Trump i-a propus lui Putin să-l ajute să stingă incendiile din Siberia

Trump i-a propus lui Putin să-l ajute să stingă incendiile din Siberia

Preşedintele SUA, Donald Trump a avut o convorbire telefonică, miercuri, cu omologul său rus Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a primit o propunere de ajutor din partea omologului său american Donald Trump pentru combaterea incendiilor uriaşe de pădure din Siberia, a informat Kremlinul într-un comunicat de presă publicat în noaptea de miercuri spre joi, relatează AFP.

Cei doi lideri au discutat la telefon miercuri seară "la iniţiativa părţii americane", conform comunicatului.
 
În cadrul discuţiei, "preşedintele american a propus Rusiei ajutorul său pentru a lupta împotriva celor două incendii de pădure din Siberia", se arată în comunicat.
 
La rândul său, Vladimir Putin "şi-a exprimat gratitudinea sinceră pentru această atitudine atentă şi pentru această propunere de ajutor şi de sprijin", a subliniat Kremlinul.
 
Preşedintele rus "a răspuns că partea rusă se va folosi de această propunere dacă va fi nevoie", se mai menţionează în comunicat.
 
Putin a evidenţiat de asemenea, conform comunicatului, că iniţiativa preşedintelui american ar arăta că "cele două ţări vor reuşi să îşi restabilească pe deplin relaţiile", care traversează în prezent cea mai gravă criză de la sfârşitul Războiului Rece.
 
Cei doi lideri "au convenit să îşi continue contactele la telefon şi prin întâlniri personale", subliniază Kremlinul.
 
Miercuri, Vladimir Putin a ordonat armatei să ia parte la lupta împotriva celor două incendii de pădure care fac ravagii de câteva săptămâni în Siberia, distrugând milioane de hectare şi acoperind de fum sate întregi.
 
Decizia vine la câteva zile după semnalul de alarmă lansat de organizaţiile de apărare a mediului, care s-au arătat îngrijorate de lipsa de reacţie a autorităţilor ruse în faţa acestor incendii care riscă chiar să accelereze topirea gheţarilor în Arctica.
 
În total, conform cifrelor oficiale, aproape trei milioane de hectare, adică o suprafaţă aproape cât teritoriul Belgiei, erau afectate de flăcări miercuri, în principal în regiunile imense Iakutia, Krasnodar şi Irkuţk.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: