Negocierile ruso-americane: Cât de departe poate merge Rusia în ambiţia de a reordona securitatea europeană post-Război Rece?

FOTO SHUTTERSTOCK

Negocierile ce au loc săptămâna asta între Rusia şi Occident reamintesc că nimic nu e permanent în privinţa aranjamentelor de securitate asupra Europei, având ecouri de Război Rece, arată o analiză New York Times. Dar cât de mult poate obţine Rusia în ambiţia sa de a da timpul înapoi pentru a-şi restabili vechea sferă de influenţă?

SUA vor să reducă de urgenţă şansele unui război, în timp ce Rusia are ambiţii mult mai mari, căutând să obţină revenirea la ordinea de securitate anterioară şi profitând de o criză pentru a renegocia cu NATO.

„Trebuie să ne asigurăm că oprim activităţile distructive ale NATO care au loc de decenii şi să readucem NATO la poziţii ce sunt în esenţă echivalentul stării de fapt din anul 1997”, spunea ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov 

După primele discuţii între SUA şi Rusia, luni la Geneva, privind garanţiile de securitate cerute de Rusia, care s-au încheiat cu reafirmarea poziţiei părţilor, ambele au trasat ariile de negociere viitoare – dar asta ar însemna o potenţială reîntoarcere la statu-quoul superputerilor de după Războiul Rece, ceva ce Rusia vrea să aibă şansa să evite, scrie New York Times. 

SUA, prin secretarul adjunct  Wendy Sherman, au transmis un mesaj clar cu privire la limitele negocierii: „Nu vom permite nimănui să schimbe politica NATO a uşilor deschise, care a fost întotdeauna esenţială pentru alianţa NATO. Nu vom renunţa la cooperarea bilaterală cu statele suverane care doresc să colaboreze cu Statele Unite. Şi nu vom lua decizii despre Ucraina fără Ucraina, despre Europa fără Europa sau despre NATO fără NATO. Pentru succesul negocierilor este nevoie de dezescaladarea tensiunilor de la graniţa ruso-ucraineană”.

În acelaşi timp, SUA au semnalat ariile în sunt dispuse să negocieze: resuscitarea tratatului privind rachetele intermediare, la care a renunţat administraţia anterioară, şi stabilirea „limitelor reciproce” privind zona de desfăşurare şi amploarea exerciţiilor militare. 

Americanii şi NATO au arătat cea mai slabă dispoziţie de negociere în aceste arii care o interesează pe Rusia cel mai mult, spunea Riankov cu puţin înainte de începerea discuţiilor, adăugând că doreşte negocieri „dinamice, fără pauză” pentru a preveni o frânare şi blocare în „discuţii interminabile” la care sunt înclinate ţările vestice.

Pentru cei şi-au închipuit la începutul anilor 1990 că în 2022 Rusia ar putea fi integrată în Europa evenimentele recente ar trebui să fie o reconfirmare a faptului că nimic nu e permanent în ce priveşte dispoziţia de securitate în Europa post-Război Rece şi că, în viziunea lui Putin, e doar un aranjament temporar până când apar circumstanţe favorabile ca Rusia să declanşeze o reordonare a ordinii globale. 

1997 nu e ales întâmplător de diplomaţii ruşi - e anul semnării actului fondator al relaţiilor bilaterale şi cooperării viitoare între Rusia şi NATO care stipulează destul de clar că Rusia nu are drept de veto asupra deciziilor Alianţei şi că apartenenţa la NATO „rămâne deschisă tuturor democraţiilor europene emergente”.

De atunci 15 state s-au alăturat NATO în timp ce obiecţiile Rusiei au devenit tot mai stridente ca în prezent Rusia să nu se limiteze la a cere garanţii în privinţa Ucrainei, ci să pretindă în plus ca NATO să nu-şi instaleze infrastructură militară în foste semnatare ale Pactului de la Varşovia, între care Polonia şi România.

Deci întrebarea care persistă, în timp ce discuţiile se mută la Bruxelles miercuri, iar apoi la reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (care include Ucraina), joi la Viena, este dacă Vladimir Putin caută o ieşire graţioasă, o victorie parţială sau un pretext pentru invazie.

„Europa s-a confruntat de prea multe ori cu astfel de momente urâte”, a scris Frederick Kempe, şeful executiv al Consiliului Atlantic, în weekend , „în care problemele de viaţă şi moarte –  de război şi pace – depindeau de echilibrul de putere şi de încleştarea voinţelor între despoţi şi forţe mai binevoitoare”.