Viaţa sirienilor fugiţi din calea războiului şi adăpostiţi între zidurile „Oraşelor Uitate”, situri istorice: „ Şi noi am devenit nişte ruine”

Viaţa sirienilor fugiţi din calea războiului şi adăpostiţi între zidurile „Oraşelor Uitate”, situri istorice: „ Şi noi am devenit nişte ruine”

Oraşul sirian antic Palmyra FOTO SHUTERSTOCK

Sirienii fugiţi spre nord-vest din calea războiului şi-au găsit adăpost în siturile arheologice abandonate acum mai bine de  secol şi pe care autorităţile le-a numit odată „Oraşe Uitate” pentru atragerea turiştilor, relatează New York Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

O familie siriană se adăposteşte după ruinele unui vast sit arheologic din al-Kfeir - rufele atârnă lângă zidurile de piatră ale unei biserici antice iar oile sunt conduse pe lângă zidurile unei aşezări bizantine într-o peşteră pe timpul nopţii. Legumele cresc în pragurile rămăşitelor a două uşi ornamentate.
 
Este locul unde Abu Ramadan, 38 de ani, s-a refugiat cu familia sa  în urmă cu un an din calea atacurilor guvernului sirian. Bărbatul  spune că pentru el nu contează istoria sitului, faptul că odinioară a fost un centru de comerţ şi agricultură, dar apreciază adăpostul solid de piatră care apără de vânt, ca şi abundenţa pietrelor din care o familie care a pierdut tot îşi poate construi o nouă viaţă.
 
„Am construit toate astea din ruine” a spus el arătând spre un coteţ şi o plită. „Noi la rândul nostru am devenit nişte ruine”.
 
După ce zece ani de război civil din Siria care a strămutat milioane de oameni,familiile s-au refugiat din calea unui război modern după zidurile a zeci de sate antice împânzind dealurile nord-vestice, într-o regiune necontrolată în totalitate de guvernul lui al-Assad. Abandonate între secolele al VIII-lea şi al X-lea, ruinele s-au conservat bine, bătute doar de ploaie şi vânt.
 
Abia acest conflict ameninţă aceste situri unde au fost odată case, biserici şi băi, stâlpii şi faţadele lor fiind asaltate şi clătinate de gloanţe, şi transformate în adăposturi pentru soldaţi, rebeli şi jidahişti care s-au bătut între ei pentru viitorul ţării, relatează New York Times.
 
Fostele aşezările umane din perioadele elenistică, romană,bizantină şi otomană au lăsat în urma lor situri istorice, iar şase din ele au fost desemnate patrimoniu mondial UNESCO,  printre ele aflându-se şi ruinele din nord-vest denumite „Satele antice din nordul Siriei”.
 
În transformarea lor în adăposturi pentru refugiaţi, aceste situri sunt periclitate pentru că familiile ridică noi ziduri, instalează corturi şi mută pietrele.
 
„Zidurile ne apără de vânt, frig şi orice altceva”, spune Abdulaziz Hassan, 45 de ani, care locuieşte cu familia într-un cort instalat pe ruinele Templui zeului Bomos vechi de 1.800 de ani de lângă satul Babuta.
Hassan, grădinar înainte de război, s-a mutat frecvent pe măsură forţele guvernamentale au avansat în teritoriul rebelilor,stabilindu-se aici întrucât nu există tarife de campare.
 
„Unde am putea merge? Oriunde în altă parte ar trebui să plătim”.
 
Cortul său e flancat de trei ziduri ale templului şi ceva mai departe se înalţă stâlpi şi pietre gigantice cu inscripţii greceşti.
 
Războiul a distrus şi alte situri istorice din Siria.
 
Crac de Chevaliers, unul din cel mai bine conservate castele ale cruciaţilor, era plin de moloz când a fost recapturat de la rebeli în 2014.
 
Apoi jihadiştii au luat în stăpânire oraşul maiestos, vechi de 2000 de ani, Palmyra, şi au efectuat execuţii în teatrul său roman.
 
Ruinele bisericii Sfântul Simeon FOTO SHUTTERSTOCK
 
Siturile istorice din nord-vestul Siriei, în vecinătatea graniţei cu Turcia nu au primit prea multă atenţie înainte război. Erau atât de multe şi sub-exploatate turistic că erau ca un muzeu în aer liber, iar cei care le vizitau se plimbau printre rămăşiţe ale unor templuri păgâne, puteau cobori în pivniţe săpate în dealuri stâncoase şi admira modelele încrustate în jurul ferestrelor şi crucile de pe uşi.
Guvernul sirian le-a numit „Oraşe uitate” pentru  fi mai atractive pentru turişti.
 
Ridicate între secolele I şi VII,  ele erau vestigii ale vieţii săteşti în cursul tranziţiei de la imperiul Roman păgân la bizantinii creştini, potrivit UNESCO.
 
Ele au fost părăsite în secolele următoare din pricina schimbării climei şi modificării rutelor comerciale, dar şi al transferului de control politic - şi nu ca urmare a unui război, de aceea s-au şi păstrat atât de bine, spun specialiştii.
 
Aceste situri n-au mai putut fi protejate după izbucnirea războiului în 2011, când grupările armate au început să le folosească va baze.
 
În 2016, raidurile aeriene au provocat daune semnificative bisericii bizantine Sfântul SIMEON  unde pustnicul a trăit aproape 40 de ani.
 
Presiunile asupra acestor  ruine au crescut anul trecut când ofensiva guvernului a împins aproape un milion de oameni spre nord-vestul controlat de rebeli. Din cei 4.2 milioane de sirieni ce populează în prezent regiunea, circa 2.7 au fost strămutaţi din alte părţi ale ţării.
 
Aria controlată de rebeli este strâmtă şi înghesuită astfel că cei care n-au mai găsit suficient spaţiu printre clădirile distruse, livezile de măslini şi corturi s-au dus să trăiască printre ruinele antice.
Familiile cu animale au preferat să vină în aceste locuri mai generoase decât taberele aglomerate de refugiaţi. Ei au folosit pietrele pentru a construi ţarcuri de animale sau consolidarea corturilor.
 
La unele situri se găsesc peşteri ce servesc ca spaţii de depozitare sau unde se pot refugia când aud avioanele de luptă.
 
Ayman Nabo, un oficial de antichităţi al administraţiei provinciei Idlib, spune că bombardamentele  şi raidurile aeriene au distrus multe din siturile istorice în timp ce sărăcia şi haosul războiului au încurajat excavările vânătorilor de comori.
 
Dar ameninţările mari vin din partea oamenilor care manevrează pietrele sau le desprind pentru construirea de noi structuri. 
 
„Dacă ei continuă aşa, întregi situri arheologice ar putea dispărea”.
 
Cum administraţia locală nu are resurse pentru a proteja aceste locuri, Nabo poate doar să spere că ele vor supravieţui pentru generaţiile viitoare dar şi oamenii blocaţi „într-o închisoare întinsă” după ce forţele guvernamentale au preluat controlul asupra drumurilor spre coasta mediteraneană şi restului Siriei.
 
„Nu mai avem mare. Nu mai avem râuri şi nici păduri în care să meargă copiii noştri”, astfel că oamenii trebuie să se ducă undeva unde se poate respira,  a spus acesta.
 
„Când plouă, ne udăm”,spune Sihan Jassem, 26 de ani, a cărui familie s-a mutat de mai multe ori de când au plecat din casa lor şi care trăieşte acum într-un cort din pături şi prelate în mijlocul ruinelor unui sat bizantin.
 
„Copiii se joacă pe aceste ruine şi ne temem mereu că ar putea cădea pietre peste ei”, spune tânărul a cărui soră, rămasă văduvă, stă într-un cort cu cei cinci copii ai ei.
 
„Ne-am fi dorit să rămânem în casele noastre şi să nu ajungem vreodată să vedem aceste ruine”, a spus ea.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările