Cum a construit Putin un imperiu de tirani şi state eşuate

Cum a construit Putin un imperiu de tirani şi state eşuate

În timp ce Statele Unite sau China încearcă să atragă aliaţi prin investiţii sau ameninţarea că acestea vor lipsi, Rusia şi-a construit în tăcere un imperiu prin atragerea elitelor: despoţii, generalii şi preşedinţii pe viaţă ale căror dorinţe personale sunt mai simplu de satisfăcut decât nevoile unor popoare întregi.

Aur din Sudan în schimbul protejării liderului al-Bashir

 
Chiar şi în cele mai nefaste vremuri, Rusia a fost o prietenă de nădejde pentru liderul sudanez Omar al-Bashir. A continuat să-i vândă arme în timpul atrocităţilor comise de către regimul său în regiunea Darfur, între 2003 şi 2007. Şi atunci când Curtea Penală Internaţională l-a condamnat pe al-Bashir în 2009 de crime împotriva umanităţii, eliberând un mandat pentru arestarea sa, Rusia a luat-o pe propria cale. În loc să-l reţină pe al-Bashir atunci când liderul sudanez a aterizat la Soci, în 2017, preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit la reşedinţa sa oficială şi a transmis întâlnirea la televiziunea de stat.
 
După cum s-a şi demonstrat, prietenia rezistentă a Rusiei avea să dea roade. Preşedintele a ajuns la Putin cu o oferă: „Sudanul,” i-a spus el lui Putin, „poate fi cheia Rusiei în Africa.” Ceea ce voia în schimb era „protecţie faţă de acţiunile agresive ale SUA” din regiune, a spus al-Bashir. Dovezile demonstrează că Putin a bătut palma. Discuţiile celor doi lideri au deschis porţile unei inundaţii de acţiuni ale Rusiei în Sudan, de la consultanţă politică, la minerit şi ajutor militar, potrivit documentelor obţinute de către revista TIME. În timp ce geologii ruşi au început forarea pentru aur în apropiere de malurile râului Nil, anul trecut, forţele armate ruse au schiţat planuri pentru a folosi porturile şi bazele aeriene ale Sudanului ca avanposturi militare.
 

Rusia ţinteşte ţările care au relaţii toxice cu Occidentul

 
Sudanul este doar începutul. De-a lungul ultimilor ani, Kremlinul a străbătut toată lumea în căutare de influenţă. În ţările cu probleme, care au fost ignorate de la Războiul Rece încoace, Rusia a construit noi alianţe, reînnoindu-le pe cele vechi, acolo unde a fost posibil, umplând un gol lăsat în urmă de către un Occident îndreptat doar spre sine. De-a lungul Africii, Orientului Mijlociu şi Americii de Sud, efortul Kremlinului a fost analizat de către TIME, prin luni de interviuri cu oficiali locali, agenţi ruşi şi alţi jucători, precum şi prin analiza unor documente puse la dispoziţie de către Dossier Center, o unitate privată de investigaţii, înfiinţată de către Mihail Khodorvski, un om de afaceri rus exilat şi critic al lui Putin.
 
Campania rusă ajunge de la zonele de conflict major, precum Venezuela, Libia şi Siria la colţuri mai întunecate ale Africii şi, aşa cum spera al-Bashir, inclusiv Sudan. Ceea ce transpare este o nouă disponibilitatea sau chiar dorinţă a Rusiei de a se implica în războaie şi a susţine regimuri oriunde Moscova vede o şansă de a se impune.
 
Însă spre deosebire de Războiul Rece, atunci când Estul comunist concura cu Vestul capitalist ca de la egal la egal, noua competiţie este dusă într-o lume diferită. America lui Trump nu mai arată interes pentru afaceri externe, idealuri democratice sau chiar alianţe. Şi China, cu o economie de opt ori mai mare decât cea a Rusiei, a înlocuit-o ca alternativa majoră la Occident. Totuşi, Putin a reuşit să menţină Rusia în spectrul global-ţintind sus, printr-o combinaţie de oportunism, fanfaronadă şi cauze comune cu despoţii izolaţi cărora Moscova le oferă arme, protecţie şi respect.
 
„Nu urmărim să conducem lumea sau să impunem vreo ideologie altor ţări, fie că e vorba despre comunism sau capitalism,” a spus senatorul Andrei Klimov, o figură cunoscută în cercurile de politică externă ale Moscovei.
 
„Doar ne apărăm interesele. Şi vom face asta oriunde vor apărea ele.”
 
Acest lucru a devenit clar odată cu 23 martie, atunci când două avioane pline cu militari şi cargo rus au aterizat în Venezuela, pentru a-l sprijini pe dictatorul Nicolas Maduro. Desfăşurarea a avut rolul de provocarea a SUA, care recunosc legitimitatea rivalului lui Maduro, Juan Guaido. A obţinut atenţia lui Trump. „Rusia trebuie să plece,” le-a spus el reporterilor în Biroul Oval, patru zile mai târziu, adăugâd că „toate opţiunile sunt disponibile” pentru asigurarea unei retrageri a Rusiei.
 
Însă Maduro a supravieţuit sancţiunilor SUA în parte datorită susţinerii politice şi banilor veniţi de la ruşi. În Siria, Rusia a salvat dictatura lui Bashar al-Assad cu o campanie militară care au forţat Statele Unite să abandoneze speranţele de a-l scoate din peisaj pe liderul sirian-în timp ce a încurajat singurul prieten al lui Assad din toată lumea, Iranul. Şi în războiul complex de a controla Libia, diferite facţiuni au căutat sprijinul Kremlinului, deseori în schimbul accesului la câmpurile petroliere şi alte resurse la care râvnesc şi SUA.
 
„Ţintesc intenţionat ţări care au relaţii toxice cu Occidentul,” a spus Andrew Weiss, care studiază Rusia la Carnegie Endowment for International Peace, un think tank din Washington. „Încearcă să se implice în orice conflict pot, nu pentru că îl vor rezolva, ci pentru că vor influenţă. Vor să aibă o voce.”
 
Agilitatea campaniei i-a luat pe nepregătite pe unii oficiali occidentali. Doar anul trecut, Rusia a făcut livrări majore de armament către cel puţin 23 de ţări. A câştigat drepturile de a construi huburi logistice pe Marea Roşie şi Canalul Suez. A încheiat înţelegeri majore pentru energie, în ultimii ani, cu Turcia, India şi Kurdistanul irakian. Rusia i-a adus şi pe talibani la Moscova, toamna trecută, pentru a încerca să intermedieze o pace în Afganistan.
 
Niciuna dintre aceste acţiuni nu a atras atenţia la fel de mult ca încercările Rusiei de a influenţa alegerile din SUA şi Europa, în ultimii ani. Însă ele se trag din acelaşi resentiment privind umilirea care a urmat pierderii Războiului Rece. Şi hrănesc un nou fir narativ de renaştere naţională: Rusia, în centrul atenţiei oriunde alege să fie, cu un lider care pare să nu se teamă de riscuri şi improvizaţii în misiunea sa de a sparge dominaţia Occidentului asupra afacerilor globale.
 
Ajutând acest efort este şi politica „America înainte de toate” a lui Donald Trump, spune Anders Fogh Rasmussen, fostul  Secretar General al NATO. „Atunci când SUA se relaxează şi se retrag, lasă în urmă un gol care va fi umplut de către băieţii răi,” a precizat el pentru TIME. „La asta asistăm noi acum.”
 

Cum îi întăreşte America imaginea lui Putin. „Băieţii buni” pierd

 
Mercenari ruşi au ajutat la înăbuşirea unei revolte populare în Sudan. Ceea ce a început în decembrie ca o serie de proteste faţă de costurile în creştere ale hranei şi combustibilului, a devenit o revoluţie canalizată pe oprirea domniei de 30 de ani a lui al-Bashir. Potrivit Human Rights Watch, zeci de persoane au murit în încercarea statului de a zdrobi protestele. Sute de protestatari au fost aruncaţi în închisori şi informaţiile care transpar spun că bătăile şi tortura la care aceştia sunt supuşi în penitenciarele sudaneze sunt la ordinea zilei.
 
Chiar în timp ce protestele se desfăşurau în Sudan, administraţia Trump lansa o nouă strategie privind Africa. John Bolton, consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, a numit-o un răspuns pentru Rusia şi China, pe care le-a numit „competitori de mare putere” pe continent. Însă propunerile sale de a face faţă provocării s-au concentrat în principal pe mărunţişuri. În loc să discute cu ţările care sunt tentate de eventuale acorduri cu Rusia sau China, Bolton a spus că SUA vor opri ajutoarele umanitare, pentru a le pedepsi. 
 
Această abordare îi convine de minune lui Putin. Faptul că Washingtonul se referă la Rusia ca la o mare putere îi întăreşte imaginea acasa şi l-a costat relativ puţin. Bolton a spus că SUA încă trimit peste 8 miliarde de dolari ca ajutor umanitar în Africa, în fiecare an, mare parte din sumă mergând la lupta împotriva SIDA şi a altor boli, şi China plănuieşte să cheltuiască 60 de miliarde de dolari în următorii trei ani pe infrastructură pe tot continentul. Însă Rusia a creat relaţii în Africa fără să construiască mare lucru-fără autostrăzi majore, poduri, spitale sau universităţi. În schimb, Kremlinul s-a concentrat pe atragerea elitelor: despoţii, generalii şi preşedinţii pe viaţă ale căror dorinţe personale sunt mai simplu şi mai ieftin de satisfăcut decât nevoile popoarelor sau economiilor lor.

Rusia foloseşte de ani de zile mercenari pentru misiunile sale strategice de peste hotare. Marele lor test sub Putin a fost pe câmpurile de luptă din estul Ucrainei, unde formaţiuni de voluntari, foşti deţinuţi şi veternau au ajutat Armata rusă să preia controlul Crimeei în 2014. În Sudan, companiile militare private sunt prezente şi, deşi regimul a negat, Rusia a recunoscut faptul că acestea antrenează forţele locale de securitate de la sfârşitul anului trecut.
 
Grupurile există într-o zonă gri din punct de vedere legal. Companiile militare private sunt, teoretic, ilegale în Rusia, şi operarea în una ar putea duce la o sentinţă de până la 7 ani de închisoare. Însă pentru Kremlin, legea a furnizat o modalitate convenabilă de a controla aceste companii prin aplicarea selectivă a legii.
 
Războiul din Siria le-a oferit acestor grupuri un câmp de luptă mai complex în care să-şi demonstreze capabilităţile-şi nicio companie nu a avut atât de mult succes precum Wagner, o unitate rusă de mercenari.
 
Rusia le mai oferă prietenilor săi o armă puternică: dreptul său de veto din Consiliul de Securitate al ONU, care a fost folosit pentru a bloca cel puţin 10 rezoluţii ale Consiliului pe temele folosirii armelor chimice, crimelor de război şi armistiţiilor, de când războiul civil din Siria a început în 2011. Prin faptul că a venit în ajutorul regimului Assad, Putin şi-a câştigat dreptul de a susţine că Rusia îşi va sprijini aliaţii, chiar şi atunci când decid să-şi gazeze, să-şi atace cu bombe sau să-şi tortureze propriii cetăţeni. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: