Patriarhul Kirill susţine vărsarea de sânge făcută de Putin în Ucraina: Paradele gay, unul din motive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Kirill şi Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Patriarhul Kirill şi Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, a afirmat că paradele comunităţii gay au fost unul dintre motivele pentru care Rusia a invadat Ucraina. Patriarhul Moscovei este un vechi aliat al preşedintelui Vladimir Putin, conform CNN.

Conflictul din Donbas este despre „o respingere fundamentală a presupuselor valori oferite astăzi de cei care pretind că au puterea mondială”, a declarat Patriarhul Chiril.

„Testul” la care sunteţi supuşi, a spus Kirill, este dacă ţara voastră este dispusă să organizeze parade ale comunităţii gay.

„Pentru a intra în clubul acelor ţări, este necesar să se organizeze o paradă a comunităţii gay. Şi ştim cum oamenii rezistă acestor solicitări şi cum această rezistenţă este înăbuşită cu forţa”, a spus Kirill în timpul unei predici la Moscova.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a catalogat războiul drept o luptă cu „semnificaţie metafizică”, pentru ca omenirea să urmeze legile lui Dumnezeu.

„Ceea ce se întâmplă astăzi în sfera relaţiilor internaţionale nu are doar semnificaţie politică. Vorbim despre ceva diferit şi mult mai important decât politică. Vorbim despre mântuirea omului”, a spus el.

„Dacă vedem încălcări ale Legii (lui Dumnezeu), nu îi vom agrea niciodată pe cei care distrug această lege, estompând graniţa dintre sfinţenie şi păcat, şi cu atât mai puţin pe cei care promovează păcatul ca exemplu sau ca unul dintre modelele de comportament uman”, a subliniat Patriarhul.

„Astăzi există un adevărat război în jurul acestui subiect”, a spus el.

Patriarhul Kirill este o figură religioasă importantă în Rusia, unde religia ortodoxă este considerată parte integrantă a identităţii ruse. El a fost supus presiunii din cadrul propriei Biserici de la începutul războiului să denunţe agresiunea lui Putin, dar nu a făcut acest lucru în cadrul declaraţiilor sale publice. Dimpotrivă, a susţinut viziunea preşedintelui Rusiei referitoare la un imperiu rus spiritual şi temporal.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite