Îl puteţi accesa integral aici şi veţi vedea de ce, din foarte multe motive, poate fi considerat ca un adevărat document de poziţie, extrem de general şi cuprinzător asupra a ceea ce sunt argumentele factuale care să arate de ce anume Rusia revendică spaţii întregi, acestea fiind considerate drept parte natural-integrantă , prin tradiţie, a spaţiului slav cu capitala la Moscova. Tehnic, mi se pare a fi o reluare (excepţional de importantă prin posibilele sale consecinţe) a temelor clasice ale pan-slavismului în perioada sa de glorie, inclusiv prin integrarea argumentului ortodox în ecuaţia de putere. Asta chiar dacă, aparent, subiectul care este discutat acolo este anunţat a fi cel al Ucrainei.

Dar extensia reală este anunţată imediat, cu precizie şi claritate. Priveşte ţările şi comunităţile de limbă rusă şi credinţă ortodoxă aflate la graniţa cu UE/NATO, state a căror istorie le leagă indisolubil de Rusia:

"Ruşii, ucrainienii şi cei din Belarus sunt cu toţii descendenţi ai străvechii RUS care a fost cel mai mare stat al Europei. Triburile slave şi altele de pe acest teritoriu vast, de la Ladoga, Novgorod, Pskov şi Kievau fost runite prin folosirea unei singure limbi (denumită acum Rusa Veche) apoi prin legături economice, reglementările conducătorilor dinastiei Rurik şi - după creştinare - prin credinţa ortodoxă. Alegerea spirituală făcută de Sfântul Vladimir care era totodatăn Prinţ de Novgorod şi Mare Prinţ al Kievului defineşte afinităţile noastre de azi...Popoarele din estul şi vestul Rusiei vorbeau aceeaşi limbă. Credinţa lor este ortodoxia. Până la mijlocul sec. al XV-lea, a existat o singură biserică cu conducere unitară..." scrie preşedintele Putin pentru a ajunge şi la situaţia de acum, când:

"...şi unitatea noastră spirituală a fost atacată. Precum în zilele Marelui Ducat al Lituaniei, a fost iniţiată o nouă biserică. Autorităţile seculare, nefăcând niciun secret din politicile lor, s-au amestecat fără ruşine în viaţa Bisericii şi au împins-o înspre divizare, cu preluarea cu forţa a unor lăcaşuri de cult, atacând preoţii şi călugării. Le displace foarte chiar şi autonomia extinsă a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene care menţine o unitate spirituală cu Patriarhatul moscovit. Trebuie să distrugă simbolul înalt şi puternic al credinţei noastre...Ne sunt clare toate subterfugiile legate de proiectul anti-Rusia."

Finalul sună ca un avertisment direct, oricând preambul de război: "...nu vom permite niciodată ca teritoriile noastre istorice şi popoarele care trăiesc în apropierea noastră să fie folosite împotriva Rusiei. Iar celor care vor să-şi asume un asemenea demers, aş dori să le transmit că îşi vor distruge propria ţară".

Este clar că mesajul acesta are un adresant direct uşor de identificat. Dar mi se pare excepţional de interesant - şi totodată îngrijorător - şirul de sublinieri legate de Biserica Ortodoxă, căci la fel de limpede este că Putin alege să o folosească drept un argument posibil contondent faţă de acţiunile occidentale. Ridicând un mai vechi şi extrem de solid argument din timpul celui de-al doilea Război Mondial, când invadatorii nazişti erau portretizaţi şi ca distrugători de biserici, atacând esenţa spiritualităţii ruse, desacralizând pământul strămoşesc.  

Pentru cei mai mulţi dintre dumneavoastră, afirmaţiile lui Putin au doar valoare strict politică. Şi este firesc să fie aş deoarece, pe măsură ce se finalizează integrarea României în sistemul de valori din spaţiul occidental, mi se pare că începe să se simtă, mai ales în rândul tinerilor, acelaşi interes mai degrabă formal legat de religie şi, în orice caz, de problemele sale doctrinare. Poate doar politicienii să mai simtă un fior religios în apropiere de alegeri, caz în care fac singurul gest de credinţă pe care-l cunosc din viaţa civilă, adică fac rost de ceva bănişori de la buget, pe care să-i doneze în transmise televizată pentru Catedrala Neamului.

În cazul Rusiei, relaţia cu biserica ortodoxă înseamnă cu totul altceva. Biserica este cultivată ca factor real de putere, asumat ca atare, revenită la rangul său străvechi şi la rolul ritual de a oferi credibilitate conducătorilor ţării. Calitate în care Biserica Ortodoxă a devenit unul dintre pilonii cei mai activi ai atacului rusesc împotriva decăderii morale şi a corupţiei Occidentului, mizând pe ceea ce este prezentat încontinuu ca "o crimă morală fără precedent" a Vestului împotriva căreia există doar stavila Adevăratei Credinţe promovată de biserica rusă.

O Biserică a cărei forţă este continuu întărită de prezenţa lui Putin la marile evenimente din calendarul religios, cuminte pupând icoanele cu lumânarea în mână - dar şi chemat să prezideze, alături de Patriarhul Tuturor Rusiilor, congrese ale bisericii ţinute într-un cadru fastuos, cvasi-imperial (vezi foto). Există o certă renaştere a spiritului ortodox, dar ce ar trebui să ne intereseze este că, pe baza lui, se aduc  - exact ca în perioada pan-slavismului - argumente care să pregătească posibila (sau necesara, sau inevitabila, depinde de interpretare) readucere ala Patria Mamă a populaţiilor de limbă şi cultură rusă, valorizând şi propagând un anumit sentiment de apartenenţă naţională care poate merge nu se ştie cât de departe.

Cât de importantă poate fi această renaştere a spiritului pan-slavic, cât de activ poate deveni în cazul în care, alături de încleştările actuale, începe să se deseneze şi perspectiva unei noi dimensiuni, religioase, inter-ortodoxe, în acest război hibrid care capătă, pe zi ce trece, o intensitate sporită tocmai prin adăugarea de noi dimensiuni. până acum teoretice şi ţinute în rezervă.

Ne poate interesa?

Cred că ar trebui, fie şi numai din cauza disensiunilor ecumenice foarte serioase şi acum cu rădăcini adânci din Ucraina şi R.Moldova unde o acutizare probabilă la un îndemn intern sau extern poate produce probleme importante. Şi este de presupus că, într-un asemenea caz, greu va fi curajoasei noastre diplomaţii (nu mai vorbim de cea religioasă) să continue în a se face că nu ştie şi nu vede nimic.

Dar asta este o altă poveste, în alt registru şi la alt nivel de interes.

Putin arată ce tip de furtuni foarte periculoase se pot ridica la fruntariile României, altfel în vacanţă şi vaccinată, după cum ne asigură organul competent.