine pentru propriul tău public şi propagandă, Vladimir Putin face proba unei ambiţii enorme ce împinge inclusiv la iresponsabilitate, o dorinţa de a se da mare cu orice preţ, cu orice cost, dorinţa de a se vorbi despre preşedintele rus şi de stârni din nou o formă de teroare atomică, ca-n era distrugerii reciproc asigurată. Dar şi aici, sensul real este acela de a proba că Rusia este în faţă, de a avea un argument forte de negociere, nu neapărat de utilizare a acstei arme.

Dincolo de ştiri şi teroarea nucleară relansată, este puţin probabil ca o asemenea armă, croită pe un obiectiv politic şi cu o bază teoretică, ca intenţie şi nivel de ambiţie, să fie realizabilă şi viabilă vreodată tehnologic.

Deficitul de arme convenţionale şi tehnologie înaltă impinge spre folosire armei nucleare

În subsidiar, preocuparea pentru dobândirea unor asemenea arme ale distrugerii totale trădează lipsa capacităţii de luptă cu arme convenţionale. Dacă le deţii, dacă sunt superioare adversarului sau măcar competitive, e mult mai etic să lupţi ţintind strict obiectele pe care le vizezi şi nu distrugând totul în jur. Această lipsă a capabilităţilor convenţionale clasice este o realitate care se manifestă în ciuda exerciţiilor masive ale trupelor ruse, exerciţii mamut ce implică un număr mare de trupe şi utilizarea unei cantităţi enorme de armament.

Pe de altă parte, înclinaţia spre acest tip de arme trădează lipsa tehnologiei superioare de altă factură, a capacităţii de a produce arme de nouă generaţie – laser, puls electromagnetic – care vizează strict tehnologia militară adversă şi centrele de comandă şi control militar, distrugând fără rănirea civililor, fără distrugerea a tot ceea ce e în jur.

În al treilea rând, aceste preocupări expuse de recentul accident nuclear trădează dorinţa şi ambiţia de a depăşi instrumentul descurajării americane, scutul anti-rachetă actual şi viitor, în fapt o banală armă defensivă, ce respect, ea, cerinţele etice ale funcţionării într-un mediu civil. Însă dincolo de ştiri şi teroarea nucleară relansată, este puţin probabil ca o asemenea armă, croită pe un obiectiv politic şi cu o bază teoretică, ca intenţie şi nivel de ambiţie, să fie realizabilă şi viabilă vreodată tehnologic.