În context vine, spre exemplu, afirmaţia Secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care susţinea: “Monitorizăm situaţia foarte atent şi continuăm să ne consultăm între aliaţi şi cu parteneri precum Ucraina şi Uniunea Europeană. Cerem Rusiei să fie transparentă în ceea ce priveşte activităţile sale militare, să reducă tensiunile şi să prevină orice escaladare”. La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat decizia Parisului de a apăra integritatea teritorială a Ucrainei, iar Marea Britanie va sprijini Ucraina în procesul de dezvoltare al capabilităţilor militare, în timp ce SUA şi UE şi-au manifestat în mod deschis îngrijorarea privind evoluţiile ruso-ucrainene.

Pentru Vladimir Putin toate aceste reacţii ale Vestului sunt „alarmiste”, iar în opinia sa, acuzele Kievului privind nerespectarea Acordurilor de la Minsk de către Moscova sunt nefondate, liderul rus creionând astfel, pentru publicul intern, imaginea unei Ucraine agresive, controlată de Occident, motiv pentru care orice reacţie diplomatică sau militară a Rusiei trebuie să fie legitimă pentru cetăţenii săi.

Sigur, Kremlinul nu specifică că acţiuni precum organizarea alegerilor pentru Duma de Stat rusă în regiunile separatiste din estul Ucrainei, sau continuarea integrării economice a acestor regiuni în economia rusă sunt, printre altele, încălcări directe ale Acordurilor mai sus amintite, îngreunând practic  negocierile cu Ucraina.

În ciuda narativelor propagandistice, a războiului hibrid şi a comasării a aproximativ 100.000 soldaţi şi armament greu la graniţa cu Ucraina, o invazie militară a Federaţiei Ruse pe termen scurt rămâne puţin probabilă. În primul rând, începerea sezonului de iarnă creează condiţii meteo nefavorabile unei ofensive terestre, cu atât mai mult cu cât armata ucraineană s-a dotat şi perfecţionat constant începând cu 2014.

În al doilea rând, mutarea trupelor militare este un proces lent, început din aprilie 2021, neascuns de către autorităţile ruse, ceea ce este atipic privind acţiunile militare din Ucraina (2014) şi Georgia (2008), atunci când Moscova a mizat pe surpriza strategică.

Pe termen mediu şi lung însă, ameninţarea este mult mai reală, cu atât mai mult cu cât Rusia poate profita de alte dinamici internationale ce ar putea slăbi reacţia Vestului, aşa cum poate fi apariţia unui conflict între China şi Taiwan. Într-un asemenea scenariu, Rusia ar putea ocupa regiunile Zaporizhia şi Kherson, construind un culoar terestru care leagă Lugansk şi Doneţk de peninsula Crimeea, blocând totodată accesul Ucrainei la Marea Azov.

Federaţia Rusă ar putea totuşi să crească presiunea hibridă asupra Ucrainei în perioada imediat următoare, iar o parte dintre migranţii aflaţi în Belarus la graniţa cu Polonia să fie mutaţi pe frontiera belaruso-ucraineană.

Astfel, UE trebuie să aibă un răspuns ferm atât faţă de criza migranţilor, cât şi în ceea ce priveşte situaţia militară dintre Rusia şi Ucraina, răspuns ce ar trebui să vină odată cu Summitul Parteneriatului Estic, din decembrie 2021. Ţinând cont că autorităţile de la Minsk încalcă regimul frontierei de stat, Uniunea Europeană ar putea închide unilateral graniţa cu Belarus, contribuind totodată la consolidarea capacităţilor de control al frontierei Ucrainei.

În schimb, lipsa unei poziţii unite a Occidentului, va crea premisele unui viitor incert la graniţa României.